Tribunalul Covasna a început de curând, conform Legii 78 din 2000, cercetarea pentru infracţiunea de corupţie împotriva lui Iftimie Mircea Vlad. Până acum am putea vorbi despre o ştire banală, dacă numitul Iftimie nu ar fi…şeful poliţiei din staţiunea Covasna
Din ceea ce am aflat, putem spune că sub bagheta ,,miliţianului” – șef, căci poliţist nu îi putem spune, Iftimie M. Vlad, instituţia care are ca scop asigurarea siguranţei publice din stațiunea Covasna a ajuns celebră datorită infracțiunilor grave comise chiar de unii dintre subalternii domniei sale.
Cel mai ,,celebru” caz, prezentat prima oară de Argumentul, este acela al agentului de rutieră Mehedințianu Sorin, arestat preventiv pentru act sexual cu minore. De fapt, el este primul ,,poliţist” care a contribuit la celebritatea instituției din stațiunea Covasna aflată sub bagheta desăvârșitului ,,manager” şi ,,influencer” în zona economică, Iftimie Vlad. Totuşi, ni s-a povestit că la poliția din localitatea anterior amintită ar exista mai mulți angajaţi cu probleme, unii sancționați deja de Conducerea IPJ.
Mai mult, comunitatea oamenilor de afaceri români din Covasna se plânge de faptul că polițiști, la comanda lui Iftimie Mircea Vlad, îi hărțuiau efectiv și îi urmăreau cât puteau de mult pentru a găsi cât mai multe ocazii de a-i sancționa.
În schimb o societate a beneficiat de ,,înalta protecţie” a poliţistului inculpat.
Astfel Iftimie Vlad care se pare că are multă treabă cu organizarea de nunți, botezuri și cumetrii, ajutându-și astfel soția care deține o firmă de profil. Gurile rele spun, contrar credinței noastre, că acesta ar folosi haina statului și şi-ar obliga colegii din subordine să se ocupe cu intimidarea concurenței din zona organizatorilor de nunți, botezuri, cumetrii sau alte evenimente.
Amintim că Iftimie Liana Maria, are printre afaceri şi firma IFPA Events SRL prin intermediul căreia organizează evenimente de anvergură, iar soțul o susține, spun oamenii de afaceri locali, prin… intimidarea concurenței şi prin direcţionarea organizării de evenimente pentru firma deţinută de soția lui.
Cum a rezistat până acum ,,miliţianul” anterior menţionat în funcţia de şef? Pe surse am aflat că cineva din eșalonul doi al IPJ Covasna ar fi protectorul polițiștilor care au introdus ,,dictatura bulanului” în stațiunea covăsneană.
Iulian Rinder 6 iunie 2024