Domnul Dr. Costel Cristian Togan a exercitat până acum câteva zile o funcție publică de conducere în cadrul Agenției Naționale Sanitar Veterinare pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), respectiv aceea de Director General al Direcţiei Generale Control Oficial Marţi acesta a fost eliberat din funcţie.
Ce legătură are cu Braşovul. Siplu, aşa cum am mai scris, domnul Togan a fost protectorul doamnei Irina Holerga, fostă directoare a DSVSA Braşov, cea mutată de anul trecut într-o aparentă funcţie mai puţin importantă.
Spunem mai puţin importantă aparent, deoarece, aşa cum scriam în articolul din acest an că ,,Holerga, femeia dominantă de la DSVSA şi manevrele ei de milioane de euro!” practic ea este încă satrapul din acea instituţie.
Articol unde aminteam că deşi a fost schimbată din funcţia de director al Direcţiei Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, din județul Brașov în luna mai a anului trecut, Irina Holerga, conduce în continuare, efectiv această instituţie, şi nu actualul director interimar Constantin Puiu. Din păcate, Puiu tot pui rămâne”, cloşca de la DSVSA fiind tot Holerga. Această aproape ,,Teresita” Mendoza de Braşov?
Aminteam astfel, conform mai multor publicați ce au scris la vremea respectivă, inclusiv Argumentul, că schimbarea conducerii s-a făcut cu scandal, Irina Holerga refuzând inițial sa părăsească biroul și a cedat abia în momentul în care i s-a spus că vor fi chemate forțele de ordine.
Să amintim de unde au plecat problemele lui Holerga, protejata lui Togan la DSVSA?
Exact imediat după descinderea făcută de autorități anul trecut și pe tema cailor vânduți în Italia de la abatorul ilegal din Ucea aflat sub “controlul” dr. Irina Holerga. La rândul ei aceasta, atunci, pentru a muşamaliza povestea, a ridicat gradul de presiune la adresa colegilor
Irina Holerga a cautat, aşa cum scriam atunci, cu disperare raportul ANSVSA către Parchet înregistrat la ANSVSA cu nr. 26467 din 23 iulie 2021 care o incriminează în ancheta care se derulează cu privire la funcționarea unui abator ilegal din Ucea unde se sacrificau ilegal cai și apoi erau exportați în Italia.
Lăsând “caii” în grija autorităților, reveneam atunci la problemele rezolvate dar legate de intenția finalizată a doamnei de la DSVSA – Brașov de a despăgubi în condiții cel puţin suspecte, ca să nu spunem ilegale, operatorul fermelor de curcani la care s-a descoperit gripa aviară cu ,,modesta” sumă de 7,5 milioane de euro.
Din ce am aflat atunci, Irina Holerga i-ar fi dictat efectiv lui L. G, materialul pe baza căruia va putea proba despăgubirile de gripă aviară pentru operatorul fermelor de curcani.
Amintim că în 08.02.2023, dr. G. L. sublinia în ancheta epidemiologică (6 pagini ) înregistrată cu nr. 3237/08.02.2023, o serie de deficiențe mai ales pe biosecuritate ferma nr. 5, fapt ce nu dă dreptul operatorului fermelor de curcani să primească despăgubiri pentru fermele cu probleme. Repetăm, în valoare de 7,5 milioane de euro.
Dar şi pentru că a fluierat tot în acel an a ,,profit” referitor la 360 tone de carne infestată cu Salmonella de la SC AVICOD SA Codlea.
Chiar luna aceasta scriam un articol intitulat ,,Descoperire macrabă: blonda de la DSVSA a relevat că raţa nu este pasăre!”
https://argumentul.ro/single.php?id=2203
Oricum, faptic, acum tot ea conduce neoficial instituţia amintită de peste un an, poate şi pentru faptul că milioanele de euro rezolvate de ea în favoarea unor firme dau roade şi acum. Şi pentru că protectorul Togan se afla în funcţie.
Numai că propteaua lui Holerga a picat zilele acestea.
Astfel ne întrebăm dacă gaşca de la DSVSA Braşov, al cărui real şef este Şeful Serviciului Control Siguranţa Alimentelor, I. Holerga alături de Puiu Constantin, director executiv sau Sârbu Florin, director executiv adjunct, va mai rezista în această nouă ecuaţie când ,,tătucul lor”, directorul ANSVA, Costel Cristian Togan, a fost mătrăşit?
Dar totul este posibil când pasărea nu e pasăre, dar banul nemuncit este tot ban. Sau să fi preluat un fost ministru al Agriculturii căruia îi plăceau oile şi…cormoranii frâiele prin fica sa?
Iulian RINDER 4 iulie 2024