Fost ofiţer al unui serviciu secret, Diaconu Daniel, a fost ,,exmatriculat” din sistem după ce a falsificat semnătura fostului chestor ( acum în rezervă) Virgil Ardelean, poreclit „Vulpea”, fost șef al serviciului secret al Ministerului de Interne (MI), respectiv, cel ce a fost șeful DGIPI (Direcția Generală de Informații și Protecție Internă), dar a ocupat și alte funcții de-a lungul timpului în MI.
Domnul Diaconu după acestă faptă de o rară inteligenţă, a trebuit să se reprofileze. Dar numele său a apărut în dosarul ,,Motorina”, în timp ce activa ca ofiţer de informaţii unde a primit trei ani cu suspendare. Dosarul reprezintă fraudarea statului Român cu peste cinzeci şi opt de milioane de dolari, în care au fost implicaţi fostul şef al ANAF Sorin Blejner ce ar fi favorizat familia Nemeş. Cum procurorul de caz, de atunci, Ioan Gliga, insista pentru aflarea culiselor afacerii, Diaconu a falsificat mai multe acte.
Iată ce declara în 2012 pentru Evenimentul Zilei procurorul Gliga, obligat apoi, prin folosorea unor folosirea, să de retragă din magistratură: ,, Ancheta a pornit ca urmare a descoperirii în fişetul ofiţerului SRI Diaconu, naşul de cununie al lui Drilea, a unui document purtând aparenţa de originalitate şi semnătura lui Virgil Ardelean, care era în momentul respectiv şeful Serviciului “Doi şi un sfert”. De aici s-au declanşat cercetările. În primele declaraţii, Diaconu a relatat pe larg în ce condiţii a întocmit documentul cu care am fost şantajat. El a fost cel care a spus că împreună cu Marian Drilea ar fi măsluit documentul respectiv şi l-au valorificat după aceea, în cadrul circuitelor oficiale. “
În final Diaconu a primit trei ani cu suspendare şi a părăsit serviciul. A devenit avocat. Dar obiceiurile proaste nu i-au dispărut.
Astfel Parchetul de pe lângă Curtea De Apel Ploieşti în dosarul cu numărul 297/147/P/2021 decide, pe 22 martie 2024 la punctul patru: ,,Disjungerea şi declinarea cauzei in favoarea Direcţiei Nationale Anticoruptiei-Serviciul Teritorial Braşov (cu sediul in mun. Brasov,strada Corpul B Bulevardul Eroilor nr 1, jud. Brasov), pentru efectuarea de cercetări faţă de suspectul Diaconu Daniel, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, cercetat sub aspectul săvârşirii participaţiei improprii la infracţiunea de abuz in serviciu cu folos, prevăzut de aricolul 52 aliniat 3 Cod Penal raportat la art. i3 ind.2 din Legea nr 78/2000 raportat la art. 297 Cod Penal”.
Pe scurt despre ce este vorba, citind rechizitoriul. Un domn, D.V. dă divorţ în 2013 de soţia sa. Cum aveau un copil instanţa îl obligă să plătească, firesc, o pensie alimentară. Cum o perioadă dl. D.V. omite acest ,,amănunt” fosta soţie îl acţionează în judecată şi câştigă din nou. Între timp, după divorţ, dl. D.V. achiziţionează un teren de la primăria Braşov, probabil via RIAL. Ce spune instanţa:
,, Totuşi, în scopul fraudǎrii intereselor debitorului D. V., numitul Diaconu Daniel cu ajutorul numitei B. O. si P. C. E. a pus la cale un plan, prin care debitorul să fie împiedicat sa ia cunostinţă de procedura executǎrii silite asupra imobilului din strada Grǎdinarilor numărul.17, în suprafata de 87,51 mp înregistrat în cartea funciara nr.106429 Braşov (proprietatea exclusive a persoanei vǎtǎmate) şi de vânzarea la licitație publica a acestui teren, pentru ca în final, Cabinetul de Avocatură Diaconu Daniel sî fie desemnat adjudecătorul imobilului.
Ulterior adjudecǎrii imobilului, persoana vǎtǎmata D. V. arata că a fost împiedicat sa pătrundǎ in imobilul tip construcţie pentru a-şi recupera bunurile mobile, proprietatea sa.”
Cum s-a ajuns aici? Diaconu Daniel a avut grijă, vorbind cu cineva de la Poştă ca nici un act sau înştinţare oficială să nu ajungă la viitoarea persoană vǎtǎmată D. V. Apoi a falsificat alte acte şi a mers la executorul judecătoresc T.C.O. atât ca avocat dar şi ca împuternicit de către D.V. să-l reprezinte, deşi acesta din urmă habar nu avea.
Dar şi la expertul judiciar T.T. Astfel, printr-un lung şir de falsuri fostul ofiţer al serviciilor secrete a pus mâna pe proprietatea lui D.V.
Din păcate faţă de iubitorii de astfel de şmenuri povestea are un final trist: fostul ofiţer şi actualmente avocat a ajuns să fie cercetat de DNA. Iar istoricul nu-l recomandă ca o persoană foarte onestă. Oricum, de la dosarul ,,Motorina” dl. Diaconu a decăzut la afacerea ,,Grădina&Casa”.
Iulian Rinder