Ion Mischevca este un istoric și jurnalist moldovean cunoscut pentru criticile sale deschise la adresa neomarxismului și birocrației europene. Este autorul cărților „ Cine suntem noi?”, Eseu istoric despre cei 100 de ani de la Marea Unire , și „Manifestul pentru unificare: un antidot la neomarxism și progresism” .
Vorbind la o dezbatere despre Pactul Verde al UE la conferința MEGA de la Chișinău, Mischevca a susținut că agenda climatică a blocului comunitar seamănă cu planificarea centralizată în stil sovietic – de sus în jos, nedemocratică și separată de realitățile economice și științifice.
Inspirându-se din experiența Moldovei în timpul comunismului, el a avertizat că Pactul Verde European riscă să sacrifice prosperitatea, suveranitatea și libertatea europeană în urmărirea unui ideal ecologic irealizabil.
Comparați Pactul Verde European cu proiectele derulate de Uniunea Sovietică. Ce au în comun?
Moldova este o țară post-sovietică și, deși există unele diferențe față de ceea ce am experimentat aici, există multe asemănări în conceptul Pactului Verde European. Această idee s-a născut din partea președintei Comisiei, Ursula von der Leyen, și a unor birocrați care nu au fost niciodată aleși de nimeni. Totuși, ei decid ce ar trebui să facă fermierii, cum ar trebui să funcționeze fabricile etc.
Este practic același tip de economie centralizată pe care am avut-o în Uniunea Sovietică, condusă de birocrați de partid care nu fuseseră aleși de nimeni. Desigur, în constituția Uniunii Sovietice se vorbea despre democrația populară, dar așa cum este acum la Bruxelles, era complet nedemocratică. Hrușciov, Brejnev, Andropov și toți ceilalți conduceau prin intermediul „dictaturilor”, așa cum face acum Comisia Europeană: avem nevoie de cote, nu putem produce cutare lucru sau cutare lucru și așa mai departe. Și, ca și atunci, toate aceste planuri sunt foarte frumoase pe hârtie.
Sună foarte familiar, dar realitatea a fost cu totul alta.
Da, în Moldova aveam pe hârtie o economie centralizată și productivă excelentă, dar era o realitate falsă. Economia centralizată, planificată și regularizată, promovată acum de Bruxelles, este ceva complet comunist și nu o dorim; am luptat deja împotriva ei și nu vrem să trecem prin asta din nou.
Există, de asemenea, o falsă percepție de vinovăție care a acaparat conducerea Uniunii Europene: am fost colonizatori, iar acum trebuie să ajutăm toate țările lumii, să integrăm imigranții ilegali în societățile noastre etc.
Această idee este absurdă când mai mult de jumătate din țările europene au fost ele însele colonizate la un moment dat. Moldova a fost o colonie a Uniunii Sovietice, la fel ca Polonia, România, Ungaria și Lituania. Am fost victime și nu ne putem simți vinovați pentru ceea ce nu am făcut. Prin urmare, nu putem accepta ca birocrații nealeși de la Bruxelles să folosească trecutul colonial al Europei ca justificare pentru a impune astăzi politici drastice de reducere a emisiilor de carbon. Mai mult, chiar dacă am reduce emisiile la zero, ce impact asupra mediului ar avea acest lucru asupra lumii? Ar fi practic neglijabil, deoarece emitem doar 7-8%, în timp ce țări precum China, India și Statele Unite vor continua să polueze.
Chiar dacă am închide toate fabricile noastre, așa cum doresc susținătorii Pactului Verde, nu vom salva planeta.
Au folosit și sovieticii sentimentul de vinovăție pentru a-și controla statele satelit, așa cum sugerați că face UE acum?
Așa este, și este o altă asemănare cu ceea ce face acum Bruxelles-ul. Țările ocupate au trebuit să accepte toate sacrificiile cerute pentru că se aflaseră de partea greșită a istoriei, susținuseră fascismul. De fapt, nu a existat o parte greșită, pentru că ambele sisteme, fascismul și comunismul, sunt frați ideologici.
O altă paralelă este modul în care „știința” este tratată ca un adevăr incontestabil – folosit pentru a reduce la tăcere dezbaterile și a impune ideologia. Am văzut acest lucru în timpul pandemiei, cu o mulțime de restricții în numele științei, chiar dacă nu a existat unanimitate în comunitatea științifică. Astăzi, ni se spune că „știința” a decis că UE trebuie să reducă emisiile de carbon – sau se va confrunta cu o catastrofă. Același lucru s-a întâmplat și în Uniunea Sovietică: ateismul și marxismul erau știință, iar dacă nu te supuneai, nu erai doar împotriva regimului, ci și împotriva științei.
Dacă emisiile UE reprezintă o parte atât de mică din imaginea globală, este oare întreaga agendă climatică doar o distragere a atenției de la probleme mai profunde?
Desigur, Uniunea Europeană încearcă să ascundă problemele reale: imigrația în masă, criza economică și cea a locuințelor, războiul cultural și așa mai departe. În loc să se ocupe de aceste realități, se cheltuiesc mulți bani pentru lupta pentru mediu, când suntem un continent care poluează foarte puțin. Avem sute de reglementări, lucru prin care ne asemănăm și cu Uniunea Sovietică.
Să ne gândim, de exemplu, la reciclare. Eu sunt în favoarea reciclării, dar problema este că fabricile care topesc plastic sunt foarte poluante, așa că, în final, obținem opusul a ceea ce ne-am propus. În Moldova, primim o mulțime de deșeuri medicale din Uniunea Europeană. Ce facem cu acele deșeuri? Le îngropăm în pământ! Pentru a salva planeta, poluăm solul.
La baza tuturor acestora se află o idee marxistă: oamenii obișnuiți nu ar trebui să dețină proprietăți – nici pământ, nici animale, nici mașini, nimic. Dacă o persoană nu are proprietăți, este vulnerabilă și dependentă de stat; poate fi făcută ascultătoare și poate împărtăși orice opinie. Dacă îi iei unei persoane proprietatea – „nu vei avea nimic și vei fi fericit” – îi iei libertatea. Practic, Uniunea Europeană este în prezent o construcție neomarxistă.
Cine profită de această revoluție verde?
Există o mulțime de lobbyiști și activiști de mediu care sunt practic neomarxiști, dar care și-au construit un mod de viață din această agendă, deoarece sunt mulți bani în joc. Dar cei mai mari beneficiari sunt țări precum China, care ocupă spațiul pe care îl părăsesc europenii. Se pare că la Bruxelles există birocrați și politicieni mai preocupați de „a face China să redevină măreață” decât de a ne apăra interesele. Am fost în cinci țări ale UE în ultimul an și, în toate, am văzut o invazie a produselor chinezești – mai ieftine și de calitate inferioară – care nu suferă de pe urma reglementării excesive pe care o aplicăm produselor noastre.
Bruxelles-ul vorbește acum despre reindustrializare — dar după ani de dezindustrializare a Europei, putem lua în serios această schimbare de direcție?
Războiul din Ucraina nu a început în 2022, ci în 2014, și a demonstrat cât de ipocrit este establishmentul european. După ocuparea Crimeei și crearea regiunilor separatiste Donețk și Lugansk, UE a continuat construcția Nord Stream și a continuat să cumpere gaze de la Federația Rusă, consolidându-l pe Putin și oferindu-i toți banii de care avea nevoie pentru războiul de amploare din 2022. Trebuie să începem din 2014 pentru a vedea imaginea de ansamblu și a înțelege că, până de curând, ei au finanțat războiul. Acum vor reindustrializarea, dar ar fi trebuit să se gândească la asta înainte de a închide centralele nucleare și pe cărbune.
Dar schimbarea este urgentă și necesară. Eram în Spania în martie când a avut loc marea pană de curent. Lucram la o bază de date Microsoft, care avea propria sursă de alimentare cu energie, dar am ieșit pe stradă și am văzut un oraș în care nimic nu funcționa. Pana de curent a fost rezultatul unui aflux masiv de energie verde, acesta este motivul oficial, iar sistemul energetic al Portugaliei, Spaniei și sudului Franței a fost deconectat.
În dorința lor de a promova această energie verde, ei nu se gândesc la consecințe. După cum spune scriitorul conservator Douglas Murray: „Această cultură trezitoare, această isterie verde, aceste noi idei neo-marxiste se mișcă prea repede și fără a lua măsuri de precauție.”
Trebuie să ne oprim și să ne gândim la tot ce se face dacă vrem să evităm o catastrofă și, de asemenea, să punem capăt cenzurii pe care Bruxelles-ul vrea să o impună tuturor celor care nu au aceeași opinie. După cum spunea JD Vance, „fără libertatea de exprimare, nu există libertate” și are perfectă dreptate.
Ai subliniat consecințele din lumea reală — cum ar fi decesele din cauza întreruperii curentului din Spania — dar nimeni nu își asumă responsabilitatea. De ce nu există niciodată nicio responsabilitate atunci când politicile ecologice eșuează?
Această lipsă de responsabilitate este, de asemenea, foarte specifică sovieticilor. Ei iau decizii care ne modelează viitorul, dar atunci când aceste decizii merg prost, nimeni nu este tras la răspundere. În schimb, se ascund în spatele unor afirmații vagi despre decizii colective, autorități superioare sau dau vina pe societate în ansamblu. Deportările, crimele și foametea comise de Uniunea Sovietică nu au fost doar opera unui regim abstract – au fost comise de indivizi, oameni cu nume și fețe, care au luat și au executat aceste decizii. Deciziile proaste luate în Uniunea Europeană au și ele nume și fețe.
