Un grup de specialiști din perfidul Albion – echipa interdisciplinară care și acum analizează viteza de reacție a mingilor trimise de Halep în finala de la Wimbledon de anul trecut, capacitatea unui neuron în țiplă de a fi folosit de un întreg inspectorat IGP sau modul în care Mutu trăgea iarba pe nas de la punctul de 11 metri – a făcut o descoperire fenomenală!
Unică în istoria știnței, misticismelor,doctrinelor politice și a manelelor.
Respectiv aceea că viața dăunează grav sănătății!!!
Echipa interdisciplinară formată dintr-un milion de experți în materia preferată a lui Liiceanu – ,,Mu.e bă” și care nu provine de la maieutica lui Socrate ci este un concept nou, uS(E)Reist– urmașii no(r)manzi din Vaslui și Covasna ai lui Wilhem Cuceritorul (1028 – 1087) – au adus dovezi letale în favoarea teoriei lor.
Astfel conform specialistului în astrofizică, William Allahu Akbar Shakespeare și cuplului anti-muzică Guță&Salam, urmași ai lui Romulus și Remus – creatorii Rrromei – plus bulibașa Cuțitaru zis și ,,îți iau gâții” între cunoscători sau pentru colegii din afara școlii pe care nu a practicat-o în tinerețe ,,dă-mi și mie un leu, nenea” sunt dovezi aproape certe că după ce te naști există o mare probabilitate să și mori.
Astfel sursele citate spun că ,,am studiat sute de mii de cazuri aleatoriu. Cam cum fac Pieleanu sau Vasile Dâncu sondaje de opinie, din pix. Am găsit un singur exmplu într-o carte obscură și misticistă, Biblia parcă-i spune, sau ceva cu Dao și Feng-shui că cică un băiat pe nume Isus ar fi inviat din morți pe Gange ca orice cetățean care se respectă.
În rest dovezile – și sunt clare le-am preluat în original cu copy-paste de pe instagram – par a demonstra că cel mai nasol lucru nu este ciuma bubonică, lepra, SIDA cancerul, sau Covid ci viața. Aaa! Și am aflat de la o doamnă, o cucoană, o femeiuscă din România că nu este bine să te vaccinezi dacă vrei să mori sănătos.
Astel, cu excepția acestei leme – din Coran sau Cioran, că parcă tot așa îi spune, și unde se povestește că un tip ce a reânvit a mers după trei zile prin Hawai să vadă un monolit ca să nu stea cu toți boii și vacile ce i-au pus o cruce la card. Lemă ce contrazice teoria noastră practică ce spune că se pare că odată ce ești în viață există o posibilitate de ne-neglijat să și mori. De aceea le atrag atenția cetățenilor responsabili ai planetei să evite – pe cât de poate – contactul cu viața” anunță autoritățile ștințifice amintite.
De aceea LuCovid OrBan ca și Element Hunor și Dopat Barna au promis cu sprijinul economistului Pârțu, zis de intimi Câțu, că vor interzice nașterile pentru a bloca mortalitatea.
Poate nu am lua în serios cele spuse de specialistii în găuri din asfalt dar din păcate reputatul Institut de Frecat Menta al Academiei Române, colț cu Dincă din Caracal, le-a dat dreptate cu stampilă autorizată de la Parchet!
Să nu spuneți că nu v-am avertizat.
Cu sinceritate, al Dvs
Iulian Rinder