Azi va avea loc o nouă ședință a Consiliului Local Brașov. Am putea spune Golănia Locală Brașov, dar nu ne permitem. Deși pe acolo, prin pretinsa instituție aparent votată trece din 2004 tot ce vrea mușchiul boșorogit al lui Scripcaru. În anii 2000/2004 alintam pretinsul consiliu drept Cooperativa Locală Brașov când tot viceprimarul, atunci, Gheorghe Scripcaru îl coordona. Acum am evoluat. Cooperativa presupunea o aparență de democrație. Golăneala este mult mai directă. Să povestim de ce. Azi la punctul 71 apare un ,,Proiect de hotărâre încetarea dreptului de folosință gratuită a Agenției Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov asupra spațiului cu altă…
-
-
Din câte am aflat, se pare că la DSVSA Brașov are loc un eșec managerial sistemic care ar fi permis apariția și menținerea unor practici susceptibile de a intra în sfera riscurilor de corupție. De aceea avem câteva întrebări publice către directorul interimar al acestei instituții, domnul Puiu Constantin Viorel. Amuzant sau mai degrabă trist este faptul că cei din conducerea interimară a DSVSA protejați de președintele ANSVSA, cu rang de secretar de stat, Alexandru Nicolae Baciu au dat concursuri săptămâna aceasta pentru a fi definitiv ..înșurubați” în funcții. Dacă deja directorul interimar al acestei instituții, Puiu Constantin Viorel a…
-
Presa locală amintea în urmă cu o săptămână că trei polițiști i-au rupt mâinile unui cetățean ce le-ar fi adus anumite reproșuri, polițiștii răspunzând clar…disproporționat, comportându-se cum bine au remarcat cei de la BZB ca niște milițieni. Cum devii din polițist milițian, nu știm, poate pe modelul vârcolacilor, ,,neomilițienii” anterior amintiți au fost mușcați de niște milițieni când erau mici și acum nu se pot stăpânii, se transformă la un anumit interval, la anumite cuvinte cheie, nu știm. Ce știm este că am mai văzut astfel de cazuri În articolul de săptămâna trecută din ..Bună Ziua Brașov” intitulat „Miliţienii” de…
-
Un celebru notar din Brașov care s-a remarcat prin ticăloșenie vrea să-și dezmoștenească nepoatele rămase fără părinți. Fără a da nume momentan știm că venerabilul hapsân a realizat nenumărate scheme dubioase prin care zeci de familii ce se aflau în chirie la RIAL din 2000 încoace și-au pierdut locuințele. Schema era simplă. Veneai cu un act notarial fals, cu o siglă luată de pe internet din Germania de exemplu și solicitai o pretinsă moștenire la Brașov. Cum notarii români nu sunt obligați să verifice veridicitatea datelor, notarul în cauză i-a luat de ,,,buni” pe auto închipuiții moștenitori – contra unui…
-
JUDEŢUL BRAŞOV – valoarea comenzilor noi din industrie, pe total piața internă și piața externă: – a scăzut cu 22,8% față de luna precedentă – a scăzut cu 12,8% față de luna corespunzătoare din anul precedent – a crescut cu 1,2% în perioada ianuarie – decembrie 2025, față de perioada ianuarie – decembrie 2024 Decembrie 2025 comparativ cu noiembrie 2025 Valoarea comenzilor noi din industrie, în luna decembrie 2025 comparativ cu luna noiembrie 2025, a înregistrat scădere cu 22,8% pe total piață internă și externă din cauza scăderilor înregistrate în industria bunurilor de capital (-25,4), în industria bunurilor intermediare…
-
Cînd Donald Trump o să preschimbe Gaza în jalnic plagiat după Dubai, golanii-i vor pupa spășiți gă-oaza, că pacea-i ca o taxă în tramvai. Marcînd bănuțu-au să priceapă proștii că-n loc să huzurească în landou, oul de aur scos din curul cloștii e o scamatorie de tripou. Că de-o să-mpacheteze Palestina ca pe-o lămîie, în hîrtie roz, cel ce o stoarce o să-mpartă vina cu domnii-nscriși de-a-n boulea-n colhoz. Mircea Dinescu Poem preluat cu acordul autorului
-
Consiliul Judeţean Braşov a găzduit marţi, 24 februarie, o întâlnire de lucru pe tema dezvoltării turismului în judeţul Braşov, organizată de Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”. Sub deviza „Conectăm inima țării cu întreaga lume”, evenimentul a reunit oficialități publice locale din Brașov, Ghimbav și Sfântu Gheorghe, oficiali din partea Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) şi Camerei de Comerț și Industrie Brașov, reprezentanţi ai tour-operatorilor, ai hotelierilor din Braşov şi Poiana Braşov şi ai agenţiilor de turism care activează în regiune, reprezentanţi ai Organizaţiei de Management al Destinaţiei (OMD) Municipiul Braşov şi ai platformei Visit Covasna, alături de…
-
Am dorit să privesc cu eleganță cum presa brașoveană se va referi la un subiect aparent minor, ce ține mai mult de o nefericire a unei domnișoare ce a avut un incident aproape tragic la hotelul Kronwell. Practic în 2022, o tânără de 29 de ani a reclamat că a fost desfigurată într-un incendiu ce a izbucnit în SPA-ul stabilimentului. Impilicațiile și ramificațiile sunt însă mult mai subtile și merg în zona adminstrativă a municipiului și a interpușilor/ protejaților edilului în zonele comerciale. Să privim simplu faptele. În 2022 domnișoara în cauză a fost desfigurată la SPA-ul de la hotelul Kronwell…
-
Organizației Salvați Copiii România susține că accesul necontrolat al copiilor la rețelele sociale este una dintre cele mai mari provocări actuale pentru protejarea drepturilor copilului. În lipsa unui cadru legislativ adecvat și a unor mecanisme eficiente de aplicare, generațiile digitale din România sunt expuse unor riscuri semnificative la nivelul sănătății mintale, al securității și al dezvoltării lor armonioase. Astfel, Salvați Copiii România recomandă măsuri legislative și administrative urgente, coerente, structurate pentru interdicția totală și fără excepții a accesului la rețelele de socializare pentru copiii sub 13 ani și acces condiționat pentru copiii între 13 și 15 ani, doar cu acordul…
-
Turismul românesc face un pas major spre profesionalizare și dezvoltare sustenabilă. Senatul a aprobat proiectul de lege care introduce oficial categoria „resort turistic” în legislația națională, oferind claritate legislativă și standarde de calitate pentru investițiile integrate în sectorul turistic. Prin această reglementare, resorturile vor putea fi dezvoltate pe o amprentă teritorială de minimum 10.000 m² și vor include facilități de cazare, alimentație, agrement, spații verzi și servicii wellness/SPA. Statutul va fi acordat exclusiv resorturilor de 4 și 5 stele, asigurând astfel predictibilitate și criterii clare de calitate pentru investitori și turiști. Deputatul PSD și inițiatorul proiectului, Augustin Florin Hagiu, declară:…