STIRI

Cine sunt doamnele de la Vama Brașov trimise de DNA săptămâna trecută în instanță? Una este soția unui șef din poliție, cealaltă fiică de primar.

Reamintim că la sfârșitul săptămînii trecute două doamne, inspectori în cadrul Direcţiei Regionale Vamale Braşov, au fost trimise de către DNA Brașov la Judecatătoria Covasna sub acuzația de luare de mită, fals intelectual şi abuz în serviciu, în cadrul unor dosare instrumentate de către direcția anterior amintită. Vedeți

https://portal.just.ro/119/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=11900000000046807&id_inst=119

dar și comunicatul DNA pe căre îl prezentăm în integralitate la final.

Cele două femei sunt acuzate că au ridicat în mod nejustificat haine şi accesorii de la o firmă controlată de acestea, falsificând documentele privind ridicarea bunurilor, dar şi că au primit, de la o altă firmă, bunuri necuvenite.

Și totuși cine sunt cele două doamne? Fete sărace ce au prins o ,,slujbușoară” de vătaf la stat, funcție ce le oferă  ,,posibilități necuvenite”, ca să ne inspirăm  motivațional de la un vicepremier?

Nu chiar, una dintre ele este fiica unui primar ce conduce de aproape un deceniu una din cele mai bogate comune din România, iar cealaltă soția unui șef din Polițe.

Mai exact vorbim despre BADEA RALUCA – ELENA, soția fostului șef al poliței din orașul Săcele și COJOCARU IOANA, fata primarului din localitatea Cristian.

Am lecturat, de curiozitate pe declarațiile de avere ale celor două doamne.

Dacă la BADEA RALUCA – ELENA am remarcat un statut decent, aceasta deținând în 2024 un apartament de 75 de metrii pătrați împreună cu soțul dânsei, la fel un teren de 20 de mp achiziționat în familie, dar și împrumuturi bancare, respectiv de la OTP Bank începând din 2021 și scadent în 2036 în valoare de 85.000 de Euro și altul la aceiași bancă din 2023 scadent în 2028 în valoare de 124.000 Ron, ambele  realizate împreună cu soțul dar și un credit separat de la Casa de Ajutor Reciproc Carol I Dâmbovița  din 2022 scadent la în 2025 de 11.000 Ron, având un venit de 79.863 Ron anual, la doamna COJOCARU IOANA lucrurile stau mult mai roz.

Astfel găsim în declarația de avere a anterior numitei  că deține un teren de 497 metri pătrați în localitatea Cristian și o casă de locuit unde scrie dânsa tot de  …. 497 mp (  probabil domnișoara habar nu are câți metrii pătrați are casa pe care o deține pe terenul cu exact aceiași suprafață, dar așa scrie, așa cităm) , un Land Rover, zero datorii la bănci, dar și donații primite doar în 2023  de la familie de 5.000 euro.  Asta în condițiile în care domnișoara amintită avea în anul la care facem referire, respectiv 2024 o remunerație anuală de 51.194 de RON. De ce am spus anterior ,,doar” în ceea ce privește donațiile?

Pentru că domnișoara în cauză, prin comparație, conform propriei declarație de avere în anul 2022 lucra la Direcția Regională a Finanțelor Publice Brașov, unde avea un salariu de 42.425 RON, un depozit de 150.000 Ron la ING Bermuda interesant, este vorba despre ING Life Insurance Company (Bermuda) Limited cu adresa în… Hong Kong, n.r. – dar și mașina anterior amintită și cam atât. Nu tu casă, nu tu teren.

Dar domnișoara  evoluează, iar în 2023 o descoperim nu doar că lucrează la  DRFPBv de unde primește o remunerație de 33.891 de lei dar se mută și ca inspector vamal și la Autoritatea Română Vamală București de unde primește 10.119 lei. În rest rămâne tot cu depozitul de 150.000 lei și mașina amintită, dar încă nu are casă sau teren intravilan, dar, atenție, primește de la familie o modestă donație de 98.000 de Euro. Așa părinți iubitori, mai rar. Dar de unde a avut domnul primar suma aceasta, istoria nu consemnează.

În 2024, am mai spus, apare și casa, terenul dar și mult mai modesta donație de la familie. Însă 2025 este anul cu ghinion de la DNA. Căci:

Iată ce spunea DNA în comunicat:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată sub control judiciar, a inculpatelor BADEA RALUCA – ELENA și COJOCARU IOANA, inspectori vamali în cadrul Direcției Regionale Vamale Brașov – Biroul Echipe Mobile, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită, fals intelectual și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 05 – 11 septembrie 2024, inculpatele Badea Raluca – Elena și Cojocaru Ioana, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în cadrul unui control efectuat la o societate comercială, ar fi cauzat un prejudiciu societății respective în valoare de 10.920 lei, precum și o vătămare a intereselor legale ale instituției publice și ar fi consemnat informații nereale în actele oficiale întocmite cu ocazia controlului. Mai mult, la data de 21 octombrie 2024, inculpatele, în calitățile menționate anterior, ar fi primit mai multe bunuri cu titlu gratuit de la reprezentanții unei alte societăți comerciale.
În concret, cele două inculpate, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în urma efectuării unui control inopinat la o societate ce comercializa articole vestimentare și accesorii, ar fi ridicat mai multe bunuri în valoare totală de 10.920 lei. O parte din bunurile respective nu ar fi fost menționate în actele de control întocmite și nu ar fi fost achitate, astfel obținându-se, în numele Autorității Vamale Române, articole vestimentare ce ar fi fost ridicate în mod nejustificat.
Totodată, inculpatele Badea Raluca – Elena și Cojocaru Ioana ar fi consemnat în actele întocmite cu ocazia controlului, mențiuni necorespunzătoare adevărului cu privire la starea de fapt constatată și bunurile confiscate.

De asemenea, la data de 21 octombrie 2024, cele două inculpate ar fi efectuat o acțiune de verificare a activității unei alte societăți, primind mai multe bunuri în mod gratuit de la reprezentanții acesteia, care nu ar fi fost menționate în actele de control întocmite și care nu ar fi fost achitate.
Una dintre societățile prejudiciate în cauză a comunicat faptul că se constituie parte civilă cu suma de 18.000 lei, reprezentând daune materiale și cu suma de 25.000 lei, reprezentând daune morale. Reprezentanții societății și angajații prezenți la momentul controlului, au comunicat faptul că se constituie părți civile în cauză, fiecare cu suma de 25.000 lei, reprezentând daune morale.

În cauză, procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor inculpatelor Badea Raluca-Elena și Cojocaru Ioana.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare Tribunalului Covasna, cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii luate în cauză.

Cu referire la toate cauzele anterior menționate, facem precizarea că trimiterea în judecată și acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că toate comunicatele au fost întocmite în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *