POLITICĂ

Întărâte-i Marx. Coliban despre Lasconi ,,o performanță slabă”. Lasconi despre Coliban: ,,Un laș”

 

De când a apărut protejatul lui Macron în ecuație, veriga de iubire subțirică dintre Lasconi și președintele pro globalist al Franței s-a cam fisurat. Dovadă stă  postarea de ieri a fostului edil al Brașovului de pe facebook ,,Cea mai bună decizie pentru România” este, acum, exclusiv la dispoziția Elenei Lasconi. Au fost voci, nu doar a mea, care să îi arate cifrele și realitatea, de la o parte din județele în care Elena a obținut multe voturi. Au fost însă și foarte multe tăceri, unele din respect pentru efortul ei și din solidaritate față de nedreptatea care i s-a făcut, altele încercând bine intenționat să găsească o soluție fără valuri, multe dintre tăceri pe motiv de resentimente față de Nicușor Dan, iar altele, poate, din calculul cinic că o performanță slabă va duce la (încă) o schimbare de leadership.”

Hadeți să ne înțelegem la un mod simplu. Coliban îi transmite lui Lasconi – deși totuși trebuie reamintit,  doamna în cauză a intrat în turul doi, procentual vorbind, peste Geoană, Simion, Ciolacu sau Ciucă – un fel de  ,,bă cucoană du-te la cratița ta de la primăria de la Câmpulung. Că eu mi-am  pierdut elasticul de la chiloții morali prin fundul curții de la Primăria Brașov”. Elegant, masculin feroce la vot  vorbește astfel  tovărășelul Coliban, în dodii sociologice ce mai spune sabotând partidul că ,,În doar 3 luni de zile, Elena a ajuns de la 19% la sub 10%”

Acum a jucat-o la sentiment. Ea e Elena pierzătoarea. Elena din Trioia, Elena Lupescu, Elena Ceaușescu, nu știm dar bănuim la cine se referă. Dar chiar ne mirăm că nu i-a spus, mai pe intimitate balaurul scheian cu handicap la voturi,  ,,Lenuța i-ați catrafusele și pleacă”.

Ce mai spumegă nea Alen; ,,Tot ce s-a întâmplat ca poziționări politice în ultimele săptămâni au fost decizii luate individual, fără consultări în Biroul Național: ideea retragerii în favoarea unei candidaturi iluzorii a lui Ilie Bolojan, atacurile la Nicușor Dan, mesajul de duminică, de după decizia BEC”

Acuma, atâta timp cît interimarul președinte nu și-a lansat cartea ,, Un Bolovan în slujba țării”, sau ceva de genul, ne îndoim că va candida ceapistul orădean.

Dar sfredelitoarea limbă adresată eunucului politician Nicușor Dan, ce-și păstraeză bărbăția în serterele de pe Champs-Élysées, la palatul Elysees, este mirobolantă. ..Nicușor Dan pentru noi este Ceaușescu doi”, ne transmite Allen ca un neomarxist aplicat ce este.

Dar ce să vedem?

Tanti Lasconi riposteză.  „Nu-mi plac fricoșii, nu-mi place atitudinea de pierzător. I-aș spune colegului meu fricos că miracolele se întâmplă doar dacă lucrezi împreună și în echipă”.

S-au scindat neomarxiștii ce se autointitulează neo – liberali deși nu au nici o legătură cu liberalismul? Interesant. Este o bătălie de cadre activiste în interior între cei ce pupă ghiulul  lui Macron și cei care cred că dacă ai fost subvenționat de ONG ai și dreptul la opinii personale?

Nu știm, dar este amuzant.

 

Opinia lui Coliban aici:

“Ce face USR?” Tu ce ai vrea să facă?

Elena Lasconi merită respectul nostru pentru curajul de a-și fi asumat conducerea partidului și candidatura la Președinția României, într-un moment de criză, în care USR căzuse la 8%. Merită recunoștința noastră pentru felul în care a reușit să ne unească și să tragem toți pentru scorul istoric de la Prezidențiale, scor care a dus, în premieră, candidatul USR în turul al doilea. Dar, parafrazând-o, acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România.

Ce s-a întâmplat de atunci și până în prezent, dacă este să judecăm după toate sondajele publicate, este o prăbușire spectaculoasă a ei în sondaje și în preferințele electoratului. În doar 3 luni de zile, Elena a ajuns de la 19% la sub 10%. Într-adevăr, există voci care spun că sondajele nu mai prezintă încredere (“ce, l-au prezis pe Georgescu?”). Nu, nu l-au prezis, dar una e să nu prindă trendul de creștere al unui candidat nou, necunoscut, și alta e să speri că poate apărea, brusc, un fenomen similar, în cazul unui candidat cu notorietate de 99%. Revenirea scorului în jurul a 20% în doar două luni de zile ar fi un adevărat miracol.

Și nu sunt doar sondajele. Sunt și mesajele pe care le primim din partea voastră, a susținătorilor noștri. Brașovul a fost unul dintre cele cinci județe în care Elena a câștigat alegerile, în primul tur. Cu toate acestea, mesajele pe care ni le transmiteți acum sunt în număr foarte mare în ideea retragerii candidaturii ei.

Ca vicepreședinte USR, mi-am făcut datoria de a ridica problema aceasta în Biroul Național, chiar și atunci când aproape nimeni nu o făcea. Am crezut, atunci când ni s-a spus că “voi lua cea mai bună decizie pentru România”, că ne vom raporta la niște criterii obiective în baza cărora vom avea un plan de a da Președintele României și o decizie înainte de termenul depunerii candidaturilor. În schimb, primim o retorică bazată prea mult pe emoție și prea puțin pe realitate.

Tot ce s-a întâmplat ca poziționări politice în ultimele săptămâni au fost decizii luate individual, fără consultări în Biroul Național: ideea retragerii în favoarea unei candidaturi iluzorii a lui Ilie Bolojan, atacurile la Nicușor Dan, mesajul de duminică, de după decizia BEC.

“Cea mai bună decizie pentru România” este, acum, exclusiv la dispoziția Elenei Lasconi. Au fost voci, nu doar a mea, care să îi arate cifrele și realitatea, de la o parte din județele în care Elena a obținut multe voturi. Au fost însă și foarte multe tăceri, unele din respect pentru efortul ei și din solidaritate față de nedreptatea care i s-a făcut, altele încercând bine intenționat să găsească o soluție fără valuri, multe dintre tăceri pe motiv de resentimente față de Nicușor Dan, iar altele, poate, din calculul cinic că o performanță slabă va duce la (încă) o schimbare de leadership. Îmi este greu să îi înțeleg pe acești colegi și sunt curios cât de mult ascultă ei din ce le transmit susținătorii USR din jurul lor. Cât de mult sunt capabili să argumenteze public de ce retorica “Nicușor nu e bun, că nu răspunde la telefon” e mai puternică și mai convingătoare decât “fraților, ați înnebunit, vreți să avem turul 2 între Simion și Ponta sau între Simion și Antonescu?” sau decât “candidatura Elenei nu ajută USR, ci îi ajută pe Crin Antonescu și PNL – v-ați vândut lor?” Trist este că, în cazul unui rezultat slab, nu ei, ci tot Elena va plăti oalele sparte, iar USR va trebui să renască din cenușă, cu stigmatul vinovăției pentru eșecul reformiștilor.

Eu îmi doresc ca USR să dea următorul Președinte al României. Și cred că o poate face, dar nu ignorând realități. În politică, nu e de ajuns să vrei și să crezi. Nu îmi doresc un rezultat slab și nu îmi doresc schimbarea președintelui partidului. Crezul meu în politică începe de la a asculta ce ne spune electoratul și de a-l reprezenta corect, chiar dacă, uneori, deciziile majorității din partid par să fie împotriva acestor lucruri. De multe ori am tăcut, pentru că sunt om de echipă și pentru că nu cred că soluția renovării presupune să dai foc la casă. Prin excepție, scriu acum aceste lucruri, într-un mod pe care îl consider realist, decent și constructiv, nu pentru a obține expunere în presă, ci pentru a vă oferi vouă, cei care mă urmăriți și care ne-ați susținut în atâtea rânduri, un răspuns și o explicație.

Mai sunt 2 zile până la termenul de depunere a candidaturilor și încă 4 până la ultimul termen de retragere de pe buletinele de vot. Dacă vreți, lăsați un comentariu cu ce credeți că ar trebui USR să facă, în acest context.

După aceste 6 zile, voi trage în campanie pentru candidatul susținut de USR, oricare va fi acela.

Închei cu o amintire. În anul 2000, CDR a murit pentru că nu a reușit să decidă un candidat unic, iar turul 2 a fost între Iliescu și Vadim. Cu ocazia respectivă, a murit și PNȚCD, iar PNL-ului i-a luat niște ani buni să își revină. Pentru mine, a fost primul vot și îmi amintesc și atunci deznădejdea din turul 2, când mi-am anulat votul. Vadim promitea execuții pe stadioane, Iliescu ne-a furat Revoluția, ne-a bătut cu minerii și și-a bătut joc de țara asta timp de 3 mandate (cu unul mai mult decât prevede Constituția).

“Un popor care nu își cunoaște istoria e condamnat să o repete.” (George Santayana)

 

Iulian Rinder

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *