Skip to content
Kronstadtpress

  • Acasa la Rinder
  • EDITORIAL
  • ANCHETE
  • OPINII
  • POLITICĂ
  • STIRI
  • DIVERSE
  • Cărți
  • Acasa la Rinder
  • EDITORIAL
  • ANCHETE
  • OPINII
  • POLITICĂ
  • STIRI
  • DIVERSE
  • Cărți
  • POLITICĂ - STIRI

    Instanța a admis probele în dosarul ,,Catacombelor” unde inculpatul principal este fostul viceprimar USR, Flavia Boghiu

    July 12, 2025 - By Iulian Eduard Rinder

    Conform lui Alexandru R.Cantemir de la ,,Gazeta Brașovului”, după cinci, amânări, s-a luat în sfârșit o decizie în dosarul Flavia Boghiu: instanța admițând probele privind regimul juridic al Catacombelor Brașov. Astfel, după luni de tergiversări și nu mai puțin de cinci amânări inexplicabile, justiția face un pas înainte în dosarul penal nr. 1908/62/2024 în care este judecat fostul viceprimar Flavia Ramona Boghiu, pentru fapte grave de corupție în legătură cu regimul juridic al Galeriilor Subterane – Catacombele Brașovului. Conform încheierii de ședință din 11 iulie, instanța a admis proba privind solicitarea către Primăria Municipiului Brașov pentru a stabili dacă a…

    Continue Reading
  • POLITICĂ

    Întrebare către DNA: de ce și-a tras Scripcaru șofer multimilionar ce are afaceri grase cu banul  public?

    July 6, 2025 - By Iulian Eduard Rinder

     Umblă vorba prin târg, căci așa este ea, vorba lipsită de interese politruce, că cică eternul nou edil, Sripcaru, ( George pentru cine a avut bunul șimț să uite măcar un moment că vorbim de buruieștean) că și-a tras ca orice parvenit de interes public șofer milionar.  Învârtitorul de covrig cu aer condiționat al primarului nu este nimeni altul decât milionarul Daniel Popescu. Cine este personajul? Vedeți aici https://kronstadtpress.ro/2025/06/30/daniel-popescu-bucatarasul-de-casa-al-hulpavului-scricaru-faulteaza-licitatii/ În articolul numit ,,Daniel  Popescu, bucătărașul de casă al hulpavului Scripcaru faultează licitații”  Astfel, umilul milionar îl plimbă pe satrapul răzbunător peste tot. De la chermeze de mare interes local până la…

    Continue Reading
  • POLITICĂ

    Ministrul francez al Culturii, Rachida Dati, i-a acordat DJ-ului queer Barbara Butch decorația „Chevalier des Arts et des Lettres” pentru că l-a parodiat pe Hristos ca fiind reprezentant LGBT.

    July 3, 2025 - By Iulian Eduard Rinder

    Fotografia din deschidera o reprezintă  pe superba care și-a permis să îl interpreteze pe Isus ca fiind membru la comunității LGBT. În caz că nu ați auzit niciodată de această persoană, ei bine, ea a făcut furori în presă când, în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2024 de la Paris, a apărut într-o parodie a lui Hristos în timpul unei scene simulate a Cinei de Taină. Ceremonia de deschidere , cu estetica sa îndoielnică, a stârnit indignare în rândul credincioșilor și nu numai, din cauza naturii sale ideologice, marcată de activism LGBT și provocări deliberate. Conform ,,The European…

    Continue Reading
  • POLITICĂ - STIRI

    Grea decizie pentru Nicușor Dan. Pe cine să numească la șefia SRI: pe fostul colaborator Marius Bostan sau pe preferatul Franței, Allen Coliban?

    July 2, 2025 - By Iulian Eduard Rinder

      Conform publicației Puterea, într-un articol scris de Ion Teleanu, în categoria ,,DEZVĂLUIRI” se afirmă că președintele Nicușor Dan are de ales pentru funcția de șef al SRI între fostul edil al Brașovului, Allen Coliban ( favoritul lui Macron ) sau  fostul colaborator al Securității, preferatul vicepremierului  Dragoș Anastasiu , respectiv Marius Bostan. Aceste speculații nu sunt noi. Vedeți și articolul ,, Publicistul Cătălin Tache spune că viitorul șef al SRI nu va fi Coldea ci… Coliban! https://kronstadtpress.ro/2025/05/20/publicistul-catalin-tache-spune-ca-viitorul-sef-al-sri-nu-va-fi-codlea-ci-coliban/ Revenind la ziarul ,,Puterea” iată ce afirmau aceștia  ieri: ,,Președintele Nicușor Dan are de rezolvat una dintre cele mai spinoase probleme ale…

    Continue Reading
  • POLITICĂ - STIRI

    Un europarlamentar român a inițiat o moțiune de cezură împotriva președintelui C. E. Ursula von der Leyen. Prima inițiativă de acest gen de mai bine de un deceniu.

    June 26, 2025 - By Iulian Eduard Rinder

    Conform presei europene, un membru al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) a depus oficial o moțiune de neîncredere în Parlamentul European împotriva Comisiei Europene și a președintelui acesteia, Ursula von der Leyen – prima de acest fel cu care „Regina Ursula” va trebui să se confrunte de la numirea sa inițială în 2019. Practic moțiunea a fost depusă de europarlamentarul Gheorghe Piperea (membru al partidului AUR din România), care a depus numărul necesar de semnături din partea colegilor pentru a începe procesul joi, 26 iunie. Problema va fi pusă pe masa liderilor grupurilor parlamentare în cadrul ședinței lor din…

    Continue Reading
  • OPINII - POLITICĂ

    Jurnalistul spaniol Itxu Díaz acuză: ,,Netflix este cel mai mare dușman al culturii occidentale”

    June 25, 2025 - By Iulian Eduard Rinder

    Noica vorbea despre cele patru forme ale devenirii. Și nu o să mă refer aici la formele superioare, precum ,,devenirea ce duce la devenit”, ,, devenirea întru devenire” sau ,,devenirea întru ființă” ci la ecuația de bază despre ,,devenirea care decade”, ce înseamnă simplist vorbind, că lucrurile pot intra într-o stare de ordine pentru ca apoi să decadă și să dispară. Civilizația ocidentală din care cu onor facem și noi parte, se autodistruge cu mecanismele ,,decăderii” interesate. Iar un interesant articol privind cultura ,,trziți-vă” prin rețeaua Netflix o face autorul pe care îl citez, respectiv Itxu Díaz .   Conform…

    Continue Reading
  • POLITICĂ

    După Trump, Macron sau Merz o altă personalitate are opinii despre războiul dintre Israel și Iran: George Scripcaru

    June 22, 2025 - By Iulian Eduard Rinder

    Am remarcat cu stupoare că în conflictul extrem de dur dintre Israel și Iran, care escaladează pe zi ce trece, mai ales după intervenția americană de azi noapte, unul din stâlpii ce are opinii ferme în acest conflict, ce alături de invazia Rusiei în statul ,,frățesc” al lor  Ucraina, poate duce lumea într-un moment la fel de nefericit ca cel din anii 30 ai secolului trecut,  ( ale cărui urmări le știm din al doilea război mondial) este George Scripcaru. După ce președintele SUA, D. Trump a fost poate prea tranșant, după ce șefii eșuații ai coaliției din U.E de…

    Continue Reading
  • POLITICĂ

    Europarlamentarul italian Antifa, Ilaria Salis imploră menținerea imunității sale înainte de votul din Ungaria privind procesul prin care se demonstrează că a lovit mai mulți cetățeni maghiari pentru opțiunile lor politice

    June 17, 2025 - By Iulian Eduard Rinder

    Cerșitul de milă a impunității nu se practică doar la noi ci și la Bruxelles. Mai țineți minte cum unii de la noi boceau după imunitatatea parlamentară? Iată că astfel de fapte  similare se petrec și în centrul Uniunii Europene de unde luăm noi lumină de la IPhone, respectiv chiar de la Europarlamentul de la Bruxelles. Fapt. Astfel, conform  https://europeanconservative.com/ activistă italiană de extremă stânga devenită europarlamentar pledează pentru evitarea extrădării în Ungaria, unde riscă până la 11 ani de închisoare pentru presupusul său rol în atacuri stradale brutale legate de Antifa. De ce? Într-un videoclip postat zilele trecute pe toate canalele…

    Continue Reading
  • OPINII - POLITICĂ

    După PSD, Scripcaru își plasează oameni de încredere și la AUR Brașov

    June 16, 2025 - By Iulian Eduard Rinder

    Octopusul din fruntea Primăriei Brașov, cel ale cărui tentacule se ițesc din afaceri imobiliare, la învârteli florale, panotaj public sau parcări, etc, nu putea să nu-și introducă tentaculul hulpav cu care domină restul afacerilor și în lumea politică, așa cum am demonstrat mereu. Dacă în urmă cu vreo două săptămâni aminteam despre faptul că edilul ,,super glue” de pe fotoliul municipal își pregătește încă un loc comod la sucursala județeană a PSD, ca și mantie de vreme rea în cazul în care inamicii isterici de la USR intră la guvernare, vedeți articolul Zvonuri, bărfe și alte fapte reale: Scripcaru vrea…

    Continue Reading
  • POLITICĂ

    Jurnalistul american Rod Dreher se întreabă despre marea criză din Los Angeles: „Supunere sau război?”

    June 12, 2025 - By Iulian Eduard Rinder

    Iată ce spune jurnalistul citat de noi pentru că suntem saturați până la dispreț de faptul că trebuie să ne informăm doar din sursele progresiste neo-marxiste cotropitoare în tot spațiul media. Ne-am săturat ca emitentul mainstream subvenționat indirect de oengeuri acaparatoare de bani publici să ne prezinte doar ,,direcția corectă”, ca unei turme, și implicit traseul spre moartea democrației, spațiul incert unde vor ei să ajungem. De aceea vă rog să citiți și ale opinii. ,,Marți după-amiază, l-am vizitat pe controversatul scriitor francez Renaud Camus la modestul său castel din mijlocul peisajului rural din sud-vestul Franței. Am vorbit despre teoria…

    Continue Reading
 Older Posts
Newer Posts 

Recent Posts

  • Unul din trei copii din România trăiește în sărăcie
  • Modificări în traseele și orarele unor linii RATBV determinate de ”Tess Rally Brașov”
  • Marius Dunca: PSD va insista în Coaliție pentru creșterea salariului minim în 2026
  • „Galeria Terapiilor”, ediția a IV-a începe din 16 octombrie
  • Trump face demersuri pentru a desemna Antifa drept organizație teroristă străină

Recent Comments

  1. Țoapa politică – News Connect on Țoapa politică
  2. cris on Argumentul meu: Răzvan Negrea prinde coajă!
  3. Rommeli on Cum se pot aduna sute de mii de lei stând? Stând la stat ca funcţionar! Azi cazul Dumitrescu Maria.
Graceful Theme by Optima Themes