ANCHETE

Cine a fost partenerul Nordis la Brașov: firma SC Morani SRL a lui Movileanu. Aprobările de construcție au fost oferite din 2017 când primar era tot Scripcaru!

Merită amintit, contrar altor speculații ce vor să împingă discuția spre un eșuat userist, că afacerea NORDIS la Brașov începe în glorioasa epocă a fostului și actualului edil, George Scripcaru.

Astfel, în 2017, firma SC MORANI IMPEX SRL, prin Movileanu Nicolae, obține aprobarea pentru

,,CONSTRUIRE ANSAMBLU REZIDENŢIAL CUPRINZÂND 5 IMOBILE DE LOCUINŢE CU APARTAMENTE DE LUX ŞI APARTAMENTE CU REGIM HOTELIER, REGIM DE ÎNĂLȚIME S+P+4E, ÎMPREJMUIRE TEREN, AMENAJĂRI EXTERIOARE ŞI ORGANIZARE DE ŞANTIER.

Adresa lucrării: judeţul Braşov, municipiul Braşov, Strada Stejerişului, nr. 32C

Durată de execuție: 36 de luni. ”

Tot atunci solicitantul NORDIS Management SRL solicită la aceași adresă la capitolul descriere investiție ,, ,,amplasare banner pe împrejmuirea de șentier spre stradă pe perioada organizării exacuției lucrărilor autorizate prin Autorizație Construcție 901/13.11.2017. Adresă investiție: județul Brașov, municipiul Brașov, strada Stejărișului numărul 32 C.”.

Astfel apar cîteva întrebări:

Ce a căutat firma SC MORANI IMPEX SRL în această ecuație?

Terenul de construcție a fost al firmei MORANI sau au fost doar ,,parteneri” de afaceri?

Cum au obținut autorizațiile pe vremea edilului George Scripcaru?

Cine îngroapă începuturile acestei afaceri încercând să transmită faptul că totul începe pe vremea mandatului eșuat al lui Coliban?

Care a fost rolul lui Scripcaru și ulterior al lui Coliban în această afacere extrem de dubioasă?

 

 

Situația actuală

După cum spun autoritățile, peste 1.500 de persoane fizice sau companii – dar și instituții publice – ar fi fost păgubite de Nordis Management, compania-mamă din grupul „Nordis”, reiese din tabelul preliminar al creditorilor, depus în instanță la finele săptămânii trecute, pe 31 ianuarie.

Insolvența companiei „Nordis Management” se judecă la Tribunalul București.

Suma totală pe care compania controlată de Vladimir Ciorbă – soțul Laurei Vicol, fosta șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților – o are de plătit în acest moment este de aproximativ 730 de milioane de lei (147 de milioane de euro).

Anchetatorii vorbesc despre un grup infracțional organizat care a fost constituit încă din 2018 – organizat pe trei paliere.

Scopul grupării, spun procutorii DIICOT, era inducerea în eroare a cumpărătorilor și obținerea în mod ilegal de rambursări și restituiri de la bugetul de stat, de pildă TVA.

Prejudiciul anunțat de DIICOT (195 de milioane de euro) este mai mare decât suma totală din tabelul preliminar din dosarul de insolvență (147 de milioane de euro).

Iată cum se prezentau aceștia:

https://invest-brasov.nordis.ro/

Dezvoltator cu 13 ani de experienta pe piata imobiliara, Nordis Group a finalizat cu succes 7 ansambluri rezidentiale in Bucuresti, a vandut mai mult de 1000 de locuinte de lux si numara un total de peste 3000 de clienti fericiti.

ANSAMBLU UNIC CU FACILITATI PREMIUM

Pe pagina ,,Complex rezidential Nordis Brasov”

https://newhouseintown.com/ro/property/complex-rezidential-nordis-brasov/

Găsim următoarea formă de publicitate:

,,Noul ansamblu rezidențial și hotelier Nordis Brașov 5***** redefinește standardele proprietăților de lux din România. Complexul este localizat lângă Rezervația Naturală Warthe, pe Drumul Poienii, la 5 minute distanță de Piața Sfatului si 10 minute de Poiana Brasov. La Nordis Brașov vei descoperi frumusețea atracțiilor locale și te vei bucura de servicii premium de 5 stele.

Ansamblul Nordis Brașov dă o nouă definiție luxului – cele 5 clădiri independente cu regim mic de înălțime transformă experiența de a locui într-o casă de vacanță, creând un nou standard de confort și eleganță.

Priveliștea spectaculoasă spre Brașov, piscina infinity și restaurantele panoramice sunt doar câteva dintre caracteristicile celui mai luxos ansamblu rezidențial și hotelier din Brașov.

Brasov este al doilea cel mai vizitat oras din țară, după București, și se numără printre cele mai frumoase locuri din Europa. Cunoscut pentru centrul său istoric de poveste, pentru pârtiile largi de schi din apropiere și stilul de viață efervescent din centrul orașului, Brasovul este cu siguranță un loc în care merită să trăiești.

Pentru mai multe detalii va stam la dispozitie

Echipa New House In Town”

Vom continua

 

Iulian RINDER

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *