Tribunalul Covasna a început de curând, conform Legii 78 din 2000, cercetarea pentru infracţiunea de corupţie împotriva lui Iftimie Mircea Vlad. Până acum am putea vorbi despre o ştire banală, dacă numitul Iftimie nu ar fi…şeful poliţiei din staţiunea Covasna Din ceea ce am aflat, putem spune că sub bagheta ,,miliţianului” – șef, căci poliţist nu îi putem spune, Iftimie M. Vlad, instituţia care are ca scop asigurarea siguranţei publice din stațiunea Covasna a ajuns celebră datorită infracțiunilor grave comise chiar de unii dintre subalternii domniei sale. Cel mai ,,celebru” caz, prezentat prima oară de Argumentul, este acela al agentului…
-
-
Se ştie că medici veterinari din cadrul DSVSA – Brașov controlează ,,traficul” cu pașapoarte pentru animale. Pașaportul pentru animale este un document de mișcare a animalelor vii și se folosește și la demonstrarea efectivelor pentru încasarea de subvenții sau fonduri europene. Pe surse am aflat că unii dintre medicii veterinari fac trafic de crotalii ( n.r. plăcuțe de identificare a animalelor prinse în ureche ) de la un fermier la altul pentru ca aceștia să primească subvenții pentru animale inexistente. Astfel, la APIA sunt prezentate doar aceste crotalii, deşi în realitate animalele pentru care se primesc subvenţii nu există. Crotaliile se…
-
Conform ASUM, vicepreședintele mincinos din Consiliul Județean Brașov, Szenner Zoltan, omul care a venit în politică din antreprenoriat! Nici până în ziua de astăzi, mincinosul USR-ist, nu a clarificat problema celor câteva UAT-uri. Știe domnia sa despre ce este vorba. Stimatul antreprenor încă vizează și speră la o nouă poziție de Vicepreședinte imaginar, al unui unui Consiliu Județean ales, la fel de imaginar! Problema domniei sale. Toți avem dreptul să visăm, să sperăm! Nu candidează la președenția Consiliului Județean pentru că nu vrea! Tare, nu? Nu că nu ar fi avut nici măcar 1% șanse! Amuzant. Suntem convinși că i-a fost…
-
În urmă cu aproximativ o lună de zile, Peter Ciprian a participat împreună cu alți fermieri la protestul din fața Primăriei Bod, scopul fiind legat de împărțirea abuzivă a pășunii comunităţii de către edilul traseist Sergiu Arsene. În urmă cu două săptămâni, primarul însoțit de un topometrist și de jandarmi, s-a deplasat în pășune și persoanei anterior menţionate, i-a fost mutat amplasametnul pășunii pe care-l deținuse anterior, îngrădindu-i accesul animalelor la sursa de apă. La fața locului au existat niște discuții contradictorii între fermier și primarul Sergiu Arsene. Împărțirea pășunii realizate după anumite interese ale primarului, a creat anumite tensiuni…
-
Am mândria de a spune că am absolvit Universitatea A.I. Cuza din Iaşi la catedra de Sociologie şi Ştiinte Politice din cadrul facultăţii de Filosofie. La Sociologie era profesorul Miftode şef de catedră, iar la politologie excepţionalul Anton Carpinschi. Respect faţă de profesorii mei. Democraţi, nu progresişti. Dar nu ăsta era subiectul discuţiei. Desigur, în zilele noastre, când spui de Stiințe Politice sau Filosofie, spui că de fapt nu-ți place munca. Aș fi putut face la fel de bine și Mecanică Fină, TCM sau orice altă specializare din Politehnică. Dar mai mult ca orice am dorit să distrug acest mit…
-
Am mândria de a spune că am absolvit Universitatea A.I. Cuza din Iaşi la catedra de Sociologie şi Ştiinte Politice din cadrul facultăţii de Filosofie. La Sociologie era profesorul Miftode şef de catedră, iar la politologie excepţionalul Anton Carpinschi. Respect faţă de profesorii mei. Democraţi, nu progresişti. Dar nu ăsta era subiectul discuţiei. Desigur, în zilele noastre, când spui de Stiințe Politice sau Filosofie, spui că de fapt nu-ți place munca. Aș fi putut face la fel de bine și Mecanică Fină, TCM sau orice altă specializare din Politehnică. Dar mai mult ca orice am dorit să distrug acest mit…
-
Din informaţiile pe care le avem, se pare că la nivel de ANAF Braşov există, povestesc sursele noastre, aspecte neclare cu privire la activitatea unor entități din cadrul sau subordonate instituţiei ce aparţine Ministerului de Finanţe, care ar putea reprezenta încălcări ale legii – fapte reprezentând acțiuni necorespunzătoare și/ sau inacțiunea unor structuri ori a unor funcționari publici care constituie nerespectări ale dispozițiilor legale, cu consecințe negative în activitatea de administrare fiscală, afectând colectarea creanţelor la bugetul de stat. Faptele amintite se referă, cu precădere, la anumite activităţi ce în final afectează atingerea obiectivelor şi creează disfuncționalități și favorizează încălcări…
-
Din surse ce au dorit să-şi păstreze anonimatul am aflat că ar exista un partid numit AUR. Am verificat temeinic, adică am deschis televizorul şi am schimbat canalele de pe History sau Rock Tv pe acelea de ştiri. Trebuie să le ştiţi şi dumneavoastră, acolo unde ni se spune că va fi bine cândva, dar azi trebuie să ne sacrificăm că altfel dispare râma roz cu aripi de pe Marte, că cică am avea alegeri şi am şi conta la vot, că, mare necaz, cuplurile transgen nu se pot mărita oficial şi de aceea ne-au crescut preţurile la gaz de…
-
Despre nenumăratele neregului de la RATBv, de la faptul că directorul general, cu o leafă de peste 8.200 de EURO ciordeşte curent pentru maşina sa electrică de la instituţie, cum au dispărut tone de cupru din instituţie pe baza unei semnături a directorului Bucurei – ce în urma articolelor noastre s-a şi autodenunţat la DNA – după cum familia Spinean, tată şi fică sunt liderii de necontestat ai abuzurilor, fiind sprijiniţi de cei trei satrapi de la Sindicatul Liber 2015 RATBV, ce la rândul lor primesc lunar sume importante de bani pentru activităţi inexistente cu sprijinul familiei Spinean am mai spus.…
-
RAT Bv reprezintă o poveste rocambolească, cu intrigi de amor, cu lideri de sindicat care sabotează societatea dacă nu primesc pomana sinecurilor, directori ce fie sunt incopemtenţi, fie își protejează rubedeniile. O telenovelă cu iz îndoielnic, cu fonduri mari la mișloc, fonduri luate de la braşoveni şi cu ajutorul impocriţilor incompetenţi de a Primăria Braşov. Aşa cum a mai relatat fata lui ,,tătuţu” Spinean, director la RSTBv, Raluca Ciornei, este şefa serviciului resurse umane de la RATBv. Cum avea doar trei oameni în subordine i s-au transferat cu forţa dragostei profesionale, de către inutilul director (Mario) Geman, întregul serviciu de pontaj…