Conform publicației ,, Lovitura lui Tache”, sub titlul ,,Seamănă, dar nu este Coldea! Șef nou la SRI…”, publicistul Cătălin Tache ne spune că viitorul șef al SRI ar putea fi fostul primar al Brașovului, Allen Coliban. Am dori să îl întrebăm pe domnul George Scripcaru ce părere are despre această mișcare a fostului său adversar.
Dar până atunci, pentru a explica de ce dl. Tache este o sursă serioasă amintim că pe 29 NOIEMBRIE 2024, jurnalistul titra că NICUȘOR DAN VA FI VIITORUL PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI, ÎN 2025!
Pe 29 noiembrie 2024! Atunci când românii aveau oficial de pus ștampila în turul doi – buletinele de vot erau deja tipărite! – între Călin Georgescu și Elena Lasconi! Iar acesta anunța că președintele României va fi Nicușor Dan, în 2025!
Iată ce spune sursa citată:
,,Informația de astăzi este astfel dozată încât nici să nu încurc planurile de schimbare a liniilor în sistem, dar nici să nu pice nimeni în apele tulburi ale structurilor… Și uite cum, deocamdată doar SĂ SE ȘTIE CĂ SE ȘTIE, lista posibililor nominalizați la conducerea civilă a principalului serviciu secret al țării este deschisă, mai nou, de Allen Coliban. Mutare intervenită după ce se pare că varianta Ionut Mosteanu nu mai este luată în calcul…
Drept urmare au trebuit identificate noi soluții de coabitare democratică între sistem și viitoarea Administrație. Cu toate că informațiile mele de ultimă oră indică inexistența unui plan blitzkrieg de schimbare de îndată a funcțiilor vizate. Așa că astăzi nu prezint decât informația seacă despre varianta Coliban. Existând însă și informația, la fel de seacă, despre un alt amator de “senzații tari”, mai ales după ce “bietul” Marcelică s-a “ars” și el, după ce s-a apropiat primejdios de mult de “Soarele Puterii”. Stranie ironie a sorții, după ce a acceptat – fără ca să-i propună cineva!- să fie “pădurar șef”, nemaiputând nici măcar să onoreze cina romantică de la New York, dintre cele două tururi… Iar dacă “noul PSD” va ridica toate mânuțele sus în Parlament, până și Sorin Grindeanu ar putea trage speranțe să își vadă visul cu ochii… Nu, nu cel de a prelua partidul… Ci nominalizarea lui Allen…”