Brașovul a văzut multe sub domnia marelui meșter al administrației locale, Zeus de Buruienești, un vizionar neobosit al asfaltului turnat cu elan și al dalelor așezate cu spor. După ce a rezolvat definitiv estetica urbană scotocind prin poduri și tăind cablurile cu patentul în direct, după ce a cârpit cu glet și spor toate fisurile clădirilor istorice ale urbei până când patina secolelor a căpătat aspect de garaj proaspăt zugrăvit, edilul simte că i-a rămas o ultimă mare restanță: natura însăși.
Sub marea cupolă a progresului edilitar, Parcul Nicolae Titulescu rămăsese o pată plăpândă, dar absolut inadmisibilă de verde, într-o matrice altfel perfectă de ciment, noxe și pavaj.
Arborii maturi, cu rădăcinile lor încăpățânate și umbra lor complet gratuită, nu aduc niciun procent din încasările brute și nici nu pot fi concesionați pe 49 de ani unui investitor prietenos cu șefii administrației.
Soluția administrației vine așadar firesc, elegant și chirurgical: drujba, excavatoarele și placa de beton. Căci ce poate fi mai înălțător într-un oraș turistic decât să înlocuiești foșnetul frunzelor cu zumzetul fin al unui fierăstrău electric și aroma inconfundabilă de gaze de eșapament refulate din adâncuri?
Proiectul parcării de sub parc este capodopera supremă a urbanismului tactico-paternalistic. În loc să lași cetățenii să se plimbe naiv printre copaci, le oferi șansa istorică de a admira un șantier monumental întins pe câțiva ani buni, urmat de un buncăr subteran pentru câteva sute de mașini.
Iar pentru a dovedi o grijă desăvârșită față de mediu, parcările de la suprafață vor fi desființate, transformându-se în zone pietonale unde brașovenii vor putea respira aerul curat emis direct de la gurile de ventilație ale subteranului.
Reacția celor peste o mie de brașoveni adunați în lanț uman este, desigur, expediată de la primărie ca o simplă neînțelegere a noțiunii de modernizare. Protestatarii strigă că vor parc, dar administrația știe mai bine: un copac e doar un obstacol în calea fluxului auto, iar iarba e un teren neproductiv care nu aduce redevență la buget.
Când ai patentul pregătit și drujba alimentată, orice spațiu verde devine o oportunitate ratată de a mai turna un strat de radier armat. Brașovenii sunt invitați astfel să privească spre viitor: un oraș neted, fără umbre inutile, unde trecutul se repară cu mistria, rețelele se rezolvă cu cleștele, iar natura se nivelează scurt, la cota zero a carosabilului.
Și acum să revenim la protestul de ieri. Așa cum corect scriau cei de la Bună Ziua Brașov ,,Chiar dacă municipalitatea braşoveană a cedat teren în cazul parcării de sub Parcul Central, anunţând vineri, 4 septembrie, că în primă fază se va construi parcajul din Centru Civic, braşovenii nu au renunţat la protestul programat pentru duminică, 6 septembrie. Astfel, de la ora 11.00, conform unei prime estimări a forţelor de ordine, în Parcul Central s-au strâns aproximativ 1.000 de persoane. ”.
Iată ce înseamnă în opinia noastră semnificație protestului:
- Semnificația Celor 1.000 de Voci
Forța numărului: într-o perioadă de concedii, când orașul este parțial depopulat de rezidenți și plin de turiști, mobilizarea a peste 1.000 de brașoveni arată că limita de toleranță a fost depășită. Nu mai este vorba doar de un grup izolat de activiști, ci de o reacție organică a comunității.
Simbolistica lanțului uman: este o formă de protest pașnică, dar extrem de puternică vizual și emoțional. Transmite ideea de protecție a unui spațiu vulnerabil (parcul) în fața unei agresiuni administrative.
2. Sindromul „Firmelor de Casă”
Am mai menționat in nenumărate articole despre „firmele de casă” Acestea sunt, de fapt, esența problemei în multe administrații locale, nu doar la Brașov, dar aici – ca și în alte ,,feude” conduse de decenii de aceleași personaje, prea bat la ochi..
Un parc matur, cu arbori care își văd liniștiți de fotosinteză, este un dezastru economic pentru rețelele de interese.
Nu necesită studii de prefezabilitate de milioane de euro, nu cere mii de metri cubi de excavații și nici turnări de radier armat. Subteranizarea oferă pretextul perfect pentru contracte publice uriașe, întinse pe ani de zile.
3. Urbanismul „Tactico-Paternalistic”
Sintagma ,, Tactico-Paternalistic” înseamnă conform wikipedia ,,un stil hibrid de conducere sau comunicare care combină planificarea practică, axată pe execuție, a managementului tactic, cu îndrumarea protectoare, condusă de autoritate, a paternalismului. În practică, această abordare funcționează ca un mentor protector sau un comandant strict, dar grijuliu. Liderul ia decizii strategice „pentru binele echipei” (paternalism), în timp ce microgestionează activ pașii specifici, zilnici, necesari pentru atingerea acestor obiective (tactic).”
Credem că sintagma este excelentă pentru Brașov și administrația Scripcaru dar nu numai, ci rezumă perfect o eră a administrației locale din România. Modernizarea este adesea confundată cu sterilizarea spațiului.
Tăierea cablurilor cu cleștele și astuparea fisurilor cu glet ieftin sunt simptomele aceleiași boli: lipsa de respect pentru patrimoniu (fie el arhitectural sau natural) și preferința pentru soluții de forță, rapide, cu impact vizual de șantier.
Tendința globală în urbanismul modern este exact inversă: orașele civilizate scot mașinile din centru, lărgesc spațiile verzi și aduc natura înapoi în beton.
Abordarea cu „buncărul subteran” pentru mașini sub un parc istoric este o viziune anacronică, rămasă blocată undeva în anii ’70.
Iulian Rinder
