DIVERSE - STIRI

Spectacolul „Maestrul și Măiastra” ajunge la Centrul Cultural „Reduta” Brașov

„Maestrul și Măiastra” este titlul unui spectacol teatral-muzical, care are la bază povestea misterioasă dintre Constantin Brâncuși și Maria Tănase, două personalități marcante ale culturii românești, care s-au
întâlnit și au dat naștere multor legende cu perspective diferite.
Pornind de la această legătură, proiectul cultural „Romanța Unește”, aflat la a doua ediție, și-a propus să unească literalmente două
dimensiuni ale artei – cântecul și forma – prin cele două legende care și-au pus definitiv amprenta asupra lor: Maria Tănase și Constantin
Brâncuși.
Spectacolul va fi prezentat pe 13 octombrie 2026, la Centrul Cultural „Reduta” Brașov, de la ora 19.00.
Artiști participanți:
Constantin Brâncuși: Sorin Lupu
Maria Tănase: Iulia Merca
Maria copil: Daria Marin
Prima elevă a Mariei: Sara Stan
Ispită pentru Maria: Gyenge Zoltán Balázs
Ispită pentru Brâncuși – Noémi Veres
Dansatorii de la Ansamblul Folcloric Studențesc “Mărțișorul”
Dansatorii de la Attitude Dance Studio
Acompaniază Orchestra de Romanțe ArtFest
Pianist și dirijor: Péter Kolcsár
Aranjamente muzicale: Urszuj Kálmán
Sculpturi: Liviu Mocan
Libretul și regia artistică: Ina Hudea
Director artistic: Sorin Lupu
Fondator, coordonator și manager de proiect: Péter Kolcsár
Mai multe informații despre acest eveniment deosebit, dar și despre artiștii care vor urca pe scena Centrului Cultural „Reduta” Brașov, regăsiți atașat, alături de afișul spectacolului aflați mai jos din comunicatul de mai jos:

Povestea misterioasă dintre Constantin Brâncuși și Maria Tănase  a devenit subiect de spectacol

 

Maestrul și Măiastra este titlul unui spectacol teatral-muzical, care are la bază povestea misterioasă dintre Constantin Brâncuși și Maria Tănase, două personalități marcante ale culturii românești, care s-au întâlnit și au dat naștere multor legende cu perspective diferite. Pornind de la această legătură, proiectul cultural Romanța Unește, aflat la a doua ediție, și-a propus să unească literalmente două dimensiuni ale artei – cântecul și forma – prin cele două legende care și-au pus definitiv amprenta asupra lor: Maria Tănase și Constantin Brâncuși. Spectacolul va avea loc în patru orașe: Târgu-Mureș (5 octombrie, 19.00, Palatul Culturii), Cluj-Napoca (6 octombrie, 19.00, Opera Maghiară), Bistrița (8 octombrie, 19.00, Palatul Culturii) și Brașov (13 octombrie, 19.00, Centrul Cultural Reduta).

 Despre concept

Evenimentul Maestrul și Măiastra spune povestea de dragoste misterioasă dintre Maria Tănase și Constantin Brâncuși printr-o experiență artistică originală, care aduce în dialog două valori fundamentale ale culturii românești: universul sculptural al lui Brâncuși și emoția romanței românești, simbolic reprezentată prin repertoriul Mariei Tănase. Spectacolul va avea forma unei piese de teatru originale, care îmbină muzica live, dialogurile, intervențiile poetice și proiecțiile vizuale inspirate din opera lui Constantin Brâncuși, pe un libret scris de Ina Hudea, cea care semnează și regia spectacolului.

Sculptura lui Brâncuși și romanța românească împărtășesc aceeași filozofie profundă: se inspiră din rădăcinile populare, reduc la esență mesajul și îl exprimă într-o formă cultă. Ambele forme de expresie sunt caracterizate prin simplitate, autenticitate și profunzime, demonstrând că aceleași esențe artistice pot fi transpuse în limbaje diferite.

Totuși, aceste două expresii supreme ale identității românești au rămas până acum în sfere separate, fără un dialog artistic viu care să le unească în aceeași experiență emoțională. Însă ”Anul Brâncuși” oferă cadrul și contextul ideal pentru a face piatra să cânte și îl apropie pe spectator de artă prin folosirea romanței ca „vehicul emoțional”.

Cine sunt artiștii

În rolurile principale îi vom avea pe mezzosoprana Iulia Merca (Maria Tănase) și pe tenorul Sorin Lupu (Constantin Brâncuși), doi artiști lirici de notorietate națională și internațională, care vor interpreta romanțe din repertoriul Mariei Tănase și din epocă, asociate cu universul brâncușian.

Iulia Merca este solistă a Operei Române din Cluj-Napoca, cu o experiență de 26 de ani de activitate și peste 20 de titluri realizate în premieră. Din anul 2023 este și solistă vocală a formaţiei Cluj Tango Orchestra, alături de care susţine concerte și turnee. Vocea ei particulară, caldă, dar și jocul scenic plin de naturalețe, o fac perfectă pentru rolul Mariei Tănase.

În ceea ce-l privește pe Sorin Lupu, acesta este și directorul artistic al spectacolului. El este cel mai potrivit solist pentru acest gen muzical, fiind singurul interpret român distins cu trofeele celor mai longevive și titrate festivaluri de romanțe:

  • Trofeul Crizantema de Aur – Târgoviște în 2010;
  • Trofeul Crizantema de Argint – Chișinău în 2019;
  • Trofeul Festivalului Te-aștept pe același drum – Zlatna în 2017.

Alături de ei vor performa: Daria Marin (Maria în copilărie), Sara Stan (prima elevă a Mariei), Gyenge Zoltán Balázs (ispita pentru Maria), Noémi Veres (ispita pentru Brâncuși).

De asemenea, dansatorii de la Ansamblul Folcloric Studențesc “Mărțișorul” și dansatorii de la Attitude Dance Studio vor anima și mai mult atmosfera de pe scenă, îmbogățită și de sculpturile lui Liviu Mocanu, care își propun să creeze atmosfera de atelier.

Spectacolul va fi acompaniat live de Orchestra de Romanțe ArtFest , condusă de pianistul și dirijorul Péter Kolcsár, fondatorul, coordonatorul și managerul proiectului.

Aranjamentele muzicale îi aparțin lui Urszuj Kálmán, cunoscut muzician, orchestrator, instrumentist și compozitor în cadrul Festivalului Național ”Crizantema de Aur”, cel mai mare festival de romanțe din țară. El este și compozitorul piesei de deschidere a spectacolului – Pasărea măiastră, dedicată lui Constantin Brâncuși.

Libretul și regia artistică sunt semnate de conf. univ. dr. habil. Ina Hudea, de la Academia Națională de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, cu o experiență de peste 380 de spectacole studențești, peste 80 de emisiuni și rubrici culturale pentru Televiziunea Națională, dar și ca regizor artistic la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, instituție cu care colaborează și în prezent.

Fiecare membru al echipei acestui spectacol a fost special ales pentru că reprezintă cea mai bună versiune pentru ce am dorit să transmitem publicului. De la asemănarea fizică a lui Sorin Lupu cu Brâncuși la faptul că este singurul solist vocal român premiat la toate festivalurile de gen. De la vocea particulară a Iuliei Merca la aranjamentele create de orchestratorul celui mai mare festival de romanțe din țară. De la experiența de spectacol a Inei Hudea la tot ce poate oferi repertoriul Mariei Tănase și povestea a două genii ale artei. Aș spune că spectacolul e de neratat și că e un bun prilej de a-l sărbători pe Brâncuși printr-un gen muzical care apropie. (Péter Kolcsár, fondatorul, coordonatorul și managerul proiectului)Cui i se adresează spectacolul

Deși genul romanțelor este unul mai puțin apropiat de publicul tânăr, această ediție a proiectului cultural Romanța Unește își propune să arate că repertoriul Mariei Tănase poate face orice spectator să vibreze, indiferent de vârstă. Chiar dacă libretul prezintă povestea într-o formă cultă, muzica face parte din identitatea noastră, ca români, și e foarte apropiată de public. În plus, prezentarea într-o formă modernă, minimalistă, cu scena împărțită în două planuri – grădina de vară în care cântă Maria Tănase și atelierul de sculptură al lui Constantin Brâncuși – , precum și experiențele de dinaintea începerii spectacolului, care te introduc în atmosferă, vor face conceptul foarte atrăgător și pentru publicul tânăr.

În toate orașele, spectatorii sunt invitați să vină la spectacol cu o oră înainte de începerea lui, pentru a se putea bucura de experiența surpriză AI cu Constantin Brâncuși. Ei vor putea interacționa cu personajul, punându-i întrebări despre artă, dar și despre povestea cu Maria Tănase sau despre fuziunea artelor în cadrul acestui proiect.

Spectatorii care au optat pentru experiența VIP (detalii pe www.romantauneste.ro) pot să se bucure și de o degustare de vin în tot acest timp de așteptare, după care vor viziona spectacolul de pe locurile cu cea mai bună vizibilitate. Experiența VIP este valabilă doar pentru publicul din orașele Cluj-Napoca și Târgu-Mureș.

Biletele pentru toate cele patru spectacole se pot achiziționa de pe platforma in-time.hu, astfel:

EARLY BIRD: primele 100 sau 200 DE BILETE CU 20% REDUCERE, în funcție de oraș.

 

Despre proiectul Romanța Unește

Maestrul și Măiastra reprezintă conceptul abordat pentru a doua ediție a proiectului cultural Romanța Unește, care are ca scop promovarea unui gen muzical mai puțin cunoscut generațiilor de acum:

Ne dorim să contribuim la protejarea și promovarea Romanței ca gen muzical unic, recunoscut pentru virtuțile sale culturale, identitare și unificatoare. Datorită acestui fapt am demarat un proiect de amploare dedicat acestui gen muzical de patrimoniu național și european.

Prin ateliere interactive și activități educative, ne propunem să educăm publicul tânăr în spiritul respectului față de tradițiile românești. Totodată, dorim să implicăm comunitatea locală în activități culturale de calitate, să promovăm cultura autentică românească și să creștem vizibilitatea romanței atât la nivel național, cât și internațional. (Péter Kolcsár, fondatorul, coordonatorul și managerul proiectului)

Față de prima ediție care s-a desfășurat la Cluj-Napoca, a doua ediție a extins proiectul în patru orașe.

Organizator: ArtFest Management

Partenerii proiectului: Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Visit Cluj, Primăria și Consiliul Local Târgu-Mureș, Visit Mureș, Primăria și Consiliul Local Bistrița, Consiliul Județean Brașov, Academia Națională de Muzică ”Gheorghe Dima”, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Filarmonica de Stat din Târgu-Mureș, Palatul Culturii din Bistrița (Centrul Municipal de Cultură ”George Coșbuc”), Bistrița se transformă, Centrul Cultural Reduta, USAMV, Festivalul Internațional de Carte Transilvania, Ansamblul Folcloric Studențesc ”Mărțișorul”, Attitude Dance Studio.

Sponsori: Zapotrans, Vitacom.

Mulțumesc. O zi bună!

Teodora Soare – secretar artistic, Centrul Cultural „Reduta” Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *