Conform publicației The European Conservative, Théâtre de la Gaîté Lyrique din centrul Parisului este în pragul falimentului după ce a fost ocupat ilegal de aproape 100 de zile de către imigranți – mulți dintre ei pretinzând în mod fals că sunt minori – situație care a lăsat teatrul aflat într-o clădire istorică cu pierderi financiare de peste 3 milioane de euro. În ciuda cofinanțării teatrului și a deținerii instituției, consiliul local al orașului Paris, condus de socialiști, a declarat acum că nu va oferi niciun sprijin economic suplimentar pentru a-l ajuta să se redreseze.
Criza a început în decembrie 2024, când aproximativ 250 de migranți, numărul acestora crescând ulterior la 450, au preluat teatrul cu sprijinul grupurilor pro-imigrație.
Deși conducerea a salutat inițial grupul sub pretextul umanitarismului, ocupația a scăpat curând de sub control. Evenimentele culturale au fost anulate, siguranța s-a deteriorat, iar veniturile s-au evaporat. Până la sfârșitul lunii februarie, personalul a părăsit linstituția , invocând agravarea violenței și incapacitatea lor de a opera locația.
Poliția a intervenit pentru a-i evacua pe ocupanții ilegali abia la mijlocul lunii martie, după luni de ezitare politică. Până atunci, daunele fuseseră deja făcute finanțelor, programării și reputației teatrului. Locația, cândva un punct de reper al vieții culturale pariziene, se luptă acum pentru supraviețuire.
Le Parisien relatează că managementul și partenerii culturali și-au exprimat indignarea față de refuzul orașului de a ajuta la acoperirea deficitului, calificând măsura drept „de neînțeles” și o trădare a angajamentelor anterioare. Deși orașul și-a plătit subvenția anuală standard de 3,3 milioane de euro, Juliette Donadieu, directoarea Gaîté Lyrique, spune că acest lucru nu este nici pe departe suficient pentru a compensa pierderile excepționale. Teatrul, observă ea, se bazează pe vânzarea de bilete și rezervări private pentru 70% din veniturile sale.
Personalități politice din întreg spectrul au criticat inacțiunea orașului. Consilierii ecologisti și chiar membri ai partidului Renașterii al președintelui Macron au cerut salvarea teatrului.
Ceea ce a fost odată un simbol al progresismului cultural a devenit o poveste cu tentă de avertisment despre naivitatea ideologică care se ciocnește cu realitatea politică. Deocamdată, conducerea Gaîté Lyrique insistă că va continua să lupte – dar fără un sprijin urgent, una dintre cele mai faimoase locații din Paris ar putea fi pierdută definitiv în curând.
Explicația fotografiei: imagine de la o demonstrație din martie împotriva îndepărtării ocupanților ilegali imigranți din Gaîté Lyrique
I.R.