Uncategorized

Angajări ilegale la DSP Braşov?

Conducerea DSP se pare că acoperă angajarea ilegală a lui Guran Emil, cel care și-ar şi-ar fi tras un certificat de handicap grad 3 pentru a primi o pensie, dar simultan este angajat, contrar prevederilor legale, cu normă de 8 ore.

Certificatul de handicap obținut de Guran Emil reduce capacitatea de muncă la jumătate ( respectiv o normă de patru ore ), iar din 20.07.2021 prin Sentința Civilă nr. 1208 MAS a Tribunalului Braşov, ar trebui să beneficieze de pensia pentru handicap atunci întrebăm conducerea DSP Braşov dacă acesta este şi angajat cu normă întreagă când legislaţia nu permite aşa ceva, ci doar cu jumătate de normă. Cine are dreptate: DSP Braşov, Tribunalul Braşov sau dl. Guran ce are handicap dar şi normă întreagă? Mai jos decizia instanţei:

Nume Calitate parte
GURAN EMIL Intimat Contestator
CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV, PRIN REPREZENTANT LEGAL Apelant Intimat
COMISIA MEDICALĂ DE CONTESTAŢII BRAŞOV, PRIN REPREZENTANT LEGAL Intimat

 

Şedinţe

21.03.2022
Ora estimata: 11:00
Complet: C1A MAS
Tip solutie: Respingere apel
Solutia pe scurt: Respinge apelul formulat de către apelanta Casa Judeţeană de Pensii Braşov în contradictoriu cu intimatul Guran Emil împotriva sentinţei civile nr. 1208/MAS/20 iulie 2021 pronunţate de Tribunalul Braşov, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, în dosar nr. 1030/62/2021. Obligă apelanta Casa Judeţeană de Pensii Braşov să plătească intimatului Guran Emil suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi 21 martie 2022.
Document: Hotarâre  503/2022  21.03.2022
14.03.2022
Ora estimata: 11:00
Complet: C1A MAS
Tip solutie: Amână pronunţarea
Solutia pe scurt: Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art.396 alin.1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea în cauză pentru data 21 martie 2022. În temeiul art.396 alin.2 Cod de procedură civilă pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Încheiere – Amânare iniţială a pronunţării    14.03.2022

 Iulian RINDER                                                    20 iunie 2024

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *