După ce actualul viceprimar Petru Drugan a rămas incompatibil datorită unui vot pe care acesta la oferit în Consiliul Local pentru pășunea tatălui său, conducerea PNL a scos din pălărie pe nimeni altcineva decât pe soția viceprimarului incompatibil.
Deși Petru Drugan se recomandă a fi jurist, şi implicit știa despre situația sa de incompatibilitate, acesta a insistat să candideze pentru Primăria Hălchiu. Însă candidatura acestuia a fost respinsă de Biroul Electoral Judeţean.
În acestă ecuaţie putem spune că personajul în cauză a minţit conducerea PNL Braşov…crezînd că ține. Aproape lansat de conducerea PNL, acesta, împreună cu maestrul sforar de la Hălchiu, Dorin Crizbăşan, a zvârlit pe piaţa electorală un nume nou. Ei nu chiar nou, căci candidatul partidului pentru Primăria Hălchiu, de data aceasta este în persoana doamnei Ioana Drugan. Probabil pentru că posedă calitatea de soție de viceprimar şi nu pentru faptul că este contabil de profesie. Altceva nu putem spune despre aceasta, decât că doamna se pare că este aruncată în această luptă pentru a spala imaginea sotului domiei sale.
Nimic nou sub soarele votului, căci din câte ştim soțul doamnei, respectiv Petru Drugan, a mai făcut acest gest de ,,întrajutorare reciprocă” în 2020 când împreună cu Dorin Crizbasan, după cum spune gura targului, dar neconfirmat nici până în ziua de astăzi, l-a ajutat pe încă actualul primar Gârbacea sa mai câștige un mandat.
Acum, la ceas de seară, s-au întălnit şi aparent rivalii politici, trei la numar şi au pus de o echitabilă şi reciprocă luptă politică…
Căci aşa merge treaba la Hălchiu, cel mai bun să câstige, iar din experienţa noastră, putem spunem că nu numai. Practicile acestea interesat politicianiste reprezintă, din păcate, regula, nu excepţia.
,,Haraşo tovărășie” cum zicea Toma Caragiu în filmul ,,Actorul şi salbaticii”. Sau în ,,politichie” ca să cităm Caţavencii.
Oficial, pentru publicul votant însă aceste dezbateri între presupuşii oameni politici vizează iniţiative legate de proiecte, dezvoltare, viitor prosper. Pentru politruci practic, lucrurile anterior menţionate sunt doar vorbe fără substanţă, prostii scoase de la naftalină din patru în patru ani pentru a prinde la votanţi.
Iulian Rinder