Trăim într-o lume în care incedecența devine normalitate, jignirea aplaudată, bunul simț considerat prostie, educația o rătacire a istoriei, proprietatea un ,,moft” dacă nu aparține corporațiilor, națiunile devenind popoare criticabile pentru a se transforma ulterior în banală populație, noțiunile fundamentate pe adevărul istoric au ajuns irelevente sub iureșul fluid al propagandei progresiste, justiția pare doar o opresiune asupra celor simpli a puterii exercitată fie de mafia oengistă fie de nehaliții proptiți în funcții de clipa votului, într-un vârtej ce spulberă fără milă democrația. Un abuz nefiresc care macină ca un cancer obraznic dar din păcate iubit de victima capitalistă ce-și pregătește catafalcul în numele copilului monstru numit corporatism.
Dar, un moment. Nu suntem (încă) singurii care susținem care negăm faptul că urâtul reprezintă noua estetică a frumosului, că noua perspectiva ontică este cea deformării ființei, că slăbiciunea echilibrului firescului nu trebuie eradicat pentru a face față megalodonilor etern flămânzi ai dogmelor neo-marxiste. Nu. Și alții gândesc ca noi.
Nu suntem singuri.
Nu. Ce susținem noi nu reprezintă o dublă negație.
Ci doar o constatare firească a minciunii. Ca să-l parafrazăm pe Marx, ,,progresismul este opiumul maselor” .
Există și în Europa ( caci, pare-se, noi suntem doar pro- europeni nu europeni, din motive atât de subtile care mie-mi scapă) persoane ce gândesc precum noi. Iată, deci, ce spune editorialistă londoneză Lauren Smith pentru europeanconservative.com.
Comitetul Olimpic și Paralimpic al SUA (USOPC) a anunțat săptămâna aceasta că bărbaților biologici li se va interzice participarea la probele feminine de la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028. Noile criterii de eligibilitate restricționează categoria feminină la cele născute ca femei. Organismele sportive specifice vor trebui acum să își alinieze regulile la acest aspect. De exemplu, USA Fencing și-a actualizat deja criteriile pentru a exclude „femeile” transgender și sportivele „non-binare” din competițiile împotriva femeilor.
Această schimbare vine la câteva luni după ce președintele Donald Trump, printr-unul dintre primele sale ordine executive din februarie, a declarat că va împiedica orice sportiv transgender să vină la Los Angeles în 2028 – mergând chiar până la a ordona Departamentului de Securitate Internă să „respingă toate cererile de viză depuse de bărbații care încearcă să intre fraudulos în Statele Unite în timp ce se identifică drept sportive”. În același timp, ordinul său federal „Ținerea bărbaților departe de sporturile feminine” interzice sportivelor transgender să participe la evenimentele feminine din școli și colegii, sub amenințarea ca unitățile de învățământ să fie private de finanțarea federală. Semnând ordinul, Trump a declarat că „războiul împotriva sportului feminin s-a încheiat”.
Deși acesta este un pas monumental către victorie, războiul, din păcate, nu s-a încheiat încă. Comitetul Internațional Olimpic (CIO) încă nu are o politică uniformă privind persoanele transgender – deși noua sa președintă, Kirsty Coventry , a semnalat că intenționează să „protejeze categoria feminină”. În prezent, fiecare organism sportiv are libertatea de a-și decide propriile reguli. Unele, precum World Athletics, au ales să interzică accesul oricui a trecut prin pubertatea masculină. Altele, precum World Triathlon , impun o limită a nivelului de testosteron.
Ce va fi necesar pentru ca restul lumii să recunoască cât de periculos este să permită bărbaților să participe la sporturile feminine? Anul trecut, la Jocurile Olimpice de la Paris, publicul din întreaga lume a urmărit cu groază cum boxera algeriană Imane Khelif a intrat în ring cu italiana Angela Carini, în ciuda numeroaselor întrebări despre sexul lui Khelif. În timpul meciului lor, care a durat mai puțin de un minut, Khelif i-a rupt nasul lui Carini. Ulterior s-a dezvăluit că Khelif fusese declarat neeligibil să concureze într-o competiție anterioară de către Asociația Internațională de Box (IBA) în 2023, după ce a picat un test de sex care îl identifica ca fiind biologic bărbat. În mod incredibil, în timpul acelorași Jocuri Olimpice, un alt boxer cu semne de întrebare cu privire la sexul său a fost lăsat să lupte împotriva unor femei. Taiwanezul Lin Yu-ting a picat, de asemenea, testul de sex al IBA.
Este un miracol că niciuna dintre boxere nu a fost grav rănită, ceea ce nu se poate spune despre toate sporturile. Riscul este foarte real. Un studiu al Universității din Utah a descoperit că bărbații pot lovi cu până la 163% mai tare decât femeile. Cel mai evident pericol vine din sporturile cu contact fizic. În 2014, Fallon Fox , primul artist marțial mixt care a declarat că este transgender, i-a fracturat craniul adversarei sale, Tamikka Brent, în timpul unui meci. Pe rețelele de socializare apar în mod regulat videoclipuri cu bărbați care se identifică ca trans și care se luptă cu femei în sporturi de contact. Într-un astfel de videoclip , o femeie de 60 kg poate fi văzută înfruntând un bărbat de 90 kg cu codițe într-un meci de jiu-jitsu brazilian. În acest caz, luptătoarea a câștigat. Dar pentru multe femei, pericolul de a înfrunta un adversar masculin pur și simplu nu merită , ceea ce le determină să piardă meciurile și să le ofere bărbaților victoria în mod implicit.
Chiar și în sporturile fără contact, femeile tot nu sunt în siguranță. Rămâne adevărat că bărbații nu numai că pot lovi cu pumnul mult mai tare decât femeile, dar pot folosi și mai multă forță fizică pentru alte mișcări atletice. Acest lucru a fost demonstrat brutal în cazul lui Payton McNabb, o promițătoare jucătoare de volei de liceu din SUA, a cărei carieră și-a fost curmată după ce a fost lovită în față de o minge înfiptă de un adversar transgender. Impactul a fost atât de brutal încât a rămas cu un traumatism cranio-cerebral și paralizie parțială.
Chiar și acolo unde femeile nu sunt în pericol imediat, ele merită o șansă echitabilă de a câștiga în propriile sporturi. Să-i vezi pe bărbați mediocri, precum înotătoarea Lia Thomas sau ciclista Emily Bridges, cum smulg victoria de la femei adevărate – multe dintre ele dedicate vieții antrenamentului și pregătirii pentru aceste competiții – este exasperant și sfâșietor. Am văzut concluzia logică a acestui lucru la începutul acestui an, când meciul final al unui campionat feminin de piscină din Marea Britanie a fost jucat în întregime de bărbați. Cele două finaliste își învinseseră adversarele feminine și au fost lăsate să se joace una împotriva celeilalte – ceea ce trebuie să fi fost o mică dezamăgire pentru amândouă.
Și chiar și atunci când nu câștigă, includerea atletelor trans va însemna întotdeauna eliminarea femeilor merituoase din competiții. Luați în considerare Laurel Hubbard, masiva halterofilă de origine masculină aleasă să reprezinte Noua Zeelandă la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Sau alergătoarea italiană Valentina Petrillo la Jocurile Paralimpice de anul trecut. Pentru fiecare bărbat selectat pentru o probă feminină, o atletă pierde o șansă pentru care a muncit mult mai mult.
Faptul că am ajuns în acest punct este, sincer, absurd. Cu siguranță, nimeni nu se poate uita la acești sportivi transgender – înalți, cu umeri lați, unii dintre ei cu o umbră de cinci ore – și să susțină că nu au niciun beneficiu fizic. În aproape fiecare sport, picioarele mai lungi, o anvergură a aripilor mai mare și o capacitate pulmonară mai mare le vor oferi bărbaților avantaje uriașe față de femei.
Deci, da, interzicerea lui Trump de la Jocurile Olimpice este o victorie care merită sărbătorită. Dar mai avem mult drum până la linia de sosire, când orice femeie și fată, oriunde, va putea simți că fiecare sport este sigur și corect pentru ea. Acest lucru va necesita reguli consecvente în toate federațiile, precum și curajul de a le aplica efectiv. Sperăm că decizia de a interzice efectiv bărbații din evenimentele feminine la cel mai înalt nivel în 2028 va fi imboldul de care au nevoie organismele sportive pentru a acționa.
Sportul feminin nu există pentru a valida identitățile bărbaților. Există pentru a oferi femeilor condiții de concurență echitabile și pentru a le celebra realizările. Și este ceva pentru care femeile au luptat cu înverșunare pentru a avea acces egal. În mod ironic, acum este considerat „progresist” să le luăm această oportunitate și să o oferim bărbaților.
„Incluziunea” trans vine întotdeauna cu prețul excluderii femeilor. În sport, în politică, la toalete, femeilor li se spune să se retragă și să facă loc bărbaților care au tupeul să se „identifice” în aceste spații. Ajunge. E timpul să spunem, fără ezitare, că bărbații nu au ce căuta în spațiile femeilor.
