• OPINII - POLITICĂ

    Scripcaru vrea să îi fie eliminați contestarii cu ajutorul firmelor de avocatură obediente. Reapare în peisaj legumicultorul de ,,onoare” publică Adrian Rusu!

    La inițiativa lui Scripcaru consilierii locali au dezbătut marți, 31 martie două proiecte legate de aprobarea achiziționării de serviciilor juridice de consultanță, asistență şi reprezentare în justiție pentru două instituții publice pentru Opera Brașov și RATBV. Vrăjeala, cel puțin în cazul RATBV spunea că ,, din analiza efectuată rezultă că  activitățile juridice nu pot fi asigurate în mod adecvat exclusiv prin structura juridică internă a societății, raportat atât la numărul redus de juriști, cât și la faptul că activitatea acestei structuri este orientată, în mod firesc, preponderent către suportul juridic curent al executivului și al activităților operaționale ale societății. În…

  • POLITICĂ

    Marius Dunca, vicepreședinte PSD: „Trebuie să fim un scut social pentru a-i proteja pe oameni în fața austerității”

    Vicepreședintele PSD, Marius Dunca, a reafirmat poziția social-democraților în dezbaterea bugetară, insistând asupra pachetului de solidaritate, în condițiile în care scumpirile pun o presiune tot mai mare pe veniturile românilor, în special ale celor vulnerabili. „Propunerile PSD sunt echilibrate din punct de vedere bugetar și absolut necesare din punct de vedere social. Discutăm despre măsuri care au un impact de 1,1 miliarde de lei, dintr-un buget de 737 de miliarde, adică sub 0,15%. Pentru stat este un efort redus, dar pentru oameni poate face diferența. Nu putem ignora efectele creșterii prețurilor. Echilibrul social trebuie să meargă mână în mână cu…

  • POLITICĂ

    Varga Nándor a fost ales președintele organizației județene UDMR Brașov

    Pe 7 martie, UDMR Organizația Județeană Brașov a organizat Adunarea Generală a Delegaților, în cadrul căreia participanții au ales un nou președinte al organizației județene. În urma deciziei delegaților, Varga Nándor va conduce organizația județeană UDMR Brașov în următorul mandat. Pentru funcția de președinte au candidat Varga Nándor și Toró Tamás, după ce Győrfi Tünde-Róza s-a retras din competiție. Din totalul de 216 voturi valabil exprimate, Varga Nándor a obținut 151 de voturi, reprezentând 71%, în timp ce Toró Tamás a primit 60 de voturi. Una dintre cele mai importante sarcini ale noului președinte în perioada următoare este consolidarea comunităților…

  • POLITICĂ - STIRI

    Marius Dunca (PSD): Bugetul propus de premierul Ilie Bolojan lovește direct în comunitățile locale și în românii vulnerabili

    Vicepreședintele Partidul Social Democrat și liderul social-democraților brașoveni, Marius Dunca, critică varianta de buget pentru anul 2026 prezentată de premierul Ilie Bolojan, pe care o consideră dezechilibrată și contrară angajamentelor din coaliția de guvernare. Potrivit acestuia, propunerea reduce finanțarea Programului de solidaritate al PSD, diminuează investițiile locale și transferă la centru resursele colectate de autoritățile locale. „Această variantă de buget este pur și simplu inacceptabilă. Nu poți vorbi despre dezvoltare când tai banii pentru comunități și când ignori programele sociale care îi ajută pe românii vulnerabili. În plus, o astfel de abordare nu reflectă viziunea comună a partidelor din coaliție.…

  • OPINII - POLITICĂ

    The European Conservative: Macron propune o „descurajare nucleară avansată” comună pentru a-și masca impotența

    În timpul unei vizite la baza navală unde este staționată flota de submarine a Franței responsabilă de descurajarea nucleară, luni, 2 martie, președintele Macron și-a anunțat intenția de a implica alte state europene în exerciții militare care implică desfășurarea acestei arme, care reprezintă fundamentul suveranității militare franceze. Această intervenție a fost planificată și cunoscută chiar înainte de începerea ostilităților din Iran. În ultimele luni, Macron a făcut mai multe anunțuri cu privire la posibilitatea de a partaja descurajarea nucleară franceză cu partenerii europeni, conform unor termeni care rămâneau să fie definiți. La L’Île-Longue, lângă Brest, Macron și-a anunțat intenția de…

  • POLITICĂ

    Marius Dunca: Pachetul Social al PSD este o prioritate pentru echilibrul social

    Partidul Social Democrat susține fără echivoc adoptarea integrală a Pachetului Social, un set de măsuri concrete, echitabile și perfect justificate într-un context economic dificil pentru o mare parte a populației. Pachetul Social al PSD include măsuri clare, cu impact direct și imediat asupra celor care au cea mai mare nevoie de sprijin: Eliminarea CASS pentru veterani și pentru mamele aflate în concediu de creștere a copilului reprezintă o măsură de respect și normalitate. Veteranilor le datorăm recunoștință, iar mamele care aleg să aducă pe lume și să crească un copil nu trebuie penalizate fiscal pentru acest lucru. Sprijinul acordat pensionarilor…

  • POLITICĂ

    Afacerea SMID și contrele dintre administrația județeană și asociația ASUM

    Afacerea SMID și contrele între administrația județeană și răspunsurile asociației ASUM. Amintim că administratorul public al judeţului Braşov, Szenner Zoltan (care este şi preşedinte al ADI ISO Mediu Braşov), a postat pe pagina Facebook un material prin care reproşa Asociaţiei pentru Siguranţă Urbană şi Mediere (ASUM) că au publicat o serie de materiale prin care au criticat proiectul Sistemului de Management al Deşeurilor (SMID) implementat de Consiliul Judeţean Braşov. Am preluat și noi firesc declarația domnului Szenner Zoltan. Însă propozițiile domniei sale s-au transformat în tăvălug. Iar tăvălugul a devenit o avalanșă de acuzații, de cuvinte ,,grele,, la adresa uneia…

  • POLITICĂ

    Marius Dunca (Președinte PSD Brașov): PSD rămâne alături de oameni și luptă, în Coaliție, împotriva austerității oarbe

      Prezența PSD în Coaliția de guvernare este o alegere responsabilă, menită să protejeze stabilitatea economică și socială a României, potrivit lui Marius Dunca, Vicepreședinte PSD și lider al social democraților brașoveni. „PSD a rămas la guvernare pentru a-i proteja pe oameni de măsuri absurde și de tăieri făcute din topor. Nu putem accepta ca echilibrul bugetar să fie obținut pe seama celor cu venituri mici și medii sau prin blocarea unor sisteme esențiale precum sănătatea și educația”, a declarat Marius Dunca, Vicepreședinte PSD. Fără PSD la masa deciziilor, România s-ar fi confruntat cu o creștere a TVA la 24%,…

  • POLITICĂ

    Marius Dunca, liderul PSD Brașov: „Nu acceptăm falimentarea primăriilor prin experimente administrative! Statul trebuie să fie partenerul primarilor, nu călăul lor!”

    Vicepreședintele PSD și președintele organizației județene PSD Brașov, Marius Dunca, trage un semnal de alarmă cu privire la asediul declanșat de actualul Executiv asupra autorităților locale din întreaga țară. În contextul măsurilor care au blocat 1.500 de primării și care pun în pericol proiectele publice, Dunca subliniază că politicile de „austeritate oarbă” riscă să transforme mediul rural și mic urban în zone deșertificate economic. „Ceea ce vedem în aceste zile nu este reformă, ci un atac direct la adresa intereselor comunităților locale. Sub pretextul unor eficientizări făcute din pix, premierul ignoră realitățile din teren. Nu poți să ceri unui primar…

  • POLITICĂ

    Administratorul public al CJ Brașov, Szenner Zoltan, solicită o mai mare implicare a instituțiilor județene și municipale în proiectul SMID. Oare de ce?

    Fostul vicepreședinte al CJ Btrașov, actualmente administrator public al aceleași instituții anterior amintite, Szenner Zoltan, face referire într-o postare pe pagina sa personală săptămâna trecută la un proiect care este esențial pentru județul Brașov, respectiv la Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor – SMID. Aministratorul public solicită practic prin acest mesaj neoficial sprijinul altor autorității județene sau municipale, care în mod normal ar trebui să colaboreze necondiționat pentru realizarea acestui proiect, dar care din motive care trebui elucidate . nu numai de presă, n.n. – mai degrabă pun piedici acestui proiect. De ce, o să încercăm să aflăm, deși suspiciuni…