De ceva ani, mai mulţi membrii din staff-ul Sindicatului Liber 2015 de la RATBv merg constant în pelerinaje ritualice în Bulgaria. Frumos, tradiţional, oameni cu respect faţă de biserică. Dar din păcate fără nici cel mai mic respect faţă de banii publici. De ce spunem asta?
Pentru că de exemplu liderii de la Sindicatul Liber 2015, respectiv Zbârnea Ioan, Morar Ovidiu, Dorobat Emil dar şi alţi membrii de sindicat au fost, de curând, în perioada 07.09.2023 – 11.09.2023 la o depunere de… moaşte la o biserică din Bulgaria. Pe banii RATBv, evident.
Nu doar că aceştia au fost pontaţi cu ore lucrate , ci chiar cu ore suplimentare prestate peste program, astfel încât au fost plăţi cu sporuri de rigoare pentru 54 de ore lucrate pentru unii, până la 60 de ore de muncă pentru liderul de sindicat.
Pentru că nu dorim ca iubitorii de ,,emotimuci” de la Primăria Braşov în frunte cu ColiBan, dar mai ales Flavia Boghiu în subordinea căreia se află această instituţie, să înţeleagă faptu că acest articol este un atac la adresa bisericii le vom explica şi că dacă anterior amintiţii ar fi mers la un curs intensiv despre ,,valorile” LGBT pentru noi ar fi rămas acelaşi semn de întrebare: De ce există aceste deplasări personale pe banii publici?
Mai ales că, în contractul de muncă, la capitolul XI, intitulat ,,Dialogul social” se specifică următoarele:
Art. 76, alin. 1: ,,Membrii aleşi în organele de conducereale organizaţiilor sindicale care lucrează nemijlocit în unitate în calitate de angajaţi, vor putea beneficia de reducerea programului de lucru cu până la 5 zile (total 40 de ore) pentru activităţi sindicale. Orele prestate pentru activităţi sindicale în timpul normal de lucru se vor cumula până la concurenţa numărului de 40 de ore stabilite.
Alin. 3: Timpul afectat activităţilor sindicale nu va fi retribuit de către RATBv.
Alin. 5: Costurile deplasărilor efectuate de către reprezentanţii organizaţiilor sindicale în interesul RATBv şi din inițiativa conducerii acesteia vor fi suportate de către societate, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.”
Doar întrebări către spectaculoşii directori ai RATBv, Geman, Spinean, Bucurei, către C.A. al RATBv, către doamna viceprimar Boghiu, ce are în subordine această regie.
Sunt aceste deplasări ,,în interesul RATBv şi din initiațiva conducerii acesteia”?
Sunt cele 60 de ore decontate în regim dublu de plată, pentru munca de wek-end în limita ,,de reducere a programului de lucru cu până la 5 zile (total 40 de ore) pentru activităţi sindicale”?
Nu ne aşteptăm la un răspuns rapid pentru că anterior menţionaţii sunt atât de infectaţi de virusul birocraţiei, încât dacă cineva dintre ei ar pica, din greşeală de la etajul unu al instituţiei, i-ar lua o săptămână să atingă trotuarul.
Dar de ce ne mirăm? Statul la stat face sindicalistul bogat!
Se observă că la RATBv se aplică de către conducere şi liderii de sindicat, principiul pe care l-am invocat şi în alte cazuri, respectiv acela că ,,nu se munceşte în timpul programului“. Doar se plăteşte inactivitatea din banii publici.
Iulian Rinder – 12.10.2023