Azi discutăm ipotetic și în curând vom discuta cu dovezi. Vom vorbi despre ceea ce am putea presupune că ar fi un scenariu teoretic fantezist dar mai degrabă despre o realitate legată de hienele cu gulere albe, care bolborosesc o frazeologie inept/ doctă dar întrepătrunsă de șerpăria șmenului. Să vedem – bineînțeles, la modul ipotetic: ,,,cum ar fi dacă…” – deși în opinia noastră lucrurile acestea chiar se întâmplă dar nimeni nu vorbește fie din impotență morală sau din cărdășie:
Ai trudit o viață să ridici o afacere și ai crezut că munca cinstită e un scut, dar când lucrurile scârțâie puțin, afli rapid că ai intrat oficial în categoria materie primă. Când apar primele dificultăți, sar imediat în ajutor specializații în prohodul financiar, oameni care nu vin să te salveze, ci să-ți evalueze prada.
Mai întâi apare sfătuitorul, avocatul care te privește cu o compasiune de fațadă, îți bate prietenește pe umăr și îți șoptește că totul se rezolvă, chiar dacă e puțin complicat. Îți ia ultimul ban din buzunar pentru a-ți redacta cererea prin care te predai singur și, când realizezi că dosarul tău seamănă mai mult cu o invitație la licitație pentru dușmanii tăi de moarte, dă senin din umeri și îți spune că așa e legea și că el a încercat tot ce se putea.
Apoi intră în scenă lichidatorul, un maestru care nu lichidează probleme, ci active. Rețeta lui începe cu subevaluarea: aduce un evaluator de casă care transformă o hală de producție nouă și utilată într-o ruină ipotetică fără valoare de piață, pentru ca bunurile tale să poată fi scoase la vânzare la preț de oportunitate. Licitația devine o adevărată piesă de teatru, cu anunțuri publicate în ziare obscure vinerea la prima oră și ședințe ținute lunea în zori, unde singurul cumpărător agreat este fix rivalul tău sau un interpus care a aflat întâmplător de pomană. Dacă îndrăznești să vii cu un cumpărător real care oferă prețul corect, dosarul dezvoltă subit vicii de procedură, iar ședințele se amână până când omul cinstit își pierde răbdarea și pleacă.
Dacă vrei și tu o bucată din propria ta muncă, rețeta e simplă: ți se sugerează discret că un comision de salvare sau o cotă parte poate face minuni, iar cât timp cotizezi, dosarul stă liniștit la dospit în sertar. Când nu mai ai de unde da, intră pe fir executorul fără milă, pentru care nu mai contează cine are dreptate, ci doar cât de repede poate bate cu ciocănelul în masă pentru a sechestra și adjudeca tot ce a mai rămas.
Totul funcționează pe un principiu simplu de reciprocitate, unde azi îți lichidez eu ție un debitor încăpățânat și ți-l servesc pe tavă la preț de fier vechi, iar mâine îmi trimiți tu mie un client disperat. Avocatul tău conversează amical pe holuri cu lichidatorul, lichidatorul ia prânzul cu executorul, iar când încerci să schimbi echipa, afli că în oraș toată lumea se cunoaște cu toată lumea și nimeni nu strică apele pentru un om aflat deja la pământ.
La final, bilanțul arată impecabil pe hârtie, procedura este încheiată cu succes, onorariile sunt încasate, cumpărătorul agreat pleacă mulțumit cu munca ta de o viață în brațe, iar ție îți rămâne doar ștampila de falimentat cu succes, în timp ce la masă se așază deja următorul pachet de dosare.
Iulian Rinder
