După ce, într-un articol precedent, am arătat legătura dintre George Scripcaru și contul fals Alexandru Darie, cum sunt un om curios din fire, am dorit să aflu mai multe despre acest Alexandru Darie, cel care atacă fără oprire pe toți cei care i-ar putea fi adversari lui George Scripcaru și plătește polițe vechi în interiorul PNL.
Și ce am descoperit?
La o primă strigare acest personaj misterios, acest războinic al tastaturii, acest justițiar anonim nu este altul decât Marius Fecioru? Toate indiciile duc spre el. Să fie o simplă coincidență? Sau avem aici cheia care explică setea de răzbunare, agresivitatea atacurilor și ura viscerală îndreptată împotriva celor care nu se aliniază la ordinele lui Scripcaru?
Asta ar explica stilul violent al atacurilor, modul în care sunt hăituiți cei care îndrăznesc să nu fie de partea lui Scripcaru și proveniența documentelor „scurse” din interiorul PNL. Asta ar explica și existența unor facturi și documente interne ale Partidului Național Liberal, folosite exact pentru a lovi unde trebuie, când trebuie. Dar cum au ajuns aceste documente la el?
În cercurile restrânse din jurul PNL-ului, se discută că Marius Fecioru are o relație amoroasă cu Laura Bărbătei, fosta secretară a PNL. Aceeași Laura Bărbătei, dată afară din secretariatul partidului, dar care nu a putut accepta niciodată că nu mai este în joc. Aceeași Laura Bărbătei care și-a continuat războiul personal cu Liviu Cocoș, omul pe care îl consideră responsabil pentru eliminarea sa din partid și pentru pierderea postului călduț pe care i-l oferise Aristotel Căncescu la parcul industrial Metrom.
Gurile rele spun că doamna Bărbătei ar fi pierdut și un proces intentat de Metrom, fiind obligată să plătească despăgubiri de câteva mii de euro. Mult, puțin? Vă las pe dumneavoastră să decideți. Dar ceea ce ridică o întrebare și mai mare este faptul că, în prezent, Laura Bărbătei este profesoară la o școală din Prejmer. Oare o astfel de persoană are moralitatea de a preda copiilor?
Dar să revenim la Marius Fecioru. Ce are de câștigat Marius Fecioru din toate acestea? Pentru că, să fim serioși, un personaj ca Marius Fecioru nu se bagă în asemenea mizerii fără un beneficiu clar. Nu lucrează pro bono. Și atunci, de ce ar fi executat toate aceste atacuri? Pentru a-i demonstra doamnei de mai sus că o apără? Poate.
Dar cel mai probabil, pentru că i s-a promis ceva. Se spune că George Scripcaru i-a promis postul de director al Poștei Brașov, o funcție pe care Fecioru și-o dorește cu disperare.
Amintim că Fecioru a avut relații foarte ,,zburdalnice” cu Poșta astfel încât în 2015 DNA a dispus reținerea fostului secretar de stat, după ce acesta a fost audiat la sediul instituției, într-un dosar ce vizează fapte de corupție comise între anii 2011- 2012 de funcţionari publici ai Poştei Române. Conform unor surse judiciare citată la vremea respectivă de b1.ro, în acest caz este vorba despre distribuirea în mod repetat, de Poşta Română, fără facturare, a corespondenţei prelucrate în poştă hibridă, provocând companiei naţionale un prejudiciu de 1.128.228 de lei. Procurorii susțineau că toate aceste fapte de corupție au fost făcute din dispoziţia lui Constantin Olimpiu Nicolae, fost director Logistică în cadrul Poştei Române, la instigarea şi sub autoritatea Mioarei Pribescu, fost director executiv al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), şi a lui Marius Constantin Fecioru.
Să revenim în actualitate. Nu ar fi prima oară când un om ca Fecioru își folosește influența politică pentru a-și obține funcții. Nu ar fi prima oară când George Scripcaru își folosește oamenii pentru a-și duce la capăt răzbunările, ca apoi să îi recompenseze cu funcții grase.
Marius Fecioru știe bine drumul spre funcții publice. Fost secretar de stat, cu un trecut plin de scandaluri, pus sub acuzare de DNA pentru luare de mită și trafic de influență pe vremea când era director la Poșta Română, intermediar în afaceri dubioase cu Poșta Română, angajat politic la ANCOM, de unde aruncă din spatele tastaturii cu noroi în toți cei care nu îi sunt comozi lui Georgică. Și câtă ipocrizie pe acest Fecioru! Câtă „moralitate” poate avea cineva care trăiește din sinecuri politice, dar care stă pe Facebook și împroașcă cu venin împotriva celor care nu sunt în gașca lui Scripcaru?
Întrebarea este: urmează și Fecioru să fie sacrificat? S-a întâmplat și cu alții. Oameni care l-au servit, care și-au murdărit mâinile pentru el și care, la final, au fost lăsați să se descurce singuri, căzuți în dizgrație, în afara jocului.
Își va asuma Scripcaru că a fost prins? Sau, așa cum a făcut de fiecare dată, își va abandona omul și se va face că nu a știut nimic? Rămâne de văzut. Cert e că măștile au început să cadă.