DIVERSE

Mândră-i floarea „Garofița”, din Glădeni, de Dâmbovița.

Datorită valurilor făcute de către renumitul psiholog Doru Dima, care nu a înțeles faptul că exemplul dat în articolul Fetele inteligente din conducerea ANAF Brașov – „Bia Ploșnița” și „Hadria Căpușa”.” Link: https://argumentul.ro/single.php?id=2249, a fost pur și simplu unul aleatoriu, ne vedem nevoiți ca înaintea publicării părții a II a acelui material în care vom prezenta următoarele două fete deștepte de la ANAF Brașov, să inserăm o mică erată.

Până să ajungem la subiectele principale ale prezentului „manuscris”, BIANCA VĂITIȘ – Director Executiv Inspecție Fiscală ANAF Brașov și a mamei acesteia MIOARA VĂITIȘ, am vrea totuși să-l întrebăm pe domnul Doru Dima de unde sunt cei 500.000 de Euro investiți în grupul Iubim Brașovul, al cumătrului domniei sale Eugen Târnovan și doar dacă se poate, îl rugăm să ne spună ce s-a mai întâmplat cu baza de date a SC PROFILES INTERNATIONAL SRL.

Așadar, BIANCA VĂITIȘ actualmente Director Executiv Inspecție Fiscală ANAF Brașov, și-a început cariera la Aurora Prod Srl, firmă din care a fost „scoasă” de către actualul coleg al domniei sale Lucian Voinescu – Director Executiv Colectare, acțiune care din câte se pare nu a fost făcută doar din simple predicții de viziune.

Apoi a urmat o impresionantă cariera de economist: Șef Administrație la Zărnești, Șef Administrație Contribuabili Mijlocii, Șef Administrație Prejmer, Șef la Registrul Contribuabili, Șef Administrație jud. Brașov în două perioade – de după cum a bătut vântul politic, Director Executiv la Colectare – (10 zile) după care directorul general de la acel moment și-a luat mâna de pe ea și i-a spus „Pa!, Șef Administrație Colectare, iar acum Director Executiv Inspecție Fiscală.

Pe plan sentimental, după o escapadă amoroasă cu un polițist din cadrul Biroului Rutier I.J.P. care mai făcea un ciubuc fiind șofer de ambulanță (Gabriel D.), Bianca Văitiș a avut o tentativă de mariaj care aparent a lăsat impresia că partea financiară și latura de influență nu contează. Vorbim despre scurta căsnicie pe care a avut-o cu Alex S., fiul unui fost adjunct al SRI Brașov, mariaj în urma căreia, tânăra familie a primit un teren în Ghimbav, în apropierea Bisericii cu turla aurită, pe care cei doi însurăței au început să-și construiască un cuibușor de nebunii. Cum „nebuniile” nu au fost pe măsura așteptărilor, familia s-a destrămat, casa nu s-a mai finalizat, iar din câte se pare, Bianca a început să-și caute o altă victimă.

Aparent a găsit-o, în persoana unui domn care de aproximativ 8 ani și mai mult ca sigur și în următorii 4 ani, săptămânal a făcut și încă va mai face drumuri pe la București, iar în puținul timp liber pe care îl are, se întâlnește cu tot felul de persoane speriate cărora Bianca le-a făcut „BAU!!!”. Unele voci spun că una dintre aceste persoane s-ar fi speriat atât de tare încât, s-ar fi destăinuit și procurorilor DNA, dar asupra acestui subiect vom reveni de îndată ce vom primi informații suplimentare, mai ales că legea ne obligă să facem publice orice aspecte de natură penală care ne sunt aduse la cunoștință.

Despre activitatea profesională din prezent a doamnei Bianca Văitiș, deocamdată nu avem foarte multe informații, dar totuși una dintre ele, este aceea că ilustra directoare urmează să semneze atestatul fiscal pentru operatorul feroviar Regio Trans, atestat fiscal ce le este atât de necesar în vederea obținerii de subvenții din partea Guvernului României. În traducere liberă: Regio Trans are nevoie de o dovadă, cum că nu are datorii la stat, pentru a încasa o sumă uriașa de la guvern, iar Bianca Văitiș urmează să semneze hârtia. Oare o va face pe gratis?

MĂRIOARA VĂITIȘ – mama viitoarei celebre economiste, desigur, celebritate care depinde de alte persoane, fost manager al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Brașov, care în calitate de fost director al instituției a candidat singură la concurs, (ce coincidență!… parcă am mai văzut undeva chestiunea asta!…) s-a făcut remarcată printr-un dosar penal în care inițial a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, iar apoi achitată, pentru ca la un caz de urgență semnalat prin serviciul 112 a trimis o ambulanță privată SOS, dotată necorespunzător, iar pacientul care intrase în stop cardio- respirator a decedat.

(Foto)

Din câte se pare, acela nu a fost singurul caz în care doamna manager a dispus direcționarea curselor către o ambulanță privată, ci în acea perioada conform unui afiș de pe geamul dispeceratului din cadrul Ambulanței Brașov, patru cazuri zilnice reveneau în responsabilitatea celor de la VEVAKIS MED SRL (cui:31117346) firma ce a aparținut Veronicăi Kiss, o reprezentantă a sexului frumos din familia unui fost demnitar public din Tărlungeni care ținea cu Real Madrid.

Doar ca fapt divers după terminarea scandalului, bătrânica a ales să-și petreacă ce i-a mai rămas din viața chiar la Tărlungeni într-o căsuță construită pe un teren despre care nu putem să credem ce spun invidioșii, cum că era primit din partea fostului primar Kiss.

Trebuie să amintim totuși și de realizările pe care Mărioara Văitiș le-a făcut în calitate de manager al Ambulanței Brașov.

În timpul regimului Văitiș s-au direcționat achiziții de reînnoire a flotei auto, „operația” fiind făcută în parteneriat cu Tess Brașov. Întâmplător, fără să insinuăm ca ar fi fost vorba de vreo șpagă, în aceeași perioadă, în visteria familiei Văitiș a apărut un Volkswagen Polo de culoare albastră.

În încheiere, cu speranța că lucrurile au fost lămurite, îi mulțumim domnului Dima pentru insistențele prin care ne-a determinat să aprofundăm subiectul Văitiș și tot odată, să-i transmitem salutări din partea doamnei PEREVERZEVA IULIA, domiciliată în Republica Moldova mun. Chişinău, sec. Rîşcani, str. Puşkin A., 47 sc. C, ap. 4, actualmente căsătorită în Spania, dar mai ales din partea scriitorului BUD HANEY cetățean/individ american.

Lăsându-i să admire o fotografie cât 1000 de cuvinte, noi mai putem spune doar atât:
VA URMA!!!

Argumentul.ro
Răzvan Negrea ★ Iulian Rinder
21.08.2024

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *