Am avut la vremea respectivă acest articol, dar dl. Alexandru Petrescu de la ,,Gazeta Braşovului” a acţionat mai rapid decât mine – felicitări – şi l-a publicat primul.
Îl reiau pentru că merită acest subiect readus în atenţia autorităţilor. De ce? Pentru că până şi Corpul de Control al premierului A. Năstatse din 2004 estima frauda de la Braşov în afacerea RIAL la 1.000.000.000 dolari – un miliard de dolari mai exact – la vremea respectivă! Am scris acest lucru atunci în ,,Evenimentul Zilei”, apoi ulterior în Curentul. Subiectul a fost analizat şi de Cotidianul.
Eh, subiectul a ajuns şi la nivel de cercetare ştinţifică, că aia juridică doarme-n… vile. Scripcaru ştie la ce ne referim.
Cercetare științifică a fost realizată de profesorul Ștefan UNGUREAN şi publicată pe site-ul http://www.romaniasociala.ro – Institutul de Cercetare a Calității Vieții – Academia Română.
Profesia domnului Ștefan UNGUREAN este de sociolog, iar ocupația: este acea de conferențiar la Facultatea de Sociologie și Comunicare, Universitatea ,,Transilvania” din Brașov.
IV.
În Decizia Civilă nr. 413/R/19.10.2016 a Curții de Apel Brașov stă scris: ,,Mențiunile privind imobilul înscris în cartea funciară nr. 29 Brașov cu nr. top 4890 şi 4891 reprezentând casă cu 2 etaje în spate și un etaj în față nu au, de asemenea, valoare probatorie în cauză întrucât această cauză nu formează obiectul litigiului”.
Prin sentința dată, Curtea de Apel Brașov consideră că CF. 29 și nr. de top 4890 și 4891 aparțin imobilul de pe Castelului nr. 48, unde la stradă există un etaj și o mansardă (cu toate că la dosar există o planşă foto A3 care arată clar că imobilul de la Castelului 46 are 2 etaje în faţă conform cu CF 29. În spiritul de a nu căuta adevărul, judecătorii nu se deplaseaza la fața locului să vadă cu proprii lor ochi cum arată situația, deplasare care ar fi durat zece minute de mers pe jos! Ca ,,buni creștini”, ei știu foarte clar că ochii minții sunt mai importanți decât ochii văzului.
Această deformare a realității prezintă o ciudată coincidenţă (!) cu eroarea și ilegalitatea din 1999, când imobilului de pe Castelului nr. 48 i s-au asociat CF 29 și nr. de top 4890-4891 și i s-a aprobat Certificatul de Urbanism pentru o Autorizație de Construire din 1958 emisă de “Oraşul Stalin”, fără ca cei 5 (cinci) funcţionari publici semnatari din Primăria Brașov să ,,vadă” absurditatea!!! Din 2012 urmează o serie întreagă de procese de partaj a imobilului Castelului nr. 46 şi de drept de cumpărare pentru chiriașii care nu au putut cumpăra până atunci. Expertiza, amplasarea imobilului în teren și cărțile funciare sunt modificate față de realitate, iar instanța a refuzat verificarea considerându-le valide, deși aprobă dovada cu înscrisuri la dosar a părții care a depus Rolul Fiscal în care apare naționalizarea lui Weinhold Heinrich la Castelului nr. 46.
Despre acest înscris, Rolul Fiscal nr. 59 din 1950, care pune sub semnul întrebării calitatea procesuală a moştenitorilor lui Jekelius, instanța afirmă că această probă este ,,utilă, pertinentă și concludentă în vederea soluționării de apel deduse judecății”.
Chiar ,,planul de amplasament şi de delimitare a imobilului” al expertului Fazakas are la bază ,,harta colaj” făcută din bucăţi şi cu numerele de top modificate pe copia hărţii conforme cu originalul de la Arhivele Naționale -Serviciul Județean Brașov!!!
În fața Curții de Apel, în data 28.09.2016, în şedinţa publică în sala de judecată Vladimir Chirilă afirmă: ,,ceea ce este scris în CF este modificat față de realitate. Din acest motiv, apare dl. Jekelius proprietar pe str. Castelului nr. 46, d-l este proprietar numai pe 2 imobile și nu pe acest imobil. Pentru a fi proprietar asupra acestui imobil, s-au sustras două cărți funciare (…), expertul Fazekaș a văzut inexplicabil că această clădire are nr. top 4884-4889 și nu 4890-4891 (…). În opinia sa este vorba de o greșeală”. La cele prezentate în scris și verbal în fața instanței cu privire la ilegalitățile din cartea funciară CF 29 și sustragerea altor cărți funciare, în data de 19.10.2016 Curtea de Apel Brașov dă o sentință în care modifică realitatea afirmând: ,,Mențiunile privind imobilul înscris în cartea funciară nr. 29 Brașov cu nr.top 4890 și 4891, reprezentând casă cu 2 etaje în spate și un etaj în față nu au de asemenea valoare probatorie în cauză întrucât această casă nu formează obiectul litigiului” (!!!)
În întâmpinarea pentru revizuire depusă la Curtea de Apel Brașov Vladimir Chirilă a scris privitor la această afirmație: “Nu ar avea(valoare probatorie- nn.) dacă în realitate în acte ar sta așa. Dar în actele depuse la dosar stă scris: ,,… Casă de piatră 44 ( actual 46 – n.n.)în față cu 2 etaje, în spate cu 1 etaj și curte pe strada Castelului”.(…) ,, Deci nu-i tot una, dacă 2 etaje sunt în față sau în spate și un etaj este în spate sau în față pentru că înscrisurile din dosare să aibă valoare probatorie. De precizat că există la dosar fotocopie cu dimensiunea A3 în care este arătat imobilul nr. 46 (vechi 44) în care se văd clar 2 etaje în față, la stradă și nu în spate, în curte (…).
Altă afirmație din sentință: ,,Faptul că în anexă la decretul de naționalizare nr. 92/1950 apare la poziția 566 numele proprietarului Weinhold Henrich la imobilul de pe str. Pavlov nr. 44 (actual Castelului nr. 46 -n.n) nu dovește calitatea de proprietar a acestuia asupra construcției din prezentul litigiu”. ( ???). La această afirmație, Vladimir Chirilă cere lămurire în scris: ,,Atunci să ni se permită să punem întrebarea ce dovedește calitatea de proprietar?”. Domnul Vladimir Chirilă nu știe ce spune Montesquieu: ,, În statele despotice nu există legi: judecătorul constituie el însuși propria sa normă”.
În Decizia civilă nr. 413/R din 19.10.2016 a Curții de Apel Brașov la pag. 8 se afirmă că, la imobilul numit, str. Castelului 46: ,,Cota de 1/3 a titularului Jekelius Walter a rămas în proprietatea acestuia pentru care s-a plătit și se plătește în continuare de către succesor impozit fiscal pe teren și clădire”.
În adresa nr. 711581/04.11/2005 eliberată de Poliția Municipiului Brașov se menționează că numitul Jekelius Walter Hans a rămas ilegal în RFG, în 1973 și a fost considerat plecat definitiv din țară în 1975. Mai mult, potrivit aceleași adrese, se arată că „prin decretul nr. 187/ 06.09. 1975, Jekelius Walter Hans a renunțat definitiv la cetățenia română”.
Deci potrivit Deciziei Curții de Apel se presupune că fugitul Walter Jekelius, care a cerut renunțarea la cetățenia română în 1975 și-a îndeplinit obligațiile cetățenești față de statul român (!), pe care l-a repudiat și de unde a fugit, plătindu-și impozitele până în 1989, dată la care a murit în Germania, la vârsta de 102 ani.
Semnificații. Despre acest caz am aflat în anul 2000. Începînd cu 2007, am urmărit îndeaproape evoluția lucrurilor, toate demersurile. Am întreprins chiar eu două, unul la Prefectura județului Brașov, celălalt la Avocatul Poporului. În aprilie 2016, în urma unei vizite la RIAL am publicat ,,fragmentul numărul unu”, primul eseu din ciclul ,,România deleuziană”( ce înseamnă acest termen găsiţi la finalul articolului). Au trecut mai bine de doi ani de zile de atunci. Am fost la procesul desfășurat la Curtea de Apel Brașov. Nu mă consider doar un martor.
Se cuvine să mărturisesc că nu de puține ori m-am revoltat. Și nu de mai puține ori am fost scârbit de viclenia celor care au uitat demult că există adevăr. În fața coregrafiei pusă în scenă de violența instituțională, am rămas fără replică.
De unde și gândul: ,,Dacă eu aș ajunge în stradă datorită cruzimii unor semeni ce ocupă funcții publice, aș putea duce viața mai departe?”. Căci doar printr-o asemenea întrebare observi răul, acela pe care îl produc instituții ale statului când îi aduc pe oameni în suferință, la limita morții sau în pragul sinuciderii.
Or fi mii, zeci de mii sau sute de mii de oameni în această situație?
Cazul expus mai sus este numai unul din mulţimea de cazuri care arată că ceea ce a rămas neschimbat de-a lungul timpului (dispariția imperiului habsburgic, căderea imperiului austro-ungar, două războaie mondiale, ocupația sovietică și regimul comunist din perioada Ceaușescu) a fost modificat față de realitate, în zilele noastre, din ,,pix”, atât pe hartă topografică, cât și în cărţile funciare.
Am citit ulterior în presă că, precum în cazul judecătoarei care a fost promovată după darea sentinței, și procurorul care a dat sentința de prescriere a faptelor în 2005 a fost promovat la câteva luni, în 2006, la Bucureşti într-o funcţie superioară! Și că între 2010 şi 2013 a fost detaşat în cadrul misiunii EUPOL Afganistan în funcţie de expert UE. Și tot din presă am aflat că acest procuror a reprezentat punctul de vedere al procurorilor în fața reprezentanților Comisiei de la Veneția cu privire la (o)poziția acestora față de legile justiției aflate atunci în dezbatere. Ca să vezi!
În timpul procesului de la Curtea de Apel, m-am întrebat de ce cele trei judecătoare nu au întrerupt ședința să meargă pe jos 10 minunte să vadă cum arată clădirea în cauză, clădirile vecine, în căutare de adevăr! Ar fi fost îndemnate să facă acest demers dacă s-ar fi gândit la familiile care urmau să fie scoase în stradă! Mila, compasiunea au această calitate să te îndrepte spre adevăr. 10 minute, atât le-ar fi trebuit, doar 10 minute!
Este firesc să te întrebi dacă nu e vorba de o mașinărie de acțiuni și complicități interinstituționale pusă în funcțiune pentru a produce nedreptate si disperare umană! Cum e posibil ca un manager să nu anunțe organele de anchetă abilitate dacă în instituția pe care o conduce descoperă ilegalități, erori etc? Ce altceva decât disperare poate simți un om scos din casă în stradă după ce o viață a stat în aceeași locuință, luptându-se pentru ea în justiție aproape 20 de ani?
Dex-online definește corupția ca ,,abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie”. Nu avem date să susținem că ne aflăm în fața unor abateri de la ,,cinste”, dar putem susține că avem abateri de la ,,datorie”, pentru că era de datoria fiecărui angajat să caute să vadă unde este adevărul și să facă tot posibilul pentru a-l aduce la lumină. De aceea notiunea de ,, datorie” este cheia acelei caracteristici a birocrației moderne pe care Weber o definește ca fiind ,,vocația profesională”.
,,Vocația profesională” reprezintă ,,traducerea” protestantă a vocației mesianice, adică a salvării prin adevăr, în timpul vieții, așa cum arată Agamben: ,, Tocmai prin intermediul acestei versiuni luterane un termen care însemna, la origine, doar vocaţia pe care Dumnezeu sau mesia i-o adresează unui om, dobândeşte, în realitate, semnificaţia modernă de ,,profesie” şi pe care, puţin mai târziu, calviniştii şi puritanii o vor investi cu o semnificaţie etică cu totul nouă”. Cu alte cuvinte, ,,datoria” se leagă de ,,adevăr”, a-ți face datoria în profesie are o strânsă legătură cu salvarea prin adevăr.
În absența acestui spirit orientat spre adevăr în muncă, a absenței ,,vocației profesionale” funcționarul trebuie în permanență controlat dacă nu cumva își promovează, în activitate sa propriile interese sau interese exterioare scopurilor instituției.
Este deci posibil ca ,,exteriorul” fiecărei instituții să marcheze modul de funcționare a ,,interiorului” acesteia, ca și cum instituțiile ar fi firme și nu s-ar defini pe baza autonomiei ariilor lor jurisdicționale, caracteristică pe care Weber o trecea în capul listei atunci când descria birocrația modernă.
Așa se face că:
prin introducerea în sistem, modificările și confuziile produse în cadrul unei instituții sunt susținute și de celelalte instituții implicate;
cu cât implicarea este mai mare, cu atât crește secretomania legată de propriile activități și de relațiile cu celelalte instituții, secretomanie legiferată prin tot felul de hotărâri și dispoziții, ca și cum respectivele activități ar viza privatul și intimul și nu ar avea caracter public;
cu cât numărul actorilor crește, cu atât puterea lor de influențare este mai mare;
cu cât numărul actorilor crește, cu atât scade ,,voința” de îndreptare a lucrurilor și crește complicitatea în ,,ascunderea” lor;
cu cât în încrengătura relațiilor sunt atrase instituții de mare prestigiu, în cazul de față, ,,Arhivele Naționale”, cu atât dorința de asanare și rezolvare în temeiul adevărului scade.
Cele trei aspecte, absența absența milei, a vocației profesionale și anularea autonomiei jurisdicționale stau la baza unui mecanism de producere a corupției. Se ajunge astfel la ceea ce spunea Tocqueville: ,, Ceea ce pune în pericol o societate nu este marea corupţie a unora, ci slăbiciunea tuturor”. Și așa ajung oamenii să sfârșească în stradă.
Explicaţie:
Deleuzian : DELEUZE [dəlöz], Gilles (1925-1995), filozof francez. Influențat de Nietzsche, dezvoltă conceptul de „diferență” și prezintă raționalitatea ca generatoare de contrarii („Diferență și repetiție”, „Logica sensului”, „Nietzsche și filozofia”); „Anti-Oedip” și „Rizom”, scrise în colaborare cu Félix Guattari, denunță orice instituție și orice sistematizare, propunând un fel de revoluție permanentă a ideologiei.
Va urma
Iulian Rinder
