Conform unor date prezentate de ziarul ,,Național”, Ungaria, România și Bulgaria au ajuns să înregistreze constant cele mai mari prețuri la energie. De exemplu, pe data de 4 martie, Ungaria avea un preț de 144,59 euro/MWh, România, de 141,71 euro/MWh, iar Bulgaria, de 131,64 euro/MWh.
Comparativ cu noi, prețurile la gaze erau astfel în următoarele state: Polonia 89,43 euro/MWh, Germania 107 euro/MWh, Franța, 109,15 euro/MWh, țările Baltice, 27 euro/MWh ăn timp ce Finlanda avea 5,21 euro/MWh, Suedia 7 euro/MWh,. La începutul lunii martie anul trecut, în 2024, România și Bulgaria aveau un preț de 131 euro/MWh, iar Ungaria, de 132 euro/MWh, în timp ce prețul mediu în UE era de sub 100 de euro.
La asemenea tarife, nicio industrie nu poate rezista, astfel că trebuie să ne așteptăm la o emigrare a investitorilor către țările care au energie mai ieftină.
Mai mult persoanele vulnerabile cu greu mai pot face față achitării facturilor la gaz spre bucuria mafiei imobiliare ce ar putea pune mâna, cu ajutorul executorilor, pe locuințele celor aflați în dificultăți financiare.
În ce privește România, problema a fost provocată de cel mai mare act de trădare al celor care ne-au condus, și anume închiderea capacităților de producție a energiei, transformând țara din exportator net, într-un importator net, la prețuri imense.
Conform publicației citate: ,,în ultimele 15 luni, în țară s-au instalat doar 50 MW eolian, 700 MW fotovoltaic și 29 MW gaze. Creșterea panourilor solare a însemnat și un consum mai mare al acestora, timp de cel puțin 10 ore, atunci când nu produc. Consecința deficitului major de energie a fost previzibilă: explozia facturilor la energie, pe care autoritățile au mai amânat-o 3 luni. Ce se va întâmpla după cele 3 luni? Vom asista la cel mai mare dezastru economic și social al României”.
Iulian Rinder