ANCHETE

Cum au dispărut iar 2 tone de motorină de la RATBV? Cu grija șefilor.  Scripcaru veghează impotent.

Reamintim că în luna mai 2025 Judecătoria Brașov a decis arestarea pentru 30 de zile a câtorva zeci de angajați ai RATBV  sau trecerea altora sub control judiciar sub acuzația de săvârşire a infracţiunii de furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) rap. la art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal pentru furt de motorină. Așa cum povesteam în articolul

,, Zeci de arestări la RAT Brașov”

https://kronstadtpress.ro/2025/05/02/zeci-de-arestari-la-rat-brasov/

În acele glorioase vremuri primarul proaspăt revenit a cincea oară, tovărășelul Scripcaru ce prin instituția pe care o coordonează, repectiv Primăria Brașov și implicit lacheii din Consiliul Local Brașov promitea marea cu sarea și eliminarea ,,elementelor” ce perturbă activitatea RATBv.  Călare pe votul cam de mîrțoagă obținut, Scripcaru trâmbița oficial reforme în domeniile unde a greșit Coliban. Reforme, reforme, dar cu voie de la noua și vechea lui stăpânire. A impus noi șefi, a distrus Consiliul de Administrație, a reimpus în funcții foștii săi lingăi, principial politic vorbind acum ca nea Georgică.

Acuma că se fura motorină când edilul Coliban era șef practic prin interpușii săi din Consiliul de Administrație la RATBv am înțeles și am scris la vremea respectivă. Motiv de arestări și procese. Incusiv cu mine că ciorditorii s-au dat lezați la onoare. Dar nea Scripcaru reformatorul știi că de când ai impus altă conducere plăcută ție se întâmplă același lucru?

Să-ți expilcăm cum, ca să nu mai deontologești aiurea. În ultima perioadă aproximativ zece autobuze au fost trimise la casat, să le fie motorul ușor. Prin diverse locații externe ale RATBv cu acordul șefului de la secția exploatare autobuze. Numai că toate aveau plinul făcut. Toate au fost plimbate și parcate fără un proces de predare primire, fără o pază asigurată sau un sigiliu. Și uite așa au dispărut 1,98 tone de motorină, dar și alte părți componente,

Păi se poate domnule primar Scripcaru, tu voinicul ce ai decis șefia de la RATBv și distrugerea Consiliului de Administrație de acolo?

Păi când pe anumiți șefi de sindicat de acolo pe care i-am acuzat că fură și motorină am avut bucuria a trei ani de procese, iată ce spune Curtea de Apel Brașov la finalul anului trecut:

Informaţii generale

Nr. unic (nr. format vechi) : 1750/62/2024
Data inregistrarii 11.09.2025
Data ultimei modificari: 18.12.2025
Sectie: Sectia Civilă
Materie: Civil
Obiect: actiune in raspundere delictuala
Stadiu procesual: Apel

 

Părţi

Nume Calitate parte
ZBÂRNEA IOAN, MORAR OVIDIU-AUREL, DOROBAŢ EMIL Apelant Reclamant
RINDER IULIAN Intimat Pârât
MORAR OVIDIU-AUREL, CU DOM.ALES LA CAB.AV.ARION ALEXANDR Apelant Reclamant
DOROBAŢ EMIL, CU DOM.ALES LA CAB.AV.ARION ALEXANDRINA Apelant Reclamant

 

 

Şedinţe

17.12.2025
Ora estimata: 11:00
Complet: C2A civil*
Tip solutie: Nefondat
Solutia pe scurt: Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii Zbârnea Ioan, Morar Ovidiu Aurel şi Dorobaţ Emil, împotriva sentinţei civile nr. 305/S/28.07.2025 pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care o păstrează. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Braşov, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 369 alin.2 Cpc, astăzi 17.12.2025.
Document: Hotarâre  1577/2025  17.12.2025

 

 

 

 

Precizez că vom cere un punct de vedere oficial și al directorului referitor la această speță.

Între timp întreb și eu edilule: o luăm de la capăt? Hoții tăi sunt mai stimabili decât hoții lui Coliban? Ca să înțeleg. Căci eu nu am probleme de genul acesta și nu fac parte din coteriile voastre. Fără respect.

Vom continua.

Iulian Rinder

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *