Așa cum spun și cei de la Național ,, Kirk era un comunicator politic, cum relatează The Spectator. Și-a construit cariera în jurul discursurilor publice. Stilul lui era controversat, în mod deliberat. Retorica era moralizatoare, adesea conflictuală. Îi plăcea să provoace, dar nu promova violența. Vizita campusurile universitare. Invita la întrebări. Și pentru că vorbea cu certitudine și convingere ideologică, a devenit ținta atacurilor.”
Și totuși la Universitatea Utah Valley a fost împușcat direct în gât de un opozant în timp ce Kirk vorbea în fața a peste trei mii de studenți.
Să nu uităm că și celebrul progresist român Cristian Tudor Popescu (CTP) a reacționat azi, după asasinarea activistului conservator american Charlie Kirk, afirmând că nu simte empatie față de soarta acestuia și evocând declarațiile controversate pe care influencerul MAGA le-a făcut de-a lungul timpului despre arme, pedeapsa cu moartea și empatie. Sursa HotNews.
Dar să nu uităm că CTP nu a manifestat nici o empatie față de femeile, bătrânii sau tinerii uciși în 1990, victimele mineriadei de atunci pe vremea când îl susținea pe Petre Roman sau Ion Iliescu. Ba mai mult, CTP susținea că ,,minerii au venit să planteze flori în Piața Universității” și a consimțit la politica criminală a stângii extreme acum fardată în pretenții neo-liberale.
Ceea ce se pirede în acest peisaj este faptul că totuși cuvintele nu sunt violență, iar violența nu trebuie să fie niciodată răspunsul la cuvinte, deși din ce în ce mai mulți progresiști o practică.
Tânărul de 31 de ani, cu doi copii și cu 6,9 milioane de abonaţi pe Instagram şi 3,8 milioane pe YouTube, avea o influenţă pe care a folosit-o pe scară largă pentrurealegerea lui Donald Trump pentru a atrage tinerii americani, promovând o concepţie tradiţională despre familie. Să ne amintim, el a făcut un interviu și cu Călin Georgescu pe care l-a postat câteva zile mai târziu spunând că ,,mi-a fost frică pentru viața mea”. Nu i s-a întâmplat la noi ci în SUA, înt-un campus universitar.
Incredibil.
Dar iată ce spune și Sven R Larson, doctor în filosofie, ce a lucrat ca economist pentru grupuri de experți și ca și consilier pentru mai multe campanii politice.
Acesta din urmă este autorul mai multor lucrări academice și cărți. Scrierile sale se concentrează pe statul bunăstării, modul în care acesta provoacă stagnare economică și reformele necesare pentru a reduce impactul negativ al guvernării masive. Pe Twitter, este @S_R_Larson și scrie în mod regulat la Larson’s Political Economy pe Substack . Cităm:
,,Miercuri, 10 septembrie, pe un campus universitar din Utah, s-a auzit o singură împușcătură care va răsuna în politica americană ani de zile.
Glonțul care l-a rănit mortal pe Charlie Kirk, un activist conservator în vârstă de 31 de ani, a fost un semnal de alarmă pentru conservatorii de pretutindeni, nu doar din America. A fost probabil ultimul nostru semnal de alarmă: dacă stânga poate asasina un tânăr ale cărui singure arme în politică erau spiritul, umorul și o perspectivă optimistă asupra viitorului – atunci ce ne-a mai rămas să le vorbim?
Dacă a existat un om în politica americană care reprezenta dialogul și respectul, acesta a fost Charlie Kirk. Vorbitor și educator politic, a călătorit prin America pentru Turning Point USA, organizația pe care a co-fondat-o, și a vizitat campusuri universitare. A vorbit despre idei și principii politice conservatoare și a ținut să interacționeze cu publicul – în special cu cei care nu erau de acord cu el – în sesiuni fascinante de întrebări și răspunsuri.
Datorită stilului său discret, respectului pentru adversarii săi politici și concentrării sale neobosite asupra dialogului, Kirk a devenit unul dintre cei mai cunoscuți activiști conservatori din America. Și-a construit chiar și recunoașterea internațională. Dar mai mult decât atât, el a fost întruchiparea dorinței conservatoare de a expune mințile tinere și fertile unei perspective mai largi de opinii decât cea pe care o ofereau profesorii lor de liceu și de facultate.
Charlie Kirk a avut un succes imens în ceea ce a făcut. I se atribuie meritul de a fi câștigat suficienți tineri alegători pentru ca Trump să contribuie la înclinarea alegerilor din 2024 în favoarea lui Trump.
Tocmai de aceea a fost asasinat.
FBI a avut persoane de interes în custodie, deși, la momentul scrierii acestui articol, se pare că nu îl au pe atacator. Totuși, asta nu înseamnă că nu putem concluziona de ce a fost împușcat Charlie Kirk. El a murit pentru activismul său politic conservator de mare succes. Cadrul public, subiectul evenimentului și înclinațiile ideologice larg cunoscute ale lui Kirk sugerează un asasinat politic, chiar un act de terorism, menit să semene teroare și frică în rândul conservatorilor – și să-i reducă la tăcere.
În acest sens, crima de astăzi din Utah seamănă cu atentatul la viața președintelui Trump din 13 iulie anul trecut (al doilea atentat la viața sa nu a ajuns niciodată la punctul în care presupusul atacator să-l poată viza pe Trump). În ambele cazuri, atacatorul a încercat să reducă la tăcere o figură publică proeminentă de centru-dreapta tocmai pentru că erau conservatoare.
Conservatorii trebuie să tragă concluziile corecte, mai ales din moartea lui Charlie Kirk. Trebuie să recunoaștem față de noi înșine și să recunoaștem împreună că, chiar dacă nu suntem în război cu stânga, ei sunt în război cu noi.
Chiar dacă nu îi considerăm dușmanii noștri, ei ne consideră dușmanii lor. Chiar dacă ne gândim pur și simplu la stânga ca la adversarii noștri politici, stânga ne consideră dușmanii lor personali . Ideologia lor prescrie exact această abordare a politicii: de la declarația lui Lenin conform căreia Partidul Comunist este întruchiparea clasei muncitoare până la Regulile pentru radicali ale lui Saul Alinsky , stânga a învățat – generație după generație – că conservatorii nu sunt adversari. Sunt dușmani și ar trebui tratați ca atare.
Trebuie să recunoaștem că, prin definiție, stânga ne consideră nedemni de un dialog cu ea. Trebuie să răspundem și noi la această întrebare. Nu avem nevoie și nici nu ar trebui să ne dorim un dialog cu stânga extremă.
Mulți conservatori vor respinge intuitiv această idee. Pentru ei, dialogul cu adversarii este singura cale de urmat într-o societate civilizată – la urma urmei, nu era acesta scopul lui Charlie Kirk?
Da, Charlie Kirk a dorit un dialog cu adversarii săi. Dar asasinarea sa dovedește că cei pe care îi considera adversarii săi ideologici erau în realitate dușmanii săi.
Inamicii nu vor ezita să folosească violența. Ei atacă, distrug și nu se dau în lături de la nimic pentru a reduce la tăcere pe oricine nu le împărtășește opiniile.
Dușmanii nu respectă. Urăsc și merg la război cu oricine urăsc.
Charlie Kirk a experimentat această ură de-a lungul celor 13 ani petrecuți la Turning Point USA. A văzut-o crescând, răspândindu-se, intensificându-se și apropiindu-se. Când a refuzat să fie redus la tăcere și când a continuat să-i convingă pe tinerii americani să nu accepte fără critic ideile de stânga, ura care ardea în dușmanii săi i-a pus capăt în cele din urmă vieții.
Adesea, americanilor, precum și europenilor, le este greu să accepte că ura poate arde atât de tare în politica noastră. Știm că ura poate ucide, dar cele mai flagrante experiențe pe care europenii le-au avut cu ura motivată politic au fost atacurile teroriste islamice cu victime în masă.
Americanii sunt ceva mai familiarizați cu ura politică. Cele două tentative de asasinat asupra președintelui Trump au fost extrem de neobișnuite, dar cumva nu depășesc limitele imaginabilului. Ura extremă a ucis președinți și candidați la președinție înainte, de la John și Robert Kennedy până la atentatul asupra președintelui Reagan.
În același timp, majoritatea americanilor nu se așteptau ca ura politică să-i curmă viața unui om a cărui trăsătură de caracter politică principală era dialogul. Cumva, era de neimaginat că ar exista suficientă ură față de conservatori pentru a pune capăt vieții unui om a cărui armă principală era mintea sa ageră și retorica viguroasă, dar respectuoasă.
Și totuși, dovezile sunt în fața noastră. După cum au subliniat deja și alții, stânga este în război cu conservatorii; ne-au făcut dușmanii lor și, prin urmare, ne urăsc. Este timpul să încetăm să negăm acest lucru – și aici intervine marea ironie a morții lui Charlie Kirk: trebuie să încetăm să încercăm să interacționăm cu respect cu cei care se consideră adversarii noștri.
Da, marea ironie crudă a asasinării lui Charlie Kirk, maestrul dialogurilor, este că stânga ne-a arătat, atât prin crimă, cât și prin reacțiile sale la aceasta, că timpul dialogului a apus.
Trebuie să încetăm să mai încercăm să avem un dialog productiv cu cei care ne urăsc. Acest lucru nu ne va duce nicăieri și nu va realiza nimic. Este timpul să luăm în serios nivelul de ură pe care stânga îl are față de noi, conservatorii, atât în America, cât și în Europa. Aceasta înseamnă trei lucruri.
În primul rând, trebuie să ignorăm retorica celor mai fervenți urători. Este inutil să vorbești cu cineva care nu crede că ai aceleași drepturi ca și el ca ființă umană.
În al doilea rând, trebuie să ne adresăm și mai mult celor care sunt indeciși, celor care sunt deschiși să audă ce au de spus ambele părți ale rupturii ideologice. În acest sens, însă, trebuie să-i expunem fără încetare pe cei care îi urăsc de cealaltă parte. Trebuie să le reamintim constant celor deschiși la dialog că fanaticii au făcut din violență și ură metodologia lor politică. Trebuie să comparăm societatea noastră civilizată cu coșmarul lor, care se bazează pe opresiunea disidenței, oricât de mică ar fi aceasta.
În al treilea rând, trebuie să prezentăm viziunea noastră asupra conservatorismului, libertății și păcii în contrastul puternic cu haosul malign reprezentat de cei care se autointitulează dușmanii noștri. Trebuie să profităm de fiecare ocazie pentru a-i expune pe cei care îi urăsc pentru cine sunt, ceea ce își doresc și cine va plăti prețul pentru autoritarismul lor distructiv.
Fie ca Charlie Kirk să se odihnească în pace. Fie ca Domnul nostru Iisus Hristos să-i binecuvânteze soția și copiii.
Și fie ca noi, conservatorii, să ne trezim în sfârșit și să înțelegem că conversațiile de fotoliu sub influența coniacului și zâmbetele conciliante adresate dușmanilor noștri politici sunt lucruri de domeniul trecutului.”
