ANCHETE

“Clanul Faur”, al lui Todorică, un nou episod.

Problemele dn urma grevei din învățământ din această vară, care este pe cale să se reaprindă, au explodat la Prejmer. Pentru cei care nu știu unde se află localitatea, este locul în care și-a făcut debutul ca și primar al urbei, Șerban Todorică.

Șerban Todorică, ce nu a putut prinde postul de Director General la Compania Apa, dar a putut prinde lucrări pentru Compania Apa executate prin firma unui alt PNL-ist.

Acesta a călătorit pe la mai multe partide, roșii, portocalii și galbene și a mirosit și aerul de pușcărie, însă nu s-a lăsat.

Revenind la grevă, un june profesor de matematică ce nu de puțin timp și-a aniversat jubileul, și-a luat la socotit salariile și a constatat că a primit mai mult decât a muncit, adică, deși nu au recuperat orele de grevă, acestea au fost plătite.

Fiindu-i frică să nu fie nevoit să recite „râu, rățușcă, rămurică”, a dat fuga la Inspectorat cu o reclamație ce dădea cu radicali. S-a pornit o anchetă, care cu siguranță va fi mușamalizată, deoarece profesorul cu rățușca a confundat poziția pe care o are, de sindicalist care trebuie să îi apere pe oameni, cu poziția de mare inspector al Curții de Conturi.

Acum e agitație mare, deoarece vechiul director al școlii din clanul Șerban Todorică, Valentin Bucur, ce tocmai se antrena pe margine pentru șef la GAL Prejmer, unde Bucur e Președinte, trebuie să refacă condicile de prezență și să o pună prezentă fizic pentru cei trei ani de absență, în care a încasat salarii, pe tânăra odraslă Faur Ana Maria (ex Șerban), tânără ce a cochetat cu învățământul când tata era primar. Sau să o pună prezentă pe doamna contabilă care a plătit orele nelucrate, ore pe care nici ea nu le muncește la școala din comună.

Oare Dragnea a fost mai vinovat decât Todorică? Probabil că da, pentru că la el au încasat două persoane fără să muncească, nu una ca în cazul lui Todorică.

Vă întrebați cine mai plătește acum pentru Ana Maria Faur?

Acum, primăriile din județ plătesc bine consultanța doamnei (Faur – Șerban), consultanță pentru CAV-uri (centre de aport voluntar) din bani europeni încasați direct de familia Șerban Todorică – Faur. Firmă profesională cu 0 angajați, are succes și obține contracte pe bani frumoși dar mai ales publici. O avea oare vreo importanță că este fiica președintelui C.J.? Sau o fi vreo întâmplare că fratele Șerban Tiberius Emanuel lucrează în Ministerul Mediului? Culmea, din aceeași perioadă cu funcția de vicepreședinte al C.J. al celuilalt Șerban?

În 25.07.2023 prin atribuire directă, una dintre firmele Anei-Maria Faur, S.C. AV WASTE CONSULTING S.R.L. CUI 42952430 a primit de la Primăria Com. Hoghiz Jud. Brașov CIF 4646927, „un cadou” în valoare de 90.000 RON (18.000 EURO), constant într-un contract de consultanță implementare Proiect PNRR CAV-uri (cod DA33713148)

Poate ar merita amintit și faptul că, Victor Faur, „generică al lui Toderică” in calitatea sa de director al ISO Mediu pe Regiunea Rupea, care include și Comuna Prejmer, alături de finul de cununie al familiei Faur, directorul județean al ISO Mediu, sunt cei care aprobă contractele pe care firma soției respectiv nașei, le are cu instituția din subordina C.J. Brașov, acolo unde marele satrap este tăticul.

Iar asta în condițiile în care ADI ISO Mediu Brașov, conform statutului, ar trebui să asigure nevoile UAT-urilor în privința documentațiilor necesare accesării de fonduri, finanțări și relația cu autoritățile locale și naționale. Că doar nu degeaba fiecare UAT cotizează anual cu o sumă importantă, asigurând astfel bugetul asociației, de unde domnul director ADI ISO Mediu, Adrian Miria, are o remunerație de aproximativ 9.000 lei/lună, iar pe lângă el și personalul auxiliar, care urmând modelul mai sus menționatului, a fost ,,atent” selecționat după competențe și rezultate.

Din fericire pentru Ana-Maria, acest contract nu este singurul. Primăriile din comunele Jibert sau Homorod, sunt și ele abonate la atribuiri directe pentru AV WASTE CONSULTING SRL.

În final, un lucru interesant ar fi să aflăm câteva răspunsuri și despre prețul de 15,68 Ron/buc a sacilor pentru colectarea deșeurilor vegetale de la ADI INTERSAL Prejmer (asociație controlată tot de familia lui Todorică) și pentru sacii deșeurilor rezultate din construcții și demolări, la preț de 16,14 Ron/buc, de la ce firmaă sunt achiziționați și în ce cantități? Să fie oare (din coincidență) achiziționați de la AV Waste Consulting SRL? Firmă care de altfel asigură necesarul primăriilor cu „de toate”?.. de la pubele de colectare și saci pentru deșeuri, până la consultanța de folosire a acestora.

Iulian Rinder * 23.10.2023

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *