OPINII - POLITICĂ

Ctitorul de pe Tâmpa: Epopeea Marelui Zid Brașovean

O, priviți-l! Priviți-l cum stă măreț, cu planurile urbanistice sub braț, privind de sus peste scheii și blocurile Brașovului ca un adevărat Faraon de sub Tâmpa. Istoria ni l-a dat pe Nicolae Ceaușescu, „primul cizmar al țării”, dar destinul și votul nostru ni l-au adus pe el: Întâiul Zidar al Neamului!

Omul nu se încurcă cu mărunțișuri. Panseluțele și bordurile sunt pentru amatori. El a trecut la nivelul următor: reconstrucția Platformei de pe Tâmpa. Că doar nu puteam lăsa turiștii să admire peisajul de pe niște simple dale de piatră! Nu, acolo trebuie ceva grandios, o megastructură care să se vadă de pe Lună, ceva care să concureze direct cu Turnul Babel.
Și dacă tot a prins gustul mistriei, Marele Arhitect s-a mutat cu utilajele pe Ghimbășel. Face poduri peste Ghimbășel de parcă ar traversa Dunărea la Cernavodă! Curge betonul în stânga și în dreapta, de tremură racii și se sperie mormolocii. Totul e o șantierărie continuă, o simfonie a bormașinilor și a excavatoarelor, orchestrată de Geniul Carpaților de la Primărie.

Legenda Meșterului de la Municipiu
Zvonurile prin târg spun că, în megalomania sa constructivă, Primarul a început să aibă viziuni literar-istorice. Se aude că umblă deja pe sub Tâmpa căutând o „Ană” pe care să o zidească în temelia noii platforme panoramice, ca să reziste lucrarea măcar până la următoarele alegeri.
Dar stați! În noul lui mit urban, sacrificiul nu mai e pe bază de dragoste, ci pe bază de… gramatică. Se șoptește prin ungherele primăriei că cel mai mare pericol îl paște pe cel care îndrăznește să pună virgulă între subiect și predicat. Pe ăia îi vânează Întâiul Zidar! Cum te prinde că desparți prin virgulă subiectul de acțiunea lui, cum te-a luat, te-a pus la cofrag și te-a turnat direct în pilonul de susținere al podului de peste Ghimbășel. Să fie oare asta o răzbunare subtilă pe limba română sau doar un mod original de a asigura stabilitatea infrastructurii?

Următorul pas: Cotroceniul?
Privind această desfășurare de forțe, Brașovul a devenit prea mic pentru un ego atât de bine cofrat. Ne temem, fraților. Ne temem, și pe bună dreptate, ca nu cumva, într-o noapte de nesomn și miros de ciment proaspăt, Marele Ctitor să nu prindă gustul puterii de la centru. Doamne ferește să vrea să ajungă Președintele României!
De fapt, de ce ne mirăm? Trăim în județul minunilor politice. Dacă fostul primar al Râșnovului a visat (sau încă mai visează) să ajungă Premierul țării, de ce n-ar avea și Brașovul propriul candidat la tronul de la Cotroceni? Ne și imaginăm campania electorală: „Votați Întâiul Zidar! Promit să pun schele pe toată România și să zidesc opoziția în autostrăzi suspendate!”.
Până atunci, dragi brașoveni, când urcați pe Tâmpa să admirați apusul, pășiți cu grijă pe noua platformă. Și, mai ales, aveți grijă cum vorbiți: o singură virgulă pusă unde nu trebuie și riscați să deveniți parte integrantă din patrimoniul urbanistic al orașului!

I.R.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *