OPINII - POLITICĂ

Scurgeri grave la Compania Apa. Se pare că s-a scurs o vilă de protocol pentru un director ce a câștigat anul trecut 105.000 de lei lunar.

Acum nici două săptămâni a fost o conferință de presă la Compania Apa Brașov unde una din temele principale lansate de directorul interimar sau cum doriți directorul general provizoriu, dr.ing. GLIGORAȘ Daniel, cum se prezintă pe pagină  oficială, a fost cine o are mai mare. La leafă ne referim, nu la vă gândiți la prostii.

Conform dezvăluirilor făcute de Transilvania 365 prin Cristi Florea, Daniel Gligoraș, are un venit lunar de peste 71.000 de lei lunar.

În replică, în conferința de presă Gligoraș s-a apărat susținând că fostul director economic Teodor Popa ( alintat drept Doru, cel din imagine, actual membru al Consiliului de Administrație ) a încasat anul trecut peste 105.400 lei lunar. Adică binișor peste peste 20.000 de euro lunar.

Nu am fi intervenit peste ancheta colegului de presă dar am aflat că există și alte scurgeri la Compania Apa Brașov. Nu ne referim la cele de pe rețea, care conform liderilor de acolo ajung pe la 50% ci la o scurgere imobiliară. Pentru că dacă unii plătesc pierderile alții încarcă profitul.

Din câte știm noi fostul director economic a locuit într-o casă de protocol a Companiei Apa în Schei, mai exact pe strada Băilor vecin cu Liceul Șaguna. Modest, spunem asta deoarece locuința are doar trei garaje, așa ca exemplu. Totuși, am înțeles că între timp – încă nu știm exact – vila de protocol a trecut în proprietatea ex-directorului economic, evident la cheie.

O fi devenit, cum întreba amicul meu, Alexandru Petrescu, directorul cu leafa de peste 20.000 de euro lunar un caz social? Sau există o scurgere imobiliară, pe vechiul model RIAL, de case și Compania Apa oferă super case unor asistați social, respectiv unor cetățeni ce câștigă un pic peste ajutorul social,  doar un pic mai mult de  doar 20.000 de euro lunar. Sărăcie sau ce? Cum să trăiești cu banii aceștia ca un amărât într-o vilă de protocol? Chiar dacă pui lăbuța lacomă  pe ea. Dificil, ajungi să plătești facturi chiar către compania de unde ai preluat-o când stăteai moca. Jale.

Nu știm exact toate datele, dar vom afla.

Iulian Rinder

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *