În urmă cu câteva zile ne întrebam dacă mai există DNA la Brașov. Șoc! Tulburător. Da, pare că da și dă semne de viață. Iată ce comunică această instituție astăzi:
,,Prezentăm o selecție a unor dosare penale finalizate în luna decembrie 2024, care nu au fost mediatizate la zi, în care procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată sau sesizarea instanței de judecată cu acord de recunoaștere a vinovăției, după cum urmează:
1. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov, au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului TEODORESCU GHEORGHE SORIN, la data faptei economist în cadrul Serviciului achiziții publice aprovizionare și contractare din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.
În aceeași cauză, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
T.A.E. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită;
N.C.E., administrator al SC BRACOMA SPORT SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită;
SC BRACOMA SPORT SRL pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Teodorescu Gheorghe Sorin, în calitate de economist la Serviciul achiziții publice aprovizionare și contractare din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, în cursul lunii iulie 2020, ar fi primit de la inculpatul N.C.E., administrator al SC Bracoma Sport SRL, suma de 50.000 de lei, în schimbul atribuirii, în mod preferențial, a două contracte de achiziții publice directe în valoare totală de 571.094 lei.
În concret, la data de 14 mai 2020, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov ar fi atribuit societății comerciale menționate anterior, două contracte de achiziții publice directe, având ca obiect lucrări de igienizare și reparații hol acces parter în zona Staționar Tractorul, în valoare de 214.937 lei și în zona Staționar Astra în valoare de 356.156 lei.
Inculpatul Teodorescu Gheorghe Sorin ar fi fost ajutat la comiterea infracțiunii descrise anterior de inculpata T.A.E. care ar fi fost de acord ca pe numele său să fie deschis un cont bancar în care să fie transferată suma de 50.000 de lei primită cu titlu de mită, sumă care în final ar fi ajuns în posesia inculpatului Teodorescu Gheorghe Sorin, ca urmare a mai multor operațiuni de retragere numerar efectuate de acesta în perioada 15 mai 2021 – 01 iulie 2021.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumelor de 28.985 lei, 3.400 euro și 900 dolari (în total echivalentul a 50.000 lei) aparținându-i inculpatului Teodorescu Gheorghe Sorin, în vederea confiscării speciale.
Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie luată în cauză.
- Într-o cauză disjunsă din cauza mediatizată prin comunicatele nr. 810/VIII/3 din 07 august 2023și nr. 550/VIII/3 din 12 mai 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției inculpaților:
MARIN IONUȚ MIRCEA, la data faptelor director al Serviciului Public Local de Termoficare Brașov (S.P.L.T. Brașov), pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
P.A.C., persoană fizică fără calitate specială, pentru comiterea infracțiunii de dare de mită în formă continuată.
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada august 2021 – martie 2022, inculpatul Marin Ionuț Mircea, în calitate de director al Serviciului Public Local de Termoficare Brașov, ar fi pretins și primit de la inculpatul P.A.C., asociat și director executiv al unei societăți comerciale, cu titlu de mită, bunuri și foloase necuvenite în valoare totală de 125.559 lei, în legătură cu încheierea și derularea unui contract de lucrări încheiat în anul 2021, între Serviciul Public Local de Termoficare Brașov și societatea comercială respectivă.
Valoarea contractului de lucrări încheiat de S.P.L.T. Brașov cu societatea comercială în cauză este de 2.820.300 lei inclusiv TVA, având ca obiect principal INVESTIȚIE – Extindere rețea termică în vederea branșării Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov – sediul Spitalul Tractorul.
Printre altele, inculpatul P.A.C. ar fi plătit lucrări de amenajare peisagistică pe un teren din municipiul Brașov ce aparține rudelor inculpatului Marin Ionuț Mircea și ar fi plătit bunuri și lucrări de construcție la un imobil situat într-o comună din județul Argeș ce aparține familiei inculpatului Marin Ionuț Mircea, toate pentru a asigura derularea în bune condiții a contractului pe care S.P.L.T. Brașov îl avea încheiat cu societatea comercială în cauză.
În perioada martie – iulie 2022, inculpatul Marin Ionuț Mircea ar fi solicitat subordonaților să achiziționeze, în numele S.P.L.T. Brașov, materiale electrice și sanitare pentru amenajarea casei pe care familia soției sale o deține într-o comună din județul Argeș, precum și a unui teren din municipiul Brașov ce aparține rudelor inculpatului, pentru plata cărora ar fi semnat ordonanțările de plată, cauzând instituției publice S.P.L.T. Brașov o pagubă de 30.560 lei.
În perioada iunie – septembrie 2022, inculpatul Marin Ionuț Mircea ar fi solicitat mai multor angajați din subordine să se deplaseze în mai multe ocazii, cu autovehiculele de serviciu, în timpul orelor de program, la casa pe care familia soției sale o deține într-o comună din județul Argeș, pentru efectuarea unor lucrări de amenajare interioară, cauzând astfel un prejudiciu S.P.L.T. Brașov în valoare de 8.965 lei.
În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile deținute de inculpatul Marin Ionuț Mircea.
Procurorii anticorupție au dispus confiscarea specială, de la inculpatul Marin Ionuț Mircea a sumei de 125.559 lei, reprezentând contravaloarea foloaselor necuvenite primite cu titlu de mită.
În prezența avocaților, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
– pentru inculpatul Marin Ionuț Mircea o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;
– pentru inculpatul P.A.C. o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Marin Ionuț Mircea va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Săcele sau în cadrul Primăriei comunei Sânpetru.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul P.A.C. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe perioadă de 60 de zile, la Arhiepiscopiei București sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 1 București.
Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei doi inculpați împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate Tribunalului Brașov cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.
Precizăm că inculpatul Marin Ionuț Mircea a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în două dosare pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție (http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=12180 și http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=12618).
- Într-o cauză disjunsă din dosarul mediatizat prin comunicatul nr. 810/VIII/3 din 7 august 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatului PANAETE MARIUS, la data faptei șef al Serviciului Dispecerat/Intervenții al Serviciului Public Local de Termoficare Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul Panaete Marius, în calitate de șef al Serviciului Dispecerat/Intervenții al Serviciului Public Local de Termoficare (S.P.L.T.) Brașov, ar fi primit cu titlu de mită, lucrări de amenajare teren și materialele necesare montării unei fose septice în curtea imobilului locuit de inculpat, în valoare totală de 4.843 lei., de la o persoană (martor) cu rol managerial informal într-o societate care câștigase contracte de lucrări pentru S.P.L.T. Brașov. Foloasele necuvenite ar fi fost primite de inculpat în legătură cu derularea contractului încheiat între S.P.L.T. Brașov și societatea respectivă, al cărui termen a fost prelungit la începutul anului 2023 până în data de 30.04.2023.
Inculpatul era și membru în comisiile de evaluare a ofertelor în procedurile de atribuire a contractelor de lucrări care au fost câștigate societatea respectivă, și membru în comisiile de recepție a lucrărilor de intervenție realizate de acea societate.
În prezența avocatului, inculpatul Panaete Marius a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Brașov.”
Iulian RINDER