A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nici nu s-ar povesti, într-un Ghimbav pitoresc unde tractoarele se împletesc cu planurile de mărire, un personaj desprins parcă din o mie și una de nopți de cazinou. El nu e din Bagdad, nu e din Riad și nici măcar din deșertul Emiratelor, dar s-a cocoțat cu mândrie pe un fotoliu capitonat, înfășurat în kaffiyeh, gata să cucerească inimile patrioților de carton.
Iată-l pe mult-alesul, luminția sa Ioan Huntai, supranumit cu tandrețe „Arabul din Ghimbav”.
Omul nostru, un fin cunoscător al combinațiilor și al umbrelor de după colț, a decis că România e prea mică pentru ambițiile lui, așa că s-a gândit să dea o lovitură magistrală: să pună mâna pe partidul AUR! Că doar ce e mai frumos decât să aperi suveranitatea națională purtând straire á la Lawrence al Arabiei, dar cu miros de combinații locale?
Se spune în târg că biografia domnului Huntai strălucește… dar nu de curățenie, ci de CV-ul presărat cu activități pe la colțul legii. Un mic artist al combinațiilor, un mic mogul de cartier care a văzut în politica suveranistă nu o doctrină, ci un nou butoi cu miere de jefuit. „Dacă tot e bal, bal să fie!”, și-a zis el, punându-și eșarfa pe cap și visând la fotoliul de parlamentar sau la vreun cont bine garnisit.
O, voi, patrioți sinceri care strigați în piețe! Priviți-l cum tronează în imagine, privind de sus cu o aroganță suverană, gata să vă „salveze” națiunea de pe bancheta din spate a unui bolid cu numere de Ilfov sau Brașov. Cu un trecut care dă fiori și cu tupeul cât casa de la Ghimbav, domnul Huntai ne arată cum se face politica modernă: iei o mantie, inventezi un personaj și te infiltrezi printre cei care strigă „Jos corupția!”, sperând că nimeni n-o să se uite la propriul tău cazier.
