POLITICĂ

Pila lui Scripcaru şi pupila lui Orban, fata regelui cartofului, Mara Mareş a devenit secretar de stat

Premierul Florin Cîţu a numit-o pe şefa organizaţiei de tineret al PNL, Mara Mareş, în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, informează Agerpres.

Mara Mareş, fiica consilierului judeţean al PD-PNL, Ioan Mareş, a fost aleasă deputat în legislatura 2016-2020.

În 2017, Mara Mareş a fost aleasă, cu scandal, anunţa atunci Digi 24 (unii dintre participanţii la şedinţă au spun că însuşi preşedintele liberal Ludovic Orban a influenţat votul, după ce şi-a arătat susţinerea pentru deputatul Mara Mareş) la conducerea organizaţiei de tineret a PNLla finalul lui octombrie 2017.

Despre fulminanta ascensiune a ficei regelui cartofului din Ţara Făgăraşului, consilierului judeţean PD-PNL Ioan Mareş, protejat ani de zile de edilul Scripcaru şi modul în care premierul de anul trecut Ludovic ,,Loţi” Orban  a transferat-o pentru a candida la Bucureşti – după ce Scripcaru a pierdut alegerile la Braşov – pe un loc ce se dorea eligibil dacă PNL obţinea 30% din voturi cum le ceruse preşedintele Iohannis, Mara prinzând primul loc ,,sub lista” de admişi în Parlament. Iată ca acum mult prea apropiata relaţie cu şeful PNL, Orban nu a rămas fără consecinţe benefice tinerei carieriste, ce a devenit secretar de stat. Pentru o mai bună aducere aminte reiau două articole pe care le-am publicat anul trecut:

Deputata de Brașov, Mara Mareș ,,înfiată” de Orban pe listele parlamentare de la București

oct. 19, 2020

Anunțată inițial drept candidat al PNL Brașov pentru Camera Deputaților, Mara Mareș este acum pe listele PNL București. Anunțul a fost făcut chiar de de lidera TNL, Mara Mareș, pe rețelele de socializare, după ce fosta pupilă a lui Scripcaru e eșuat la Brașov indirect, odată cu protectorul său, fostul edil. Totuși, încă  deputatul de Brașov va primi un o nouă șansă pentru un post similar în București la intervenția premierului Lodovic Orban, un adevărat intim – din perspectivă politică, evident – al tineri promovată de tatăl sau, fost consilier județean al PNL-PDL și un intim de a lui Scripcaru.

Iată ce spune domnișoara în cauză:.

„Sunt onorată să fac parte din echipa PNL București, alături de care voi candida pentru un nou mandat de deputat. Vă asigur că sunt un om de echipă și că îmi voi dedica activitatea construcției Noului București și sprijinirii echipei PNL care va moderniza capitala. Le mulțumesc președintelui PNL, Ludovic Orban, președintei PNL București, Violeta Alexandru și celorlalți colegi alături de care candidez și alături de care voi avea șansa să lucrez”, a scris Mara Mareș pe Facebook.

Reamintim că Mara Mareș a deschis lista PNL Brașov pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din 2016, scoțându-l de pe liste pe fostul ministru de finanțe Gheorghe Ialomițeanu la ordinul celui care făcea atunci cu adevărat nominalizările, George Scripcaru, un bun prieten cu tată domnișoarei proaspăt ieșită atunci de pe băncile școlii, regele cartofului din Țara Făgăraș, consilier din partea PD în CJ Brașov, tot Mareș. Bine în acest moment Mara Mareș poate opta pe un loc cert la Consiliul Județean Brașov, pentru că la alegerile locale din 27 septembrie, ea a fost trecută pe poziția a doua pe lista pentru Consiliul Județean Brașov, imediat după președintele PNL Brașov, Adrian Veștea, tot l-a presiunea lui Scripcaru și Orban.

Dar așa cum spuneam în articolul ,, Deputatul Mara Mareș aut de pe listele PNL” eșecul notabil al lui Scripcaru i-a afectat Marei Mareș certitudinea unui nou post călduț pe listele brașovene al PNL. Dar când e vorba de relații, afinități și fonduri,  nimic nu se pierde, totul se transformă, așa că a înfiat-o Ludovic Orban la București. Dacă va eșua – fiind totuși pe poziția a 11 la Capitală dim Partea PNL, un post călduț la vreun minister se va găsu sigur. Calitățile, vocea și talentul o recomandă.

Deputatul Mara Mareș aut de pe listele PNL

oct. 15, 2020

Deputata Mara Mareș, fica regelui cartofului din Țara Făgărașului, pila lui George Scripcaru cea care a devenit celebră după ce a întrebat în direct la o televiziune de știri a spus „Este dovedit că domnul Beuran că chiar salva vieți?” și mai puțin prin activitatea parlamentară, nu a fost inclusă pe lista PNL Brașov la viitoarele alegeri parlamentare, pe un loc eligibil.

Totodată ea s-a aflat în centrul unui scandal iscat pe internet după ce a atacat generația ce a fost pe stradă la Revoluție,  printr-un mesaj publicat pe Facebook.  Mai exact aceasta pe pagina TNL, dar şi pe cea personală, preşedintele organizaţiei TNL, deputata Mara Mareş, a  postat în urmă cu aproximativ trei ani un „Ghid de nesupunere civică”.

Punctul comun al ghidului era ideea de a le arăta PNL-iştilor mai vechi, dar nu numai, că şi tinerii îşi pot face vocea auzită. Într-unul dintre aceste mesaje, însă, s-a strecurat un atac la adresa celor cunoscuţi sub numele de „decreţei” (persoanele născute în jurul anului 1967-1980).  „Ghid de nesupunere civică. Generaţia Y şi Z… se aude? A spus-o şi Iohannis… haideţi în politică să facem mai mult şi mai bine! Decreţeii nu vor reuşi!” este mesajul controversat. Mai mult spunea că aceștia ar trebui să ,,dispară” – cum, prin moarte,n.n. ? Preşedintele TNL a explicat atunci pentru PSNews.ro și publicația Adevărul că ghidul TNL nu a fost gândit pentru a fi jignitor, ci „în spirit de glumă”. Să mori tu, Mara, hai că-i spirit de glumă și ce spun eu, fătuco.

Acum după ce i-a picat propteaua G. Scripcaru, PNL Brașov a supus la vot locul „sigur” pentru Camera Deputaților pentru Țara Făgărașului, în luptă fiind propuși Mara Mareș și Dumitru Flucuș, primarul din Șinca Nouă.

Peneliștii făgărășeni au optat pentru Flucuș, cu 11 voturi pentru primarul din Șinca, în vreme ce Mara Mareș a obținut susținerea a numai 7 colegi din regiune. Învinsă în fieful propriu, liderul TNL din România  trebuie să caute rapid o altă variantă pentru a prinde un loc eligibil pe listele liberalilor pentru parlamentare. Cum are o relație foarte apropiată cu Ludovic Orban probabil se va găsi o altă soluție prin alt județ din Ardeal. Dar oricum noi salutăm această decizie înțeleaptă a PNL Brașov.

Explicație foto: lângă Mara Mareș în poză se află primul asistat social al țării, anonimul mandolinist LuCovid OrBan.

Iulian Rinder

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *