• POLITICĂ - STIRI

    Marius Dunca, vicepreședinte PSD: ,,România are nevoie acum de un guvern care oprește recesiunea și apără nivelul de trai”

    Datele publicate în această săptămână de Institutul Național de Statistică confirmă ceea ce simte deja fiecare familie: consumul scade pentru a zecea lună la rând, șomajul urcă, iar România a intrat în recesiune. În acest context, vicepreședintele PSD Marius Dunca face un apel direct către foștii parteneri de coaliție să lase deoparte calculele de orgoliu și să negocieze, fără întârziere, formarea unui guvern capabil să relanseze economia. Potrivit INS, în luna mai vânzările din comerț au fost cu 4,7% sub nivelul de anul trecut, iar de la începutul anului scăderea cumulată ajunge la 5,3%. Românii au tăiat cel mai mult…

  • POLITICĂ - STIRI

    Augustin Hagiu, deputat PSD de Brașov: Trei legi trecute de Parlament într-o singură sesiune. Rezultate concrete pentru șoferi, pentru pacienți și pentru turism

    Deputatul PSD de Brașov Augustin Hagiu prezintă bilanțul activității sale din actuala sesiune parlamentară. Trei proiecte pe care le-a inițiat împreună cu colegii săi au trecut de votul Parlamentului. Două au fost deja adoptate definitiv și promulgate, iar al treilea se află la promulgare, la Președinție. La ele se adaugă un pachet de inițiative depuse tot în această sesiune, toate cu avize favorabile, aflate în diferite stadii la comisiile din Senat și din Camera Deputaților. Cea mai apropiată de domeniul din care vine Hagiu, transportul rutier, este legea care interzice obligarea șoferilor de mărfuri să încarce și să descarce ei…

  • POLITICĂ - STIRI

    Lucian Patrașcu, reconfirmat în funcția de președinte al Organizației Municipale PSD Brașov

    Organizația Municipală PSD Brașov și-a ales noua conducere în cadrul Conferinței Municipale de Alegeri, desfășurată sâmbătă, 13 iunie 2026, în prezența a peste 500 de membri social-democrați din municipiul Brașov. În urma votului exprimat de delegații prezenți, Lucian Patrașcu, viceprimarul municipiului Brașov, a fost reconfirmat în funcția de președinte al Organizației Municipale PSD Brașov. Evenimentul a reunit membri ai organizației municipale, reprezentanți ai Organizației Județene PSD Brașov, aleși locali, membri ai administrației publice locale, precum și foști președinți ai Organizației Municipale PSD Brașov, care au contribuit de-a lungul timpului la dezvoltarea și consolidarea echipei social-democrate din municipiu. Conferința Municipală de…

  • POLITICĂ - STIRI

     George Scripcaru și-a aliniat limba(jul) în dosul lui Veștea!

    Edilul brașovean ..care a furat, dar a și făcut”  George Scripcaru a ieși în spațiul public cu o scrisorică de amor pe pagina sa de facebook față de dușmanul sau numărul 1 din Brașov, Adrian Veștea, proaspăt nominalizat la funcția de premier de către președintele Nicușor Dan următoarele: ,,Colegul meu, Adrian Veștea, a fost desemnat premier. Pentru mine, ca primar al Brașovului, este o veste bună. Cred că, având premierul ca aliat, ne va ajuta să continuăm proiectele de investiții pe care comunitatea noastră și le dorește și de care avem mare nevoie. Ca om de administrație și ca cetățean,…

  • POLITICĂ - STIRI

    Premieră! Brașovul dă pentru prima oară un candidat la funcția de șef al guvernului! Adrian Veștea noua propunere de azi a președintelui Nicușor Dan pentru funcția de premier!

    Președintele Nicușor Dan l-a desemnat duminică dimineață pe Adrian Veșteea, președintele CJ Brașov din partea PNL, să formeze Guvernul, după ce Eugen Tomac și-a depus mandatul. Ultima Oră: Ilie Bolojan vrea să-l dea afară din PNL pe Adrian Veștea! Nicușor Dan a afirmat că Adrian Veştea a parcurs toate etapele administrative, a fost un primar de succes, un preşedinte de consiliu judeţean de succes și ministru de succes. Președintele a mai spus că Veştea este o pesoană care a atras fonduri europene, preocupată de dezvoltare, iar exemplul folosit de el a fost Aeroportul din Braşov. „Știu care sunt așteptările oamenilor…

  • OPINII - STIRI

    Cronica unui oraș asediat: Republica Autonomă a LIVRATORILOR și RIDE-SHARING-ULUI din Brașov

    ​Brașovul nu mai este orașul de la poalele Tâmpei. Este un imens drive-thru și o stație continuă de taxi în care pietonii și șoferii obișnuiți par niște intruși care încurcă traficul „băieților din aplicații”. Orașul de la munte a fost cucerit, stradă cu stradă, barieră cu barieră, de o alianță toxică: armata galben-verde-roșie a livratorilor și brigada de gherilă urbană a mașinilor cu ecuson în parbriz. Ghidați de GPS, de foamea unui client leneș sau de lenea altuia de a merge pe jos, acești cavaleri ai asfaltului au dezvoltat o super-putere comună: imunitatea totală la Codul Rutier. ​ Codul „băiatului…

  • STIRI

    In memoriam Cornel Duțescu – de la tehnologia spațială la economia circulară

    Înainte de anii 1990 în Statele Unite își desfășura activitatea un cetățean de origine română pe numele Cornel Duțescu absolvent al Institutului din Pensacola, Florida, specializat în termodinamica arderii combustibililor. Lucrând în cadrul NASA,a perfecționat un anumit tip de motor de rachetă iar ulterior, în cadrul Companiei Energo International Corporation Inc. a realizat un model de arzător pentru combustibil gazos fără emisii de oxid de carbon și oxizi de azot (fig.1). Acest model de arzător s-a dovedit a fi cel mai bun utilaj utilizat la distrugerea deșeurilor toxice gazeificate în prealabil,având un randament de distrugere de 99,99% și un randament…

  • STIRI

    Cultul galben continuă: PGA Electric SRL explodează pe contracte cu DEER exact de când „doamna în galben” a urcat pe scara ierarhică

    După calendarele corporatiste cu doamna în galben-strident în centrul fiecărui cadru, am primit acum și un document care merită toată atenția: Contractul sectorial de furnizare produse nr. 5541 din 18.11.2025, subsecvent nr. 12 la Acordul-cadru nr. 1007/06.03.2024, semnat între DEER S.A. – reprezentat prin Directorul Adjunct Dezvoltare Rețea, Valentin-Marius Hrab, sub delegarea Directorului General Mihaela Rodica Suciu – și PGA Electric SRL din Baia Mare. Valoarea acestui subsecvent: 1.626.997 lei fără TVA, pentru Lot 4 și Lot 9 – cabluri și conductoare de joasă tensiune. La scurt timp după semnare, furnizorul a solicitat deja o prelungire de 30 de zile…

  • STIRI

    Cultul personalității în stil DEER: calendarele cu „doamna în galben” devin biblie corporatistă

    Am  aflat, în sfârșit, „calupul de poze” semnat personal de managerul DEER SA Distribuția Energetică Electrică Română) pentru calendarele oficiale ale companiei. Și ce să vezi? Nu e un calendar cu stâlpi de înaltă tensiune sau cu transformatoare lucioase, ci un adevărat album de familie în care o singură persoană iese în evidență ca un far pe timp de noapte: doamna în costum galben-strident, care apare în toate pozele importante, exact în centru, exact cu zâmbetul acela de „eu sunt trofeul”. Pe parcursul celor douăsprezece pagini ale materialului promoțional, doamna în galben e omniprezentă. Primește premii pe echipă, ține trofee…

  • STIRI

    Comunicat de presă al CJ Brașov: ,,Avem firmele care vor reface drumurile județene în următorii patru ani!”

    Administrația județeană a încheiat acordurile-cadru pentru realizarea lucrărilor de întreținere curentă (pe timp de vară și iarnă) a drumurilor județene din administrarea Consiliului Județean Brașov, pe o perioadă de 48 de luni. Este vorba despre o rețea rutieră care în momentul de faţă însumează 603,733 km. Lansată în luna august a anului trecut, procedura de achiziție a fost una laborioasă, fiind structurată pe trei loturi corespunzătoare zonelor în care este împărțită rețeaua rutieră de interes județean. Valoarea totală estimată a achiziției s-a situat între 4.348.717,20 lei și 558.017.493,02 lei (fără TVA), respectiv: – Lotul 1 Brașov: între 1.205.869,48 lei și…