OPINII

Toţi am aflat despre tragedia de la Crevedia. Vom dezvolta acest subiect deoarece firma ce a produs dezastrul deţine 5 astfel de staţii şi în Braşov, din care trei în municipiu. Ele au fost avizate ca şi construibile de fostul edil Scripcaru.
 
Iar acum să derulăm filmul încâlcit al evenimentelor. Conform datelor de ieri, din cele 56 de victime ale exploziilor de la stația GPL din Crevedia, 3 sunt în continuare în stare gravă, intubați și ventilați mecanic. 24 de victime au o stare medie și ușoară, arată ultimul bilanț al Ministerului Sănătății. Cei mai mulți sunt internați la Spitalul Floreasca – 11. 17 pacienți au fost externați de sâmbătă seara până azi – 5 în ultimele 48 de ore. 12 pacienți au fost transferați la spitalele din străinătate datorită mecanismului european de protecție civilă.
 
Mai amintim că doi oameni au murit în urma dezastrului de la Crevedia. Erau soți și soție. Bărbatul a murit în urma unui infarct în noaptea tragediei, iar soția lui a decedat duminică din cauza arsurilor suferite. Şi cu toate acestea, această tragedie umană este folosită ca şi armă de răfuială în interiorul PSD. O rafuială la nivel înalt între Gabriela Firea şi Paul Stănescu. 
 
Gabriela Firea doreşte să redevină candidatul PSD la primăria Capitalei, însă cel ce se pune de-a curmezişul visurilor sale este secretarul general al PSD Paul Stănescu. Astfel s-a demarat operaţiune a ,,Azilul groazei” care i-a şifonat rău imaginea ,,amazoancei” de la PSD.
 
Informațiile apărute în presă înainte de reacția ministrului de atunci al Familiei, Gabriela Firea, arătau că Ștefan Godei, cel care administra asociația în subordinea căreia funcționau „azilele groazei”, ar fi fost vicepreședinte al TSD Ilfov și șofer al Gabrielei Firea. 
 
Tragedia de la Crevedia i-a picat ca o mănuşă lu’ madam Firea iar ,,explozia scandalului” – cinică comparaţie din partea noastră – reprezintă  o răzbunare în interiorul partidului. Astfel încât cu sprijinul informaţional al fostei relizatoare tv, primar al capitalei şi fost ministru s-au făcut legături între Ion Duldurea şi Gabriel Stănescu. 
 
Conform publicaţiei Anchetatorii.ro, Ion Doldurea a fost impus de baronul PSD Paul Stănescu în 2019 în funcția de președinte al PSD Caracal, în locul lui Dan Ciocan, care dorea să preia controlul organizației PSD Olt de la Stănescu. 
 
Tot Paul Stănescu l-a susținut pe Doldurea senior ca și candidat la Primăria Caracal, poziție pe care acesta a câștigat-o în 2020. Chimist de profesie, Ion Doldurea a fondat mai multe companii, inclusiv în domeniul carburanților, pe care le-a transferat ulterior pe numele fiilor săi. Numele lui Ion Doldurea apare în multe firme. Cele mai vechi, înființate în 1994 și 1998, poartă același nume – Fiedo Exim SRL. Amândouă sunt în acest moment radiate. 
 
In 2018, Ionuț Doldurea preia firma Criana Gas, împreună cu Cosmin Ionuț Stângă, iar în 2023, SC Flagas SRL preia Rombeer Crângașu. În 2010, prin firma Dolchimex, familia Doldurea intră în asocierea Ade Gas Oil, împreună cu alți doi mari jucători de pe piața GPL, Azalis SRL și Eurogenetic SRL. 
 
Eurogenetic SRL, compania lui Cosmin Ionuț Crețan are o cifră de afaceri de 41 de milioane de euro și avut-o ca asociat pe Culiță Corina din Balș, paternul mafiei PSD Olt. Vorbim despre o afacere PSD cu ample ramificații ce duc până la Moscova.
 
Fii lui Ion Doldurea sunt asociați în mai multe companii cu Stîngă Ionut Cosmin, omul de afaceri craiovean Berceanu Cristian, Culiță Corina și un om de afaceri din Slatina Ionuţ-Cosmin Crețan. 
 
Legătura între acești indivizi este Rompetrol și o anume Culiță Corina pe care au avut-o ca asociat și director în companiile lor. Doamna Culiță este fosta partenera de afaceri lui Boris Golovin ofițer GRU și al Nataliei Rybchenko alias Natalia Niță, fostă angajată a ambasadei Rusiei la București, patroana Aik Energy Ltd (Valahia Gaz). Familia Doldurea a devenit milionară în euro cu ajutorul importurilor de carburanți și gaze ieftine din Federația Rusă, cu protecția instituțiilor statului român, de la SRI până la partidul stat PSD/PNL. 
 
În momentul de față, produsele petroliere rusești intră mascat în România prin Petromidia și prin Republica Moldova, fiind mai apoi livrate pe piața locală cu ajutorul Rompetrol, companie care se folosește de stațiile și punctele de vânzare a carburanților controlate de familia Doldurea și partenerii lor. 
 
Pe amplasamentul de la Crevedia funcționa o stație GPL Romeptrol, apoi Stîngă Ionuț Cosmin, angajatul Rompetrol devine asociat cu Doldurea și apare firma FLAGAS SRL. Vorbim de o operațiune prin care Rusia își vinde produsele petroliere în România cu sprijinul mafiei politice locale din PSD. Mai multe detalii găsiţi pe siteul Anchetatorii.ro unde apar din ce în ce mai multe dovezi că GPL vine din…Rusia, via Transnistria şi intră în ţară prin Vama Giurgiuleşti.
 
Existau zvonuri că acest GPL este contrafăcut. Ei bine, ieri la o emisiune de pe postul Realitatea TV, fostul ministru al învăţământului, Ecaterina Andronescu a declarat probabil într-un moment de inconştienţă politică, de rătăcire, sau de sinceritate atipică acestei tagme faptul că ,,Duldurea nu avea de ce să transvazeze GPL-ul dacăt trebuia să mânărească gazul cu unul mai ieftin. Dar nimeni – a se citi autorităţile române din domeniu – nu are curaj să verifice această practică“. Se pare că pentru prima dată fostul ministru PSD-ist, Andronache, are dreptate deoarece se discută că datorită aceste manevre de transvazare firma amintită ,,reuşea” anual o evaziune fiscală de 14 milioane de euro. 
 
Importul se făcea din Transnistria – practic Rusia – via Republica Moldova pentru a ajunge în România iar o parte serioasă din banii negrii obţinuţi au mers şi merg către Partidul Civic Maghiar sau pentru organizaţii hortyste precum ,,64 de Comitate” sau alte grupări iredentiste din Transilvania de sub obedienţa prietenului lui Vladimir Putin, premierul maghiar Victor Orban. 
 
Precizare: „Mişcarea tinerilor maghiari din cele 64 de comitate” (HVIM) este o organizație de tineret care militează pentru anularea Tratatului de la Trianon și refacerea Ungariei Mari și care este foarte activă în județele Covasna și Harghita. „Mişcarea tinerilor maghiari din cele 64 de comitate” (referire la împărţirea teritorial-administrativă a Ungariei Mari) a fost înfiinţată la Szeged în anul 2001 în Ungaria de către Toroczkai Laszlo
 
Organizaţia are filiale active şi în România, în unele localităţi din Ardeal unde populaţia maghiară alcătuieşte un procent important din totalul populaţiei. HVIM nu este organizată juridic în România, pentru că inițiatorii mișcării s-au răzgândit în 2008. De înființare s-au ocupat atunci cinci secui din Transilvania: Petre Waum, Lokodi Ferenc Attila, Tokos Szabolcs, Szabo Nandor și Krafft-Szabo Istvan. Cei cinci au cerut Judecătoriei Odorheiu Secuiesc să le aprobe înființarea HVIM România, dar au renunțat ulterior. 
 
Revenim. 
 
Apare aici, la Braşov, în schemă, un vechi prieten, de prin anii 2000, a lui Paul Stănescu, omniprezentul George Scripcaru. Cel pentru care şi acum “secetarul” general al PSD face presiuni asupra senatorului Marius Dunca pentru a-l determina pe acesta din urmă ca Scripcaru să devină candidatul PSD Braşov la alegerile locale de la anul. 
 
După cum deja a afirmat toată presa, în timpul mandatelor lui Scripcaru firma care a provocat dezastrul criminal de la Crevedia a primit autorizaţie de construcţie şi autorizaţie de amplasare pentru cinci staţii GPL in Brașov, fără a primi însă autorizaţie de funcţionare. Deci acestea activează în afara legii!!!! Fapt pentru care, în sfârşit, firma a început să fie verificată de ISU Braşov, aceştia mergând prima dată la staţia de lângă Coresi: „Nu au respectat distanțele de amplasare față de anumite construcții și amenajări”, a declart Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Brașov. 
 
Ţinând cont de pericolul pe care îl reprezintă pentru locuitorii Braşovului această firmă ce îşi face de cap şi prin Transilvania reprezentând interesele ruso-maghiare, nu ar trebui monitorizată de SRI sau DGI, iar în spiritul colabărării să fie informaţi şi partenerii strategici? 
 
Dacă tot plătim tone de bani către NATO, măcar să ne scutească de mafia iredentistă ruso-maghiară.
 
Iulian Rinder – 30 august 2023

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *