În luna mai a acestui an, preşedintele executiv-director general al SIF Transilvania, Mihai Fercală, a fost înlăturat de către acţionari din funcţiile deţinute. S-a conformat acestei decizii abia în urma unui scandal mediatic…
Eternizat pe funcţie, vreme de aproape 30 de ani, Fercală transformase SIF Transilvania într-o moşie proprie, pe care a „administrat”-o dictatorial şi la cheremul său, fiind protejat şi acoperit în acţiunile sale de „sifonare” şi de înstrăinare a patrimoniului SIF de o serie de acoliţi şi complici „judiciari” din anturaj şi din structurile Statului, fapte care acum fac obiectul unor dosare penale, spune colegul Ion Mânzală pe pagina sa..
După ce ASF l-a suspendat din funcţie şi noua AGA l-a demis, Fercală s-a baricadat pur şi simplu în sediul SIF, refuzând în acelaşi timp să permită accesul în sediul instituţiei noilor reprezentanţi ai Acţionariatului aleşi şi numiţi legal. A fost o întreagă mascaradă, cu firme de pază apropiate şi desemnate ilegal, cu închiderea uşilor şi interzicerea accesului oricui, inclusiv al acţionarilor şi al presei, pentru ca fostul preşedinte executiv-director general al SIF Transilvania, Fercală, să rămână la modul fizic pe scaun…
În mod partizan, Secţia nr. 1 Poliţie Braşov s-a implicat „instituţional” de partea sa şi a obstrucţionat accesul noii conduceri legitime în sediul SIF pentru a-şi desfăşura activitatea în mod legal.
În urma unor anchete jurnalistice, filmaţi şi interpelaţi până la nivelul ministrului de Interne, poliţiştii partizani au permis până la urmă noii conduceri accesul în instituţie şi desfăşurarea activităţii SIF. Aceasta, după ce o serie de şedinţe ale AGA şi ale noii conduceri s-au desfăşurat în curte, fiind filmate şi transmise public de către o televiziune…
Chiar dacă s-a intrat în legalitate şi în normalitate, activitatea legală în SIF Transilvania desfăşurându-se timp de aproape opt luni, Secţia nr. 1 Poliţie Braşov a rămas blocată în realitatea de la data „baricadei” lui Fercală din luna mai…
Când, în loc să apere legalitatea, poliţiştii Secţiei 1 îi ascultau şi îi executau doar ordinele acestuia, neconformându-se situaţiei legale reală.
Poliţiştii de la Secţia nr. 1 insistă şi acum să se instrumenteze dosare penale cu caracter retroactiv în… presupusa intrare ilegală la SIF Transilvania a noii conduceri legale… Care a fost instalată în urmă cu… opt luni. Şi care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu Legea şi cu mandatul încredinţat de acţionari. Cu Avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară.
De atunci şi până acum, s-au ţinut două AGA şi s-a schimbat un Consiliu de Supraveghere. De atunci şi până acum, s-a acţionat eficient pentru normalizarea activităţii, pentru eficientizarea activelor şi pentru blocarea mecanismelor de deturnare a fondurilor SIF.
Lăsând la o parte faptul că actuala conducere este legală şi avizată de ASF şi că îşi desfăşoară activitatea legal, în loc să înceteze acest demers juridic, mai degrabă poliţienesc, început sub presiunea momentului şi comandat de fostul director Mihai Fercală, poliţiştii de la Secţia nr. 1 insistă să se instrumenteze un dosar penal netemeinic, anacronic şi lipsit de substanţă judiciară.
De fapt, în spatele acestei acţiuni de tip „Garcea” este o manevră a lui Mihai Fercală, pentru a-i scoate din „cărţi” pe reprezentanţii legali ai SIF Transilvania.
Forţând prevederile Statutului, care suspendă, în caz de acţiune penală, exercitarea mandatului. Tertip de doi lei. Şi de represiune nedreaptă din partea unei instituţii a Statului, partizană unei părţi şi potrivnică alteia. Această stratagemă a mai fost folosită de Fercală când a mai fost înlăturat de câteva ori de la butoanele SIF.
Se pare că un motiv de supărare în plus pentru cei care forţează „nota” este că persoanele respective şi-au pierdut „facilităţile” de la ARO PALACE acordate benevolenţios de Fercală…
Avem informaţii că Structura Centrală a DIICOT Bucureşti instrumentează în acest moment dosare serioase privind faptele penale săvârşite pe piaţa de capital în perioada domniei lui Fercală.
I.Rinder