STIRI

De ce doctorul Grigorescu este atât de vituperant la adresa conducerii Spitalului Județean Brașov?

La finalul anului trecut doctorul Dan Grigorescu a avut o ieșire publică cam impetuoasă la adresa conducerii Spitalului Județean

Asta deoarece, Spitalul Județean Brașov a asigurat asistență medicală de urgență în cazurile de chirurgie plastică, în perioada Revelionului, după trei ani de …pauză.

Atunci conducerea unității sanitare anunța că ,,Spitalul Județean va asigura în următoarele zile libere legal, în caz de nevoie, asistență medicală în cazul urgențelor majore de chirurgie plastică. Astfel, nu va mai fi necesar transferul pacienților în alte centre medicale din țară și chiar vor putea fi tratați pacienți la Brașov din alte județe care nu au acoperire pe această specialitate medicală.” Conform Bizz Brașov.

Iată, în schimb replică reacția tăioasă a chirurgului beașovean:

,,Presa locală a distribuit alaltăieri un “comunicat” al conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență, prin care brașovenii erau înștiințați că, gata, directorii au rezolvat pentru 3 zile (31 decembrie – 3 ianuarie) coșmarul lipsei activității de gardă în specialitatea chirurgie plastică!

(https://www.facebook.com/share/p/1AWoNyFpmR/)

Și că această adevărată „minune” este datorată spiritului de „sacrificiu” de care a dat dovadă nou-adusa specialistă de la Focșani, care și-a dovedit astfel marea dăruire față de comunitatea brașoveană, ea dându-le o lecție și celorlalți patru chirurgi plasticieni ai spitalului, care apar cu această ocazie în ochii opiniei publice ca fiind total lipsiți de omenie și caracter!

DOAR CĂ NU E CHIAR DELOC AȘA! ”

El își continuă diatriba susținând faptul că: ,, Soluții au fost găsite și propuse de mult timp, dar nu s-a dorit să funcționeze, chiar dacă au afectat drepturile brașovenilor!

Ce ați spune dacă veți afla că în urmă cu exact 2 ani și 3 luni, printr-o adresă oficială, chiar eu făceam conducerii spitalului EXACT aceeași propunere, exprimându-mi disponibilitatea de a sprijini interesul public, prin asumarea explicită a asigurării rezolvării urgențelor din specialitate pe PERIOADĂ NEDETERMINATĂ (adică în mod continuu) și BENEVOL (neremunerat)?

Ce ați spune însă dacă veți afla că managerii și directorul medical ai spitalului și-au permis să nu o ia în considerare timp de 820 de zile, probabil doar pentru că venea de la mine? Nu cumva ați considera că aceștia, în mod premeditat, au creat și menținut situația de criză a lipsei funcționării gărzii din dorința de a o pune în cârca mea și a colegilor mei chirurgi plasticieni?”

Opinia integrală a medicului o găsiți pe pagina de facebook a acestuia.

Ceea ce omită să spună medicul anterior citat este faptul că supărările acestuia provin probabil de la frustrarea domniei sale cauzată de faptul că nu poate fi șeful  secției clinice de chirurgie plastică și reconstructivă de la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov. Și cum egoul său se dovedește mai important decât respectul medical față de pacienți, domnia sa acuză orice inițiativă de bun simț a conducerii spitalului.

Deși tot domnul medic omite să amintească că nu mai poate fi șeful secției anterior amintite deoarece are două abateri disciplinare care au rămas  definitive începând cu anul 2024, deci asta înseamnă că, timp de doi ani de zile, conform legii, nu are voie să aibă o funcţie de conducere.

Domnul dr. Grigorescu invocă mereu faptul că el este propunerea Senatului Universității Transilvania pestru a ocupa funcția de anterior amintită, iar conducerea Spitalului refuză să pună în practică această decizie, deși acesta este și cadru universitar .

Păi da.

Pentru că în ecuație apare un flecușteț numit lege. Iar legea nu îi permite domnului Grigorescu să fie șef de secție deoarece are două abateri disciplinare. Punct.

Da, conducerea spitalului nu poate ignora propunerea Senatului, dar totodată nu îl poate repune în funcție pe domnul Grigorescu datorită unui impediment minor despre care am mai amintit: legea!

Cu toate acestea Senatul Universității Transilvania de un an și jumătate o duce danga/langa cu aceasctă propunere. De ce, nu știm încă. Apropo, Senatul Universității poate propune o altă persoană pentru funcția de șef de clinică. Mai ales că de mai multe ori conducerea Spitalului Județean au informat Senatul că domnul Grigorescu nu îndeplinește condițiile legale. De ce ignoră cei de la Universitate acest adevăr legal nu știm, dar faptic este demontrabilă ,,sensibilitatea” lor emotivă față de persoana lui Grigorescu.

Mai mult, pentru a-și proteja funcția pe care o vizează, chiar dacă acest lucru practic se poate întâmpla doar la anul, se pare că domnul doctor face un act nobil pentru asanarea sistemului medical.

Mai exact adesea își savurează cafeaua la o instituție a statului ce are calitatea și de poliție judiciară aflată între căile ferate și ,,povestește” despre activitatea unor colegi. Apreciem acest demers, mai ales că mulți pacienți oferă adesea cadouri cadrelor medicale.

Ce nu știm și ne întrebăm naiv, că deh, suntem mai fraieri, dacă demersul deontologic are la bază sprijinul instituției polițienești pentru a face din realația medic pacient una mai onestă sau în poveștile sale sunt vizați de inițiativa doctorului doar persoane din domeniul medical care pot reprezenta concurența sa?

Întrebăm, nu dăm cu parul.

Iulian Rinder

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *