Fostul șef DNA Braşov, Cornel David Deca, cel care a instrumentat majoritatea dosarelor în care a fost cercetat fostul şi viitorul fost edil al Braşovului, George Scripcaru, se pare că vrea să devină avocat la Baroul Sibiu, susţin cei de la Luju.ro.
Calitatea dosarelor instrumentate de Deca şi de subalternii săi de atunci a fost probabil subapreciată de instanţă, fiindcă nici unul din dosarele realizate de Deca, respectiv dosarul CET, Termoficare, dosarul Skoda, etc, au avut finalitate favorabilă inculpatului de atunci, ce a fost achitat în toate acestea, iar, pe de altă parte, de ani de zile zace în sertare dosarul ,,Grădina Zoologică” – vedeţi articolul:
Afacerea Grădina Zoologică: ultimul cartuş pentru Scripcaru?
Această informaţie, spun cei de la ,,Sibiu Independent” a adus deja la o revoltă în lumea avocaților din Sibiu și chiar din România.
Prin nereuşita activităţii sale, pentru cei din Braşov, Deca pare a fi şi el unul din salvatorii lui George Scripcaru – respectiv al eroului de sub Tâmpa, stăpânul imaculatelor dosare, calificatul la locul de muncă, harnicul ce va salva iar ,,dezvoltatorii” imobiliari începând din această toamnă, omul care ,,a făcut” şi sigur îşi va păstra aceleaşi metehne de ,,a-i face” pe cei din jurul său în continuare.
Poate Deca şi-a făcut treaba, dar el este cel ce s-a remarcat prin analizele neapreciate de instanţă, prin probele instrumentate faţă de cel ce ,,a furat, dar şi a făcut”, în calitate de fost şef al DNA Braşov.
Acum mai trebuie să amintim că mulţi din cei ce au judecat dosarele lui Scripcaru fie s-au transferat ulterior la alte instituţii, fie au plecat brusc la pensie.
După ce a părăsit Braşovul, Deca a devenit în ultimii ani, procuror pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia dar și un celebru critic al profesiei de avocat, ,,familie” din sistemul justiţiei în care vrea acum să se integreze.
Amintim că Luju.ro publică un amplu material despre interacțiunile lui Deca cu avocații din România și opiniile exprimate de acesta la adresa profesiei de avocat pe care acum vrea să o practice la Sibiu.
Iulian RINDER 21 iulie 2024 Foto: Sibiu Independent