Personaje:
* PRIMARUL – îmbrăcat la patru ace, plin de încredere, stăpân pe sine până la prima întrebare din sală.
* RECTORUL – robă solemnă, transpirat, încercând cu disperare să salveze aparențele protocolare.
* STUDENTUL – boboc în anul I, firesc cu telefonul într-o mână și un zâmbet curios.
(Cadrul: Aula Magna a Universității. În sală, profesori în robe sobre și studenți moleșiți. Rectorul se apropie oficios de microfon.)
RECTORUL:(cu voce gravă, festivă) Și acum, dragi studenți, ofer cuvântul domnului Primar, o personalitate care… a trecut și dânsul, cândva, pe la facultate! Un exemplu absolut de performanță fizică și… rigoare academică!
(Aplauze răzlețe. Primarul pășește la pupitru, își potrivește ochelarii – de la vârstă nu de la prea multă lectură, deși număratul banilor solicită acuitate vizuală – și își aranjează freza, foile, ceva.)
PRIMARUL: Vă mulțumesc, domnule rector! Dragi boboci, mă aflu azi în fața voastră ca un om al faptei. Știu ce înseamnă greul! Știu ce înseamnă să transpiri pe băncile școlii… adică, mă rog, mai ales pe terenul de sport, dar tot învățătură se cheamă.
STUDENTUL:(șoptind vecinei de bancă în timp ce aceasta își făcea un selfie) A transpirat atât de mult că i s-au șters notele din foaia matricolă…
PRIMARUL:(continuând entuziasmat) Anii de studiu sunt ca un maraton! Treci prin sesiune ca prin proba de 110 metri garduri. Te pui la start, auzi fluierul profesorului și fugi! Fugi de rupi pământul! Eu așa am făcut. Am fugit atât de repede la facultate încât nici colegii mei de promoție nu m-au văzut la cursuri!
(Rectorul își dă ochii peste cap și tușește discret în pumn.)
RECTORUL: Domnule Primar… discursul despre rigoare și bibliotecă, vă rog…
PRIMARUL: Exact! Valoarea unei diplome nu stă în prezența la seminarii, dragii mei. Stă în… flexibilitatea cu care navighezi sistemul! Eu, de exemplu, când studiam la Timișoara…
STUDENTUL:(ridică mâna din sală) Domnu’ primar! Scuzați-mă, o întrebare scurtă!
PRIMARUL:(zâmbește îngăduitor) Spune, tinere! Așa îmi place, tineret activ, imăplicat în problemele cetății!
STUDENTUL: În ce corp de clădire ați făcut cursurile de anatomie? Că foștii dumneavoastră colegi zic prin presă că nu v-au văzut nici la vestiare, nici la avizier.
PRIMARUL:(se blochează o secundă, apoi improvizează magistral) O întrebare excelentă! Vedeți voi, pe vremea mea noi aplicam învățământul hibrid… de la distanță extremă! Eu studiam tactica mișcării în regim secret, individual. Eu nu alergam cu grupa, eu alergam solo! DE aceea nimeni nu m-a prins până acum.
RECTORUL:(intervine panicat, trăgând microfonul) Mulțumim, domnule primar, pentru această perspectivă vizionară asupra…
PRIMARUL:(îl dă la o parte pe Rector) Nu, lasă-mă să le dau o pildă! Dragi boboci, dacă veți pica vreun examen, nu disperați. Faceți două genuflexiuni, mergeți la primărie și peste câțiva ani vă dăm noi o adeverință că ați fost olimpici! Închei prin a vă ura: să aveți un an plin de… viteză!
(Primarul își adună foile în grabă, salută ca pe stadion și părăsește rapid scena, în timp ce rectorul încearcă să aducă și nițel interes în aulă pentru deja plictisiții participanți.)
RECTORUL: Așadar… continuăm festivitatea cu intonarea imnului Gaudeamus Igitur… versiunea pentru absolvenți cu prezență fizică!
Această opinie este o continuare a articolului de vineri 2 octombrie:
..Rectorul de pe Tâmpa și enigma diplomei de mișcare……. Scripcariane”
Fotografie preluată din ,,Bună Ziua Brașov”
Iulian Rinder



