Presa autointitulată ,,deontoloagă” a suferit la aceste alegeri o corecție morală. Mai exact majoritatea marilor trusturi media, fie că vorbim de televiziune sau presa scrisă, indiferent la ce ne referim, au demonstrat că partizanatul forțat reprezintă de cele mai multe ori un eșec. Iar că radicalizarea discursului dincolo de anumite limite care țin de o argumentare solidă duc în derizoriu excesele protagoniștilor.
Acum remarcat de câteva zile forțarea, ca să nu spun scremerea, marilor trusturi pentru un parcurs ,,pro european”. La prima strigare sună excepțional de corect și firesc. Dar oare este așa?
O mare parte din presă – sau cum ar fi spus Ion Iliescu prin anii 90 ai secolului trecut: ,,o anumită parte a presei” – a prezentat actuala competiție prezidențială drept o luptă între ,,bine” și ,,rău”, între progresimul rațional ocidental și misticismul retrograd slav, între oamenii Bruxellesului și pleva vândută Moscovei, între luminații cu inima deschisă și eficiență europeană și ,,roboțeii ruși de pe Tik Tock” – cum a afirmat doamna Lasconi.
Așa o fi?
Personal consider România una din țările cele mai apropiate de conceptul Uniunii Europene. Problema care apare este ce alegem, pentru că, în mod firesc vorbim de mai multe viziuni, axate în principal pe federalism și pe confederalism.
Viziunea federalistă este susținută de cei mai entuziaști susținători ai integrării europene. Ei consideră că Uniunea Europeană ar trebui să evolueze către o federație a „Statelor Unite ale Europei”, însă pentru a putea atinge un asemenea stadiu, Uniunea Europeană va trebui, mai întâi, să „lupte” împotriva reticențelor statelor membre de a transfera cvasi-total din suveranitatea lor în vederea creării unei Uniuni politice și mai puternice prin estomparea identității naționale. Vorbim despre așa numiții progresiști internaționaliști.
Confederalismul, la rândul său reprezintă un sistem de organizare în care mai multe state își mențin identitatea și suveranitatea națională, dar conferă puteri clar precizate unei autorități centrale, din motive legate de securitate și eficiență. În general această formulă este promovată de așa numiții ,,suveraniști”, sau mai peiorativ spus ,,populiști”.
La noi ieri s-au adunat partidele pro-europene mai mult sau mai puțin progresiste să negocieze o posibilă formă de guvernare. Putem avea o formulă de guvernare cu PSD –PNL – UDMR – USR și minorități.
Dar să privim succint în istoria recentă și să vedem evoluția acestor partide.
PSD – A fost vreodată, după anii 2000 PSD numit în perioada 2000 / 2004 PDSR un partid anti U.E. sau NATO? Niciodată! Să ne anintim că în 2004 România condusă de Ion Iliescu și Adrian Năstase a fost acceptată în această organizație. Asta după ce în 1999 președintele țărănist de atunci Emil Constatntinescu a oferit forțelor aeriene NATO accesul nerestrictiv pe teritoriul României. Cum țărăniștii, din păcate, au dispărut, pesediștii, alintați de retardați drept ,,ciuma roșie” ne-au integrat acolo. Cu UE am reușit finalizarea discuțiilor în 2004, când tot PSD se afla la putere deși integrarea propriu zisă a fost efectuată pe 1 ianuarie 2007.
PNL – să ne amintim, integrarea în Uniuniea Europeană s-a realizat în timpul primului guvern Tăriceanu. A fost vreodată PNL un guvern anti-NATO. Nu. A fost vreodată PNL un partid anti U.E.? Sigur nu.
USR – este la rândul său un partid pro-european în formula de struțo cămilă, mai exact o combinație de concepte comunistoide, respectiv lipsa identității naționale în favoarea unui monopol, de această dată nu bazat pe puterea sovietelor ci a celor corporatiste, promovând lipsa individualității în favoarea eficienței – cândva se spunea a partidului internaționalist, acuma se spune a corporației, ceea ce reprezintă clar că USR este de extrema stângă ruginită dar revopsită prin promovarea discriminării pozitive a unor minorități, exact cum făceau comuniștii, doar că ei își i-au direcția și fondurile de la corporații. USR este partidul nu istoric ci isteric al României ce ne exemplifică mereu beneficiile Europei, omițând să spună că ei susțin corporațiile europene și nu cetățenii europeni. Diferența mi se pare uriașă, dar și ei au nevoie de NATO să le apere profiturile.
UDMR – un partid profund European dacă dorim tribalizarea Europei. Ei doresc subsidiaritate în loc de solidaritate, descentralizare forţată, promovarea autodeteminării regionale pe criterii etnice în contradicţie cu membrii oficili şi creatori ai U.E., slăbirea și mai mult a statelor ce şi-au cedat oricum grade de independenţă pentru o suprastructură ce putea fi – şi mai poate fi – un succes.
Sunt euro-critic nu euro-sceptic. Dar luptătorii noii tribalizări știu că nu pot reuși acest fapt fără o suprastructură care să îi sprijine. UDMR reprezintă adevărații grofi locali, dar intereselor lor sunt pro U.E. sau pro NATO ca să fie apărați de propriile aroganțe impotente moral.
Acum să privim spre partidele ,,suveraniste sau populiste”.
AUR – După ce ani de zile USR a infestat piața că românii care nu iau lumină de la Iphon-ul corporatist sunt proști și merită să dispară, a apărut firesc am spune un curent de revoltă ce a fost acaparat de AUR. O combinație de patrioți ce se doresc și europeni dublați de tot felul de gușteri parveniți ce au mirosit trendul ce le poate conferi o viață comodă doar dacă se aliază unui stindard. Din ultima categorie face parte și noul deputat de Brașov, Dan Tănase, sau Tăntănase cum îmi place să îl alint, dar AUR este mai degrabă un partid suveranist.
POT – un partid despre care la ora asta nu POT spune mai nimic. Dar ținînd cont de discursul lui Georgescu, care vorbea nu de ieșirea din U.E. ci de negocieri mai ferme cu Uniunea și nu despre ieșirea din NATO, ci dor că dorește pace în Ucraina – ceea ce susține și Trump – aș cataloga acest partid drept suveranist.
SOS – reprezintă cu adevărat reflecția în oglinda ideologică a USR. Dacă pentru cei din urmă orice critică la adresa lor te transformă în omul rușilor, la SOS oricine nu este cu ei este doar un trădător de neam. Două moduri de gândire extrem de simpliste, dar care produc adepți. De aceea pe cei de la SOS i-aș trece la categoria ,,populiști”.
Întrebarea care rămâne: ne vor scoate vreunul dintre aceste partide din U.E. sau NATO? Nu. Măcar și pentru ca aceste lucruri folosite pentru a speria electoratul să se întâmple ar trebui votul a două treimi din Parlament, urmat de un referentum în care peste 50% dintre români să accepte și să voteze aceste elucubrații. Un scenariu real? Nu. O fanasmagorie aberantă promovată intens de mulți din mass-media. Care, în temen scurt, va afecta credibilitatea presei. S-a întâmplat de curând și în SUA, dar media românească nu a înțeles nimic.
De aceea presa și-o merită.
Iulian Rinder
